Limba:      
VII.3. ELECTROFOREZA PROTEINELOR SERICE ȘI CALCIUL IONIC, ANALIZE DE AUR PENTRU SĂNĂTATE

Pacienții care apelează la serviciile Apitherapy Medical Center prezintă dosare medicale care, între alte documente privitoare la bolile lor, conțin și buletine de analize medicale. În marea lor majoritate însă, oricare ar fi analizele efectuate, dintre acestea lipsește electoforeza proteinelor serice (EPS), chiar dacă conțin valoarea PT. De asemenea, chiar dacă conțin valoarea calciului total (CaT), lipsește valoarea calciului ionic (Ca2+).

Dacă laboratoarele determină numai PT din plasmă, această analiză nu poate indica decât o proteinemie care poate fi: normală cantitativ, hiperproteinemie sau  hipoproteinimie.  

Cam în același sens trebuie să privim și limitarea evaluării calcemiei, în cele mai multe buletine de analize de laborator, numai la determinarea CaT. Se face astfel abstracție de faptul că, din CaT – cantitatea totală a calciului care circulă prin sângele oricărei persoane -, se ionizează și devine bioactiv numai o anumită cantitate. Acesta este calciul ionic (Ca2+). Fără determinarea Ca2+, clinicianul este lipsit de posibilitatea de a face diferența dintre cantitatea CaT și cantitatea de calciu ionizată, care l-ar putea orienta înspre suspicionarea unui lung șir de afecțiuni: litiaza renală, calcificările diverselor organe, bolile autoimune, cancere, rahitism etc.

Intercondiționarea dintre valorile determinate ale PT și ale proteinelor serice (PS), ca și dintre acestea și CaT și Ca2+, dar mai ales „conlucrarea”dintre albumină (ALB) și Ca, sunt pe nedrept neglijate. Pe nedrept, pentru că ALB și Ca au implicații care merg de la influențarea materno-fetală a sănătății copilului, până la bolile autoimune și cancere.

Noțiunile PT, PS, CaT și Ca2+ ne vor însoți de-a lungul întregii lucrări. Iar dacă toate acestea vor capta atenția vreunor cititori, specialiști ori nu, vom călători împreună. Încununarea cu succes a acestei călătorii, dacă noi ne vom dovedi a fi călăuze bune, va fi aceea că, atunci cînd „călătorii” apelează la laboratoarele de analize medicale, nu vor uita să solicite, în cunoștință de cauză, să li se determine, alături de PT, valorile EPS, iar alături de CaT și valoarea Ca2+. Iar atunci când nevoia-i va aduce în fața unui clinician, alături de orice alte investigații, acestea vor servi exactității diagnosticului și eficienței terapiei.

Pentru înțelegerea rolului EPS în evaluarea stării de sănătate credem necesar, mai întâi, să facem diferența între PT (proteinele plasmatice) și proteinele serice (PS), toate acestea însă, fiind dependente mai ales de funcțiile normale sau disfuncțiile ficatului1.

Proteinele plasmatice (PT):

- sunt toate proteinele aflate în circulație în plasmă;

- se determină din plasma sanguină și se notează PT;

- fiind o valoare cantitativă, se măsoară în g/dL sau în g/L de plasmă;

- pentru PT propunem, ca limite de referință ale v.n., să fie adoptat intervalul 7-7,50 g/dL.

Proteinele serice (PS):

-sunt proteinele din serul sanguin (fără fibrinogen și majoritatea factorilor coagulării);

- serul sanguin - se obține prin coagularea plasmei;

- se determină prin analiza numită electroforeza proteinelor serice (EPS)

- proteinele serice (PS) sunt:

- albumina  - abrevieri: ALB și ASU (albumina serică umană)

- globulinele- abreviere: GL; cu excepția ALB, GL cuprind toate celelalte PS, grupate după anumite criterii în globulinele: alfa1 (α1), alfa2 (α2), beta (β) și gama (γ).

