Limba:      

DE LA APICULTURĂ ȘI ISTORIE
LA
APITHERAPY MEDICAL CENTER

(Istoria unor întâmplări împletite cu muncă cât cuprinde)

Salvați Roșia Montană
Salvați pădurile României

 

          Îi auzim destul de des pe oameni spunând că întâmplările au un rost al lor. Nimic n-ar fi numai întâmplare pură.  Nu discutăm aici categoriile filozofice de întâmplare și necesitate. Dar, pe drumul parcurs de la apicultură la înființarea unui centru de apiterapie medicală, de la profesor de istorie la doctor în științe medicale, a fost un lung șir de întâmplări. Plus muncă! Câtă? Atâta încât, când mă uit în urmă, mi-ar trebui mai mul curaj decât am acum, dacă ar fi să iau totul de la începuturi.  Nici eu, acum, când scriu aceste rânduri, nu prea-mi pot lămuri care ar fi fost parcursul vieții mele dacă vreuna dintre întâmplările care s-au înșirat pe acest drum ar fi lipsit.

         Prima întâmplare a fost aceea că am crescut printre albine: părinţii mei au fost apicultori, la fel ca şi bunicii şi stră-străbunicii mei. Stupina lor se afla în Bălăneștii de Gorj, la poalele dealului cu nume semnificativ:Prisăci (arhaism care, mai nou, s-ar numi Dealul Stupinelor).  Acest loc ofera albinelor o floră  meliferă de o diversitate și abundență rar întalnită. Cândva, cu vreo 20 de ani mai în urmă, s-a întâmplat să am prilejul să trimit unui laborator din Germania miere polifloră recoltată din stupina de pe acest deal. Buletinul de analize, pe care laboratorul mi l-a trimis, m-a uimit: în structura mierii intra nectarul de la un număr de 76 de plante melifere diferite ! S-a întâmplat să am răbdarea -dar și curiozitatea -, de a studia potențialul medicinal al fiecărei plante. Era uluitor să vezi în câte boli putea interveni benefic o linguriță de miere!

         Mai mult , solul conține mult calciu (vinu-i tare !) și seleniu-oligoelement antitumoral si antioxidant  remarcabil, fără de care vitamina E (vitamina fertilității și longevității) este adminitrată inutil!

         Ca urmare, nu cunosc nici un caz de infertilitate între localnici,  nici un caz de cancer, iar oamenii sunt longevivi: decesele sub varsta de 85 de ani sunt o raritate; într-un kilometru de sat trăiesc patru oameni care au ”sărit” suta de ani! Interesant este faptul că, deși apa de băut conține mult calciu, localnicii născuți din familiile locului nu fac litiază renală, așa cum am observat că se întâmplă cu mulți dintre cei veniți mai de curând. Este, cred, un exemplu de adaptare a organismului uman, de-a lungul secolelor, la condițiile locului. Nu-i mai puțin adevărat că și vinul, pe care localnicii îl iubesc mai cu deosebire, și căruia „nu-i drege nimeni busuiocul”, așa cum se întâmplă cu cel din sticlele cu etichete de lux,  va fi având un rol în reglarea acidității necesare metabolismului acestui mineral prețios în organism.

         Dacă, acum, mulți copii și tineri se trezesc dimineața fără să știe ce să facă cu ziua care începe, mai ales dacă „n-au prins” nici gustul cititului sau interes pentru ceva care să le ocupe util ziua, ușor apucă pe drumuri care se înfundă în rău. În copilăria celor de vârsta mea, copiii știau bine, de cu seară, ce vor face mâine. Întâmplarea a făcut să am un învățător, Drăgănescu Grigore, care nu numai că ne-a deslușit taina literelor –oile negre pe câmpul alb, zicea el -, dar ne-a învățat și cum să le paștem! Acel învătător învățase carte în vremuri grele, refugiat în Moldova în „primul mondial”. Ne dădea cărți din casa lui, dar ne și cerceta să vadă dacă am citit și cu ce ne-au sporit înțelegerea asupra lumii.

