Limba:      
Leucemie limfatică cronică (LLC)–bărbat, 58 ani/ 1,75 m/ 122 kg

Leucemia limfatică cronică (LLC) este o formă de cancer al sângelui – o boală malignă clonală mai ales a limfocitelor B și numai uneori a limfocitelor T. Debutează, de regulă, în prejma vârstei  de 55 de ani. Evoluează asimptomatic, posibilele simptome fiind date, uneori, de alte afecțiuni asociate. Se manifestă mai ales prin îngroșarea anormală a ganglionilor limfatici. Celulele leucemice au dimensiuni mici, sunt bine diferențiate și au caracteristici imunologice de limfocite B, care sunt inactive funcțional. Răspund slab la stimularea antigenică, conducând la imunodepresie (insuficiența sintezei de anticorpi). Nici limfocitele B normale nu au potențialul de a produce normal anticorpi. Treptat are loc infiltrarea tisulară cu limfocite, poate să apară anemia hemolitică autoimună, trombocitopenia autoimună, transformarea unui ganglion în limfom agresiv cu celule mari (sindromul Richter).

Paraclinic, apare leucocitoza (cu peste 20 000 de leucocite/µL de sânge), iar numărul limfocitelor circulante sanguin ajung la procente foarte crescute (peste 75%).Treptat, măduva osoasă este infiltrată cu limfocite mici. Cronicizarea bolii corespunde și accentuării progresive a hipogamaglobulinemiei.

Clinic, leucemia debutează prin înlocuirea celulelor normale ale sângelui cu celule maligne. Cauzele bolii sunt încă destul de neclare, fiind incriminate mai ales expunerea la radiațiile ionizante, la câmpurile electromagnetice, la unele substanțe toxice (mai ales benzen, sulfură de carbon, tetraclorură de carbon, xilen), la unele produse chimice folosite în agricultură (ierbicide, insecticide, fertilizatori), unele chimioterapice, unele anomalii ale cromozomilor 5 și 7 etc.

Tratamentul clasic îl constituie citostaticele, corticoterapia și radioterapia. Uneori, pentru pacienții mai tineri, se recurge la transplantul de măduvă osoasă de la un donator compatibil. Mai nou, se folosește și terapia cu anticorpi monoclonali („maburile”). Riscul major al terapiilor aplicate, oricare ar fi acestea, este accentuarea imunosupresiei caracteristice LLC. Acest risc însă, nu poate fi nici prevenit, nici controlat atâta timp cât această boală nu va fi privită ca fiind o disproteinemie și o deteriorare a metabolismului calciului.

A evalua proteinemia numai prin determinarea cantitativă a PT, ca și a aprecia calcemia numai în funcție de cantitatea CaT, este insuficient și poate conduce la continuarea unor terapii care, între altele, pot accentua imunosupresia. Abia la recomandarea noastră, atunci când pacientul a apelat la apiterapie, între alte nalalize, s-a determinat Ca2+ și s-a făcut EPS (valorile albuminei și globulinelor). Alături de globulina γ am recomandat  și determinarea valorilor imunoglobulinelor: IgA, IgM, IgG, IgE (acestea au calitatea de veritabili markeri pentru diagnostic, terapie și prognostic ai evoluției imunității într-o boală pentru care imunosupresia este una dintre cele mai importante caracteristici). De asemenea, analizele recomandate de noi oferă posibilitatea observării evoluției valorilor ALB și Ca2+: LLC fiind o formă de cancer, în timp ce valoarea ALB scade, cea a Ca2+ este în creștere, oricare ar fi valoarea CaT.

Privind disproteinemia în acest caz de LLC observăm:

a) o hipoproteinemie cantitativă (PT: 6,2g/dL, deci  < v.n.),care prezintă și creșterea cantitativă a unor proteine de fază acută pozitive (FR, CRP), cu o ALB cantitativă la limita minimă: 3,6g/dL (v.n. = 3,5-5,2), deși procentual ALB - determinată prin EPS -, pare a fi normală: 60,1% (v.n. = 52-68%).

b) o disproteinemie serică severă:manifestată procentual, mai ales prin scăderea globulinei gamma (hipogamaglobulinemie): γ = 9% (11-21%) din totalul PS;

c) cancerul sângelui se încadrează în regula generalăa cancerului privind raportul dintre ALB și Ca2+: în timp ce ALB scade cantitativ și procentual, cantitatea de Ca2+ crește (vezi și explicația de mai jos).  