Așa cum am mai spus, valoarea diagnostică  a determinării numai a PT, este  limitată numai la cantitate. Clinicianul poate ști numai dacă se află în fața unei proteinemii  fiziologice cantitativ sau a unei disproteinemii cantitative. Diagnosticul de precizie însă, în marea majoritate a afecțiunilor, necesită determinarea, prin EPS, a acelor proteine care, prin absență, insuficiență sau exces, sunt implicate în patogeneză.

Pornind de la informațiile oferite de EPS - exprimate în valorile determinate ale ALB și cele ale GL (α1, α2, β și γ) -,  clinicianul poate cere și determinarea acelor proteine de fază acută pozitive care, prin creștere excesivă, conduc la scăderea unor proteine de fază acută negative. Pe de altă parte, scăderea unei globuline sub limita minimă a referințelor de laborator (sub v.n.), îl poate orienta pe clinician, pe baza acestei informații obținută prin EPS, să indice determinarea, prin analize de laborator specifice, a acelei proteine care prin absență sau insuficiență poate contribui la debutul bolii pe care o investighează.

În acest fel clinicianul, adoptând un protocol terapeutic care să reechilibreze proteinele serice (ALB și GL), poate obține remisia bolii prin reechilibrarea PT. Un exemplu foarte la îndemână: în practica clinică a Apitherapy Medical Center, reechilibrând valorile ALB și GL, reechilibrăm valorile fibrinogenului (FBG), fie că este o hipo- sau o hiperfibrinogenemie. Nu vom intra acum în detalii, dar la această restabilire a v.n. ale FBG participă și Ca2+, care intervine și în coagularea sanguină.

„Sarcinile” metabolice ale Ca nu pot fi îndeplinite fără restabilirea „cooperării” normale cu ALB.  Iată, dintre multe alte considerente, încă o motivație pentru care susținem introducerea EPS și Ca2+ între analizele medicale de rutină, ca și între cele recomandate de către clinician. Apiterapic, noi obținem restabilirea în v.n. a FBG, prin reechilibrarea PS, deci prin restabilirea echilibrului raportului albumină/globuline (raportul A/G). Este important acest fapt ? Da, pentru că, spre exemplu, hiperfibrinogenemia este cofactor al unui șir lung de boli cardiovasculare, renale, hepatice, autoimune, canceroase etc.

Fără aceste analize – PT, EPS (ALB, GL) și Ca2+, fără reechilibrarea valorilor lor biochimice, și în alte afecțiuni, dar mai ales în bolile autoimune (primare sau devenite autoimune prin cronicizare sau prin efecte iatrogene), prin  terapiile întrebuințate în prezent, se obține de regulă numai  remisia temporară a semnelor și simptomelor. Terapiile cu antiinflamatoarele steroidiene (AIS) și antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), dezechilibrează și mai mult cantitatea și structura proteinele plasmatice. Acest fapt este evident prin accentuarea dezechilibrării PS, mai ales prin accentuarea hipoalbuminemiei, recidivele bolii fiind tot mai frecvente și mai severe. 

Dar marea majoritate a potențialilor cititori ai noștri - presupunem că sunt mai ales cei dotați cu răbdarea perseverentă a lui Sisif  -, nici n-au auzit de acestă analiză: electroforeza proteinelor serice (EPS). Nădăjduim să fim bune călăuze, astfel încât folosul efortului lor să fie altul decît cel al lui Sisif. Pentru aceasta însă, în avans, adică înainte de a ilustra cu această analiză cazurile clinice pe care le vom prezenta, iată cum arată o EPS. Îi alăturăm și un tabel cu valorile considerate normale ale PT. Și în cazul PT, ca și în cazul EPS, valorile normale (v.n.) sunt indicate în funcție de vârsta celui investigat.

(Tabelele de mai sus sunt preluate, fără nici o modificare, din Ghidul Serviciilor Medicale al Laboratoarelor Synevo, Ediția a II-a, f.a., p. 383. Clinica noastră are o veche colaborare cu Laboratoarele Synevo, colaborare de care noi suntem și onorați, dar și foarte mulțumiți).