         O altă întâmplare a fost aceea că, pe atunci, comuna avea o biblotecă cu o mulțime de cărți. Câte comune din România de azi mai au biblioteci? Mai era și o bibliotecară cu program de opt ore, căreia s-a întâmplat să-i placă ceea ce făcea. Tot întâmplător, acea bibliotecă era în vecinătatea casei noastre. Puteai citi oricât. Nici nu era un lucru rar, pe atunci, să vezi copiii satului lăudându-se cu numărul de cărți înscrise pe fișa lor de împrumut. Când citeau? Oricând, cu vitele pe dealuri ori când scăpau de alte treburi în gospodărie. Toți copiii, dar absolut toți, munceau după puterile lor în gospodărie. Mulți dintre ei, oriunde mergeau, aveau o carte cu ei. De atunci mi-am făcut obiceiul ca, oriunde plec, să am o carte cu mine. Mi-amintesc, de exemplu, cât de utile erau ședințele lungi și plicticoase, de pe timpul comunismului, pentru a face lectură. Ori în zilele de pastoral montan cu stupina. În fine, orice prilej era bun să citești. Am avut norocul să fac parte din generația care și-a întemeiat cultura citind, radical diferită de generațiile a căror cultură este însumată din șabloane oferite de-a gata de televizor ori calculator, destul de săracă și schiloadă - preiei ceea ce ți se oferă, lipsind filtrul și implicarea proprie.

         După şcoala primară şi generală, ale căror cursuri le-am urmat în comuna natală, între anii 1962-1966 am fost elevul Liceului Tudor Vladimirescu din Tg-Jiu. În anii 1966-1971 am urmat cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

         Crescând printre stupi, ajutându-mi părinţii la muncile specifice apiculturii, atunci când am absolvit facultatea, neavând cine să preia stupina, am răspuns chemării - poate puţin prea sentimentală -, de a nu întrerupe o ocupaţie tradiţională atât de veche în familie, fapt care m-a determinat să mă întorc acasă. A fost, și aceasta, o altă întâmplare.

 
Prisacă (stupină) pe Dealul Prisăci   Miere polifloră de Bălănești


 

Albine la locul de muncă   Și ce blânde sunt !


 

Regină între supuși   La umbra cătinei din grădină

         Intre anii 1971 – 2000 am fost profesor de istorie la un liceu din Targu-Jiu. Au urmat 30 de ani de activitate didactică și aceeaşi vechime ca apicultor și autodidact în studiul efectelor terapeutice ale produselor apicole. Pastoralul de vară la flora montană,  însemna pentru noi și muncă, dar și timp să tot citești ! Pentru aproape două luni, vara, împreună cu copii, deveneam munteni.

Muntele este locul unde curge

 
miere (stupină pe Gilort)   și lapte (la margine de gol alpin)

         Uneori plecam să caut vetre destupină până departe, către Obârșia Lotrului. Uneori viiturile torenților blocau drumurile - și așa dificile -, cu grohotișuri ori trunchiuri de copaci aduse de ape ori răsturnate de furtună. Nu întotdeauna reușeam să trec, nici măcar cu ”rusoaica” (Lada Niva), drujba, securea și lopata, unelte care mă însoțeau întotdeauna. Totdeauna sub scaunul șoferului se afla o tigaie din acelea ca pentru clătite și o sticlă cu ulei. Uneori pâinea ajungea să fie tot așa de pufoasă, ca și steiul muntelui.

 
Masă pe capota Nivei   și apă din măruntaiele muntelui

Iar dacă vine noaptea și drumul este înfundat,

 
parchezi la loc ferit de viitură,   aprinzi focul și

pregătești o cină fără peripeții; dacă, rar, apare cineva, ai cu cine împărți masa și vorbele.


         Între timp, înclinația înspre tovărășia cărților, mi-a prilejuit publicarea  de articole şi studii, devenind colaborator al publicaţiilor Litua, Columna, Magazin Istoric, Revista de Pedagogie, Gorjeanul, etc. Atunci când „vremile” au făcut posibil faptul, am publicat şi două cărţi de istorie: “Între un regat şi două imperii. 1526-1699”, în Editura Punct, Tg-Jiu,1996 şi “Crestomaţia istoriei Gorjului”, în Editura Punct , Tg-Jiu , 1998.