Punctul b are nevoie de interpretarea corectă. Măsurată în g/dL de plasmă, ALB are valoarea de 3,6g/dL (v.n. =3,5-5,2 g/dL), adică se află la limita minimă a v.n. Dacă valoarea procentuală a ALB în EPS este de 60,1%, acesta este un procent din totalul PS, iar globulina gama (imunoglobulinele, anticorpii), se află sub limita minimă a referințelor de laborator : γ = 9%. Dacă gama ar avea valoarea la jumătatea limitelor de referință (16%, v.n. fiind 11-21), atunci ar crește procentual cu 7%, iar ALB ar scădea procentual tot cu 7%, ajungând să fie 53,1%. Imunosupresia – ca disproteinemie - afectează fiecare categorie de imunoglobuline (anticorpi): IgA = 70 mg/dL (70-400); IgE = 4,7 mg/dL (< 100); IgM = 27 mg/dL (40-230); IgG = 593 mg/dL (700-1600); IgD – nu a fost determinată. În LLC imunosupresia este marcată mai ales de scăderea IgG. 

Nu punem în discuție eficiența sau ineficiența tratamentului urmat de pacient până la apelul la apiterapie. Nici nu știm, în absența analizelor așa cum le-am cerut noi, dacă și cu cât a contribuit iatrogenia la disproteinemia diagnosticată prin EPS.

Un aspect particular al cazului de față, îl constituie diagnosticarea  mai multor afecțiuni cu grad înalt de severitate și asocierea medicației pentru fiecare dintre acestea. Pacientul inclus în studiu este tratat simultan pentru: LLC, hepatită de etiologie VHB, DZ II, dislipidemie cu obezitate, hipertensiune (vezi analizele de mai sus). Cât de evitabile pot fi efectele secundare, iatrogene, ale atâtor medicamente administrate simultan, este foarte greu de spus. Nu putem trece peste cazul de față fără a face o observație care, dacă va fi luată în considerație de către medicii curanți, beneficiari vor fi pacienții.

 

În scurt, vom reține faptul că în apiterapicele produse de către Apitherapy Medical Center  se află nu mai puțin de cinci factori insulin-like (acționează cu aceleași efecte ca și insulina). În general, laboratoarele de analize medicale notează interdicția reproducerii valorilor înscrise în buletinele de analize medicale pe care le emit. Vom încălca acum această interdicție și vom nota câteva din valorile lor, pentru că documentul autentic și în medicină, ca în orice alt domeniu, vine să confirme sau să infirme veridicitatea afirmațiilor. 

Prin urmare, apiterapic, am remis atât imunosupresia, cât și diabetul zaharat de tip II. De reținut este faptul că aceste efecte s-au produs simultan, în condițiile în care pacientul a ingerat zilnic o cantitate de minim 250 g de miere (conținută în apiterapice sau ca unic îndulcitor). Chemat la reevaluarea periodică, așa cum se face în leucemii, pacientului i s-a spus că numai dacă a fost la vrăjitoare s-au putut produce astfel de reechilibrări ale organismului. Față de remisia stabilă a DZ II, atunci când pacientul a spus cam câtă miere folosește zilnic - în opziție cu interdicția obișnuită de a se evita consumul de glucide concentrate – mai că nu a fost dat afară. Omul trăiește și poate confirma. Buletinele de analize ale acestui caz, ca și cele ale altor cazuri, se află în baza noastră de date. Orice medic ori cercetător le poate consulta.