Oricum, în cuprinsul lucrării de față apar referințele valorilor minim-maxim ale multor laboratoare, atât din Romînia, cît și din alte țări. Puteam prelua aceste date și din literatura medicală. Medicii însă - cei care recomandă efectuarea EPS - lucrează efectiv numai cu valorile considerate normale și înscrise în buletinele de analize medicale.

Dezechilibrele acumulate ale PT conduc la debutul bolilor; reechilibrarea PS este condiția sine qua non pentru remiterea bolilor prin reechilibrarea PT (teoria ne aparține). Oricine ne va însoți de-a lungul lucrării de față, în care referirile la PT și EPS vor fi omniprezente, va putea observa ceea ce am concluzionat și noi: valorile considerate normale de către marea majoritate a laboratoarelor, atât din România, cât și din țările din care pacienții au apelat la serviciile noastre, nu corespund realității stării de sănătate.

Propunerile noastre pentru valorile normale ale limitelor referințelor de laborator pivind PT și PS - determinate prin EPS3 -, se întemeiază, în exclusivitate, pe cazurilor clinice pe care le vom prezenta în lucrarea de față. Acestea sunt:

- PT: v.n. = 7 – 7,50 g/dL

- PS:    -albumina  = 60% – 66%  -   cu un raport A/G  între 1,5 – 1,94

-globuline  = 40% – 34%      

Interpretarea corectă a nivelului ALB din totalul PS, impune nu numai cunoștințe de biologie moleculară, biochimie medicală și imunologie, ci și o îndelungată experiență clinică.

Sintetizînd, atunci când punem în discuție valorile normale ale PS, a căror    structură  se determină prin EPS, observăm faptul că atunci când ALB este de minim 60% din totalul PS, din 1200 de subiecți cu boli autoimune, numai 57 au ALB peste 60%, în timp ce 1143 de subiecți au ALB sub 60% (dintre care, în 707 cazuri, ALB este sub 52%). Prin urmare, cu cât mai mult scade procentual ALB, cu atât crește numărul subiecților diagnosticați cu boli autoimune. Disproteinemia serică albumină-globuline se exprimă prin raportul albumine/globuline (A/G), care se calculează împărțind valoarea procentuală a ALB la suma procentuală totală a GL%.

Prin urmare:

- PS = ALB% + GL%; 

-AG = ALB% : GL% (α1% + α2% + β% + γ% (calculul se poate face și în g/dL, dacă laboratorul determină PS și în grame, nu numai procentual).       

În studiul pe care l-am dedicat disproteinemiei în teza de doctor în științe medicale, ca și în cazurile pe care le vom prezenta, putem constata următoarele situații:

-bolile debutează, de regulă, prin dezechilibrarea PT, fapt evident prin dezechilibrarea PS ca urmare a scăderii procentuale a ALB,  corespunzătoare unei creșteri procentuale a GL, cazuri în care se dezechilibrează valoarea  raportului A/G1;

-remisiei bolilor are loc prin reechilibrarea PS, condiție sine qua non pentru reechilibrarea PT.

_____________________

1.PT -  în totalitatea lor -, cuprind  peste 300 de proteine diferite,majoritatea lor fiind sintetizate în ficat. Celulele ficatului, numite hepatocite, sunt veritabile uzine, cu roluri de importanță viatală pentru întregul organism: produce proteinele circulante în plasmă, necesare celor mai diverse funcții; produce colesterolulși proteinele speciale necesare transportului său; produce bila, care contribuie la metabolizarea trigliceridelor și la eliminarea unor cataboliți; transformă glucoza în glicogenul pe care îl depozitează, pentru ca atunci când organismul are nevoie de energie să îl reconvertească în glucoza care, intrată în circuitul sanguin, ajunge la celulele organelor care au nevoie de ea; reglează coagularea sângelui; procesează hemoglobina (din  care extrage fierul, pe care îl depozitează), convertește amoniacul în uree, pregătind excretarea acesteia prin scaun și urină; elimină bacteriile din sânge; metabolizează și elimină substanțele nocive, inclusiv cele provenite din medicamentele administrate pentru cele mai diverse afecțiuni etc. etc. Motivația pentru care menționăm - fie și sumar - funcțiile ficatului, este cât se poate de limpede: ficatul este guvernatorul general al sănătății umane. Homeostazia funcțiilor sale este garanția supremă a homeostaziei tuturor celorlalte organe, a întregului organism uman.Altfel spus, ficatul este „dirijorul”orchetrei tuturor organelor corpului uman. Prin urmare, proteinemia fiziologică, ca și disproteinemiile, sunt dependente mai ales de funcțiile și disfuncțiile ficatului, „autor” al marii majorități a proteinelor plasmatice (PT). Primul pas și cea mai importantă analiză în determinarea structurii calitative a PT este EPS.