         Preluând stupina - activităţile apicole s-au îmbinat fericit cu cele didactice şi cu “statul” la masa de scris-, am dorit să cunosc mai bine nu numai colonia de albine, ci şi modalităţile de exploatare şi valorificare superioară a produselor stupului.  Fără nici o exagerare, am citit tot ceea ce s-a scris în România, procurându-mi şi din alte ţări studii şi cărţi privitoare la apicultură şi apiterapie. Fireşte, am beneficiat din plin şi de experienţa dobândită, empiric firește, de atâtea generaţii dintre înaintaşii mei. Oameni din sat, din locuri mai îndepărtate, veneau şi cereau bunicii şi mamei produse ale stupilor pentru cele mai diferite necazuri de sănătate.Uimit de forţa terapeutică inegalabilă a produselor stupului-miere, descapacitura, ceară, apilarnil, propolis, lăptişor de matcă, polen, păstură şi venin- am început să studiez efectele lor, dar mai ales efectele unor combinaţii între ele, în diferite concentraţii, pentru tratarea unor afecţiuni din ce în ce mai grave.

         Dar, pe drumul înspre formația de apiterapeut, tot o întâmplare a avut un rol important. Plecasem, prin iulie 1989, să duc un transport de miere ambalată, pe care urma să o vând pe Transfăgărășan, la cota 2000. S-a întâmplat să plec de acasă fără nici o carte, iar acolo sus aveam timp berechet! În Curtea de Argeș, pe strada care duce înspre celebra mânăstire a meșterului Manole, pe lângă care trece drumul înspre munți,  am oprit la o librărie și am cumpărat două cărți tipărite în editura Apimondia. În aceste cărți am găsit studii privind valoarea farmacocinetică a produselor stupului. Lectura acestora a fost un pas însemnat înspre cunoașterea științifică a apiterapiei. A mai fost, tot pe atunci, o altă întâmplare: o afecțiune a unui membru al familiei, care nu putuse fi vindecată după îndelungi tratamente alopate, pe căile medicale convenționale. Cu cât știam în acel timp, am făcut niște combinații ale unor produse apicole, întrebuințând și alte adjuvante: extracte din plante, fructe, semințe, minerale. Se ajunsese la un moment în care singura cale de intervenție în această afecțiune, era cea chirurgicală. Dar, după 75 de zile de urmare a ceea ce numesc astăzi apiterapie, o nouă reevaluare a cazului a constatat remisia deplină. Acesta a fost momentul în care a apărut răscrucea. Am pus într-un sertar materialele deja fișate pentru o altă carte de istorie la care lucram și am început o lungă  muncă de autodidact.   

         Deprins cu cercetarea ordonată, metodică, am fişat mereu, comparativ,  observaţiile privind efectele terapeutice ale produselor apicole şi ale diverselor apiterapice pe care le concepeam pe baze științifice, în funcție de substanțele necesare țintei terapeutice urmărite.

         Între timp, am devenit colaborator al unor publicaţii cu preocupări în domeniu, am participat cu lucrări personale la diverse simpozioane ori conferinţe. Experienţa acumulată s-a materializat şi prin publicarea unor studii si a două cărţi de apiterapie : „ABC-ul apiterapiei” în 1995,Editura Punct, Tg-Jiu , precum şi „209 reţete apiterapeutice”, 1999, Editura Nipexim , Târgu-Jiu . Ca autodidact , am învatat biologie moleculara , biochimie medicala , fiziologie , nutriție , imunologie, alergologie etc.

         Ca urmare a publicarii cărților și a unor studii și articole, din anul 2001 am fost invitat să predau cursul de  de apiterapie organizat de către ANATECOR. A fost primul curs de apiterapie predat în România, la care, pentru a-mi oficializa preocupările, m-am înscris și în calitate de student, obținând astfel diploma de specializare. În anul 2003 mi s-a acordat gradul de lector pentru cursul de apiterapie.