Reacția aceasta a unor clinicieni nu este unică, nici în România, nici în alte țări. Nici în alte afecțiuni. Foarte de curând am tratat apiterapeutic, pentru fibrom uterin, o doctoriță din orașul Niort, Franța. Fibromul fusese tratat prin bombardare cu ultrasunete focalizate, dar fără efect. După două luni de apiterapie, a prezentat ecografia medicului care făcuse intervenția nereușită cu ultrasunete. Aceasta demonstra reducerea în dimensiuni a fibromului și faptul că „este mai puțin bine vascularizat” (Buletin ecografic din 11.07.2014- clasificat în R31/117-B5- Baza de date a Apitherapy Medical Center). Medicul, care-i era concitadin și coleg, a avut cam aceeași reacție ca cea a medicului care făcea reevaluarea pacientului nostru cu LLC. Ca medic, ar fi putut fi interesat să afle fie și numai cum a fost posibil, prin apiterapie, să se reducă fibroproteinele plasmatice la limite care să nu mai facă necesară „deportarea” lor din sânge în fibrom, nici cum, prin care anume analize, am știut că este necesară o astfel de reechilibrare a PT. Mai mult, n-a fost interesat nici să știe cum a fost posibilă remisia neovascularizării, în absența oricărui tratament antiangiogenic clasic (vezi, mai sus, cazul „Fibrom uterin”). Embolizarea înseamnă blocarea și nu resorbția vaselor de sânge. Noi rămânem la convingerea verificată: cel mai valoros efect antiangiogenic constă tocmai în reechilibrarea metabolismului proteic.

Să revenim la cazul nostru. Ceea ce am spus despre fibrom, ar părea că se potrivește aici ca o nucă în perete. Așa pare, dar am vrut să atragem atenția nu numai asupra necunoașterii substanțelor cu rol de veritabili agenți terapeutici pe care albina - fiica soarelui și florilor -, ni le pune la îndemână pentru a ne apăra de boală. Vrem să atragem atenția și asupra unei similitudini a disproteinemiilor marcate de hipogamaglobulinemie, dar acestea nu pot fi constatate decât prin determinarea PT și PS. Spre exemplu, atât în cazul DZ II, cât și în cazul diabetului zaharat juvenil (numit și diabet genetic), am constatat prin studiul comparativ al buletinelor de analize medicale, că în ambele cazuri pacienții prezintă un anumit grad de hipogamaglobulinemie. În diabetul juvenil copiii se nasc cu globulina gama (γ) la- sau sub limita minimă a referințelor de laborator. Prin urmare, în cazul diabetului juvenil putem vorbi de o imunosupresie congenitală. Exact aceeași situație o au și pacienții cu diabetul zaharat dobândit (DZ II), dar imunosupresia lor este dobândită la o anumită vârstă.

 Extrapolând, aceste asocieri ar putea oferi teme de cercetare privind cauzele aceleiași boli, dar cu debut la vârste foarte diferite. Răspunsul, pentru copiii diabetici, se află în biochimia sângelui matern ! Putem, datorită complexității analizelor pe care le solicităm pacienților noștri, să sugerăm clinicienilor - îndeosebi imunologilor -, ca și oamenilor de știință implicați în cercetarea medicală fundamentală, să „deslege” efectele unor astfel de similitudini. La fel, în cancerele intracraniene -glioblastoame, spre exemplu -, ca și în LLC, în DZ I, DZ II etc., în care hipogammaglobulinemia este o regulă.

În acest caz, asocierea dintre LLC și DZ II, la nivelul evoluției globulinei γ, pare a avea o legătură de cauzalitate și de evoluție: remisia ambelor afecțiuniprin creșterea γ de la 9% ante apiterapie, la 13,1% post apiterapie. Ar rămâne să fie corect apreciat rolul dislipidemiei în ambele afecțiuni. Chiar dacă la data apelului la apiterapie pacientul are lipidemia redusă înspre minimul v.n. - 448 mg/dl (400-700), diagnosticele de hipertensiune arterială, steatoză și obezitate mărturisesc, în atecedent, un regim alimentar mult prea bogat în lipide.

<< Inapoi la Cuprins Citeste mai departe >>
Copyright ©2010 - 2017 Apitherapy. Toate drepturile Rezervate. | Site realizat de servicii.IT