2.Vom întâlni și unele excepții, mai ales în unele boli cu transmitere materno-fetală (în timpul vieții intrauterine), când disproteinemia mamei - marcată de hiperalbuminemie, caz destul de rar întâlnit - determină producerea unor boli ale fătului, prin sinteza insuficientă a globulinelor precursoare ale fibroblaștilor și a proteinelor globuline necesare sintezei celulelor „costructoare” ale vaselor de sânge (celulele de endoteliu vascular). Printre cele mai grave boli „marcate” de astfel de hipoglobulinemii, sunt boala „oaselor de sticlă” (boala Lobstein) și ihtioza (propunerea acestei etiologii pentru cele două boli  ne aparține). Prin opoziție cu boala oaselor de sticlă, dacă medicii care tratează maladia Paget ar cere analizele pe care le recomandăm (PT, PS, EPS, CaT și Ca2+), pot constata prezența unei hiperglobulinemii materne, determinante a unui exces de osteoblaști, simultană unei hipoalbuminemii și a unei hopocalcemii (îndeosebi la nivelul Ca2+).

3.Este impresionantă asemănarea dintre ou și EPS. Un ou de 70g, bun de pus sub cloșcă, are: 10g calciu (coaja), 40g (2/3 – 60%) albuș (ovalbumină) și 20g (1/3 – 40%)  gălbenuș. Oricine, cu un cântar de o precizie rezonabilă, poate verifica exactitatea afirmației noastre: nu va avea nici o pagubă pentru că, după această „inginerie”laborioasă, poate mânca oul.Cu condiția să-și aleagă ziua când face operațiunea, astfel încât „să cadă” în una din cele două zile pe săptămână în care, după sfatul vreunui nutriționist știe-tot, are voie să mănânce ou. Oul este cel mai complet aliment și cel mai nefalsificabil - într-o epocă în care alimentele au tot mai frecvent structuri mistificate - chiar și făcut de găini „stresate”. Substanțele din ou sunt un complex așa de complet și bine echilibrat, încât pot da o viață. Dacă o pot da, o pot și întreține. Sunt cea mai bogată și mai concentrată sursă de ALB. Comparați un ou de 60g și 60g din orice carne: comparativ, sărăcia în substanțe a cărnii vă va părea a fi sahariană. Pericolul grăsimilor ? Oul conține circa 7g de lipide (mai puțin decât 10g de unt- 8,5g de lipide), din care o parte însemnată este lecitină. Iar lecitina are o anumită legătură cu funcțiile normale ale intelectului. Două ouă pe săptămână pentru un copil în creștere ? Dacă are vreo anume afecțiune  care interzice oul, da! Dacă nu, cei ce fac asemenea recomandări, n-au prea mâncat ouă: lecitina și colina  din ou le-ar fi fost de mult ajutor. Ori, poate, recomandarea restrictivă se datorează faptului că, la fel ca unii oameni, unele ouă suferă de disproteinemie: au albușul subțirel (hipoalbuminemie !), iar gălbenușul este anormal de mare (hiperglobulinemie !). De fapt, omul „vine” tot dintr-un ou (format din ovulă și spermatozoid). 

<< Inapoi la Cuprins Citeste mai departe >>
Copyright ©2010 - 2017 Apitherapy. Toate drepturile Rezervate. | Site realizat de servicii.IT