         Pentru a credita cu un titlu medical universitar capacitatea apiterapiei de a vindeca un spectru larg de afecțiuni, în urma studiilor din anii 2004-2006, am obținut titlul de master în științe medicale, secțiunea Tehnici de biologie celulară în diagnosticul bolilor, cu lucrarea de dizertație „Apiterapia în planning-ul familial.”Urmare a preocupărilor și studiilor publicate privind biochimia apiterapicelor și influența acestora asupra organismului uman la nivel molecular și celular, din anul 2004 am devenit membru al Societății Române de Biologie Celulară, Filiala Iași. Treptat, apiterapia a câștigat teren și în România, devenind oficial competență medicală.

         Obișnuit să studiez, în anii 2008-2012 am devenit doctorand în științe medicale al Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iași. În timpul studiilor doctorale, în anii 2008-2009 am fost lector – în cadrul Catedrei de Biologie Moleculară și Celulară -  pentru cursul de Apiterapie clinică, urmat de medici și farmaciști, iar în anii 2010- 2011 pentru cursul Bazele fundamentale ale apiterapiei și apiterapie clinică. În februarie 2012 am obținut titlul de doctor în științe medicale, susținând teza  „Reechilibrarea apiterapică a proteinelor plasmatice. Importanța sa în tratarea afecțiunilor autoimune moștenite sau dobândite.” Această teză este urmarea preocupărilor de a demonstra, științific, potențialul apiterapicelor de a interveni benefic în tratarea bolilor autoimune, acestea fiind o alternativă superioară medicației alopate, convenționale.

         Între timp, am construit Apitherapy Medical Center în comuna Bălănești, pe dealul cu nume predestinat – Prisăci. Cum de am ales acest loc? Flora meliferă, de o diversitate rar întâlnită, a avut un rol în alegere. Mai întâi însă, este locul în care au trăit părinții, moșii și strămoșii noștri. Orice om trebuie să fie legat de un loc, să fie de undeva. Pe monumentul eroilor războiului care s-au jertfit pentru Marea Unire din 1918, se află înscris și numele bunicului nostru, tatăl mamei mele. El de aici a plecat să-și dea viața pentru marele vis al românilor,  iar noi am rămas aici să dăm viață locului. Și să-l cinstim prin ceea ce facem. Tatăl eroului adusese de la Praga clopotele bisericii satului. Le auzim deseori, mai ales când trebăluim printre stupi, dar sunetul lor se aude și din Cabinetele Apiregia Imunostim, parte a Centrului de Apiterapie Medicală. Atunci știm că suntem unde trebuie să fim !

         În toți acești ani, am clădit  Apitherapy Medical Center.


Începuturile n-au fost ușoare

 
Așa s-a început lucrarea,   apoi a arătat așa,


 

iar când a fost gata,   mai întâi am adus cărțile.

Am amenajat sala de studii a Apitherapy Medical Research

 
   unde cazuistica este clasificată ante- și post apiterapie   Intrare din curtea interioară în sala de așteptare a cabinetelor Apiregia Imunostim


 

  Am pregătit sala de așteptare pentru pacienți   Imagini din cabinetele Apiregya Imunostim


 

  Am construit clădirea Laboratoarelor pentru producerea apiterapicelor   Laboratoarele- vedere din curtea interioară


Am organizat farmacia


Am amenajat curtea interioară

         Am „clădit” și un continuator: fiul meu , Călin Vasile Andrițoiu. De fapt, s-a autoclădit ca medic specialist în apiterapie  prin studii serioase, atât la nivel fundamental, cât și clinic. Dincolo de mândria părintească, pe care nici nu încerc să o ascund, eforturile sale au fost recunoscute și confirmate prin 6 masterate și un doctorat în științe medicale, iar peste un an, urmare a studiilor post doctorale, va primi titlul de docent. A urmat facultatea de medicină , iar primul masterat în științe medicale, urmare a preocupărilor sale pentru studierea apiterapiei și a altor terapii complementare,  s-a concretizat în lucrarea de dizertație „Biostimularea organismului cu produse naturale și tehnici de terapie complementară.” Apoi a obținut titlul de doctor în științe medicale, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iași, cu teza „Efecte ale produselor apiterapice asupra mecanismelor fiziopatologice ale cirozelor hepatice”. Apiterapicele folosite pentru tratarea experimentală a șobolanilor, cărora li s-a indus ciroza  în cursul cercetărilor efectuate, au fost produse în exclusivitate de către Laboratoarele din cadrul Apitherapy Medical Center. Acum, post doctoral, în cadrul docenței, studiază biochimia polimerilor apicoli.

         În liceu i-am fost profesor și diriginte. Apoi – pentru că așa a voit albina schimbătoare de destine -, am fost lectorul său pentru cursul de apiterapie. A devenit acum colaboratorul meu în studierea efectelor apiterapicelor pe care le producem, îndeosebi pentru afecțiunile din domeniul gastroenterologiei si hepatologiei. De mai mulți ani semnăm studii în colaborare și participăm împreună, uneori cu studii în comun,  la conferințe pe teme de apiterapie Am elaborat un număr de lucrări în colaborare , inclusiv două cărți tipărite în parteneriat în anul 2010 . Continuă să picteze, a avut expoziții personale, participă la expozițiile anuale ale medicilor pictori și învață în continuare.

         În cadrul Apitherapy Medical Center, pentru a putea continua cercetările la nivel fundamental, a înființat o biobază. Efectele diversele apiterapice pe care le producem, înainte de a fi recomandate pacienților, sunt studiate mai întâi, ca eficiență și siguranță, asupra diverselor afecțiuni provocate șoriceilor din biobază.



 

Imagini din biobaza   Apitherapy Medical Center

 

 
2010: participând, împreună, la   Conferința Internațională de Terapii Complementare.

2010: am semnat, împreună, două cărți privind apiterapia, apiterapicele și principiile intervenției lor la nivel molecular-celular în afecțiunile umane.

 

Iar atunci când are câte un strop de timp liber, citește și continuă să picteze.

 
Imagini din   atelierul de pictură.

         Și acum , din vremea când era copil , Călin își amintește verile de pastoral cu stupina în Munții Gilortului. Ziua citea întins pe vreo pătură , la soare sau la umbra vreunui brad , atunci cand nu ajuta la treburile din stupină sau nu era ocupat să arunce cu pietre exact în locurile unde fratele lui , Radu,  „dadea” cu undița la păstrăv în undele Gilortului. Seara încigea joaca cu Bombi , cățelușul despre care poate spune și acum o grămadă de povești . Când adia briza serii , amandoi copii , înveliți în pături pe lângă foc , ascultau povești , spuneau din cele ale lor și numărau avioanele care brăzdau cerul înstelat cu luminițele lor pâlpâitoare , așteptând răsăritul lunii de după ascuțișurile crestelor Tărtăraului. Atunci , în lumina astrului nopții , albeau pietrele din  prăvălatica pășune alpină a muntelui Seaca , părându-ne a fi oi  răsfirate la păscut . Brazii foșneu a taine de pădure bătrână ,  îngânate de unda bărbată a Gilortului , zdobită ici-acolo de stâncile  pe care își arunca mânios stropii argintați de lună. Noi, prisăcari singuratici , rătăciți în poiana dintre creste de munte , uimiți de atâta splendoare , nu mai găseam cuvinte pentru alte povești.

         Oare cum ar arăta acești munți  otrăviți de cianuri ca la  Roșia Montană, ori dezbrăcați de păduri cu drujbele , așa cum se întamplă mai peste tot. Pleacă brazii cei drepți în țări străine, pentru ca hâzii cei strâmbi la suflet, lacomi si netoți la minte, să-și poată plimba osânza frauduloasă în gipuri pentru care n-au cheltuit decât o semnatură de aprobare a masacrului prin drujbizare. Din ce hăuri străine de cinste, de rușine și de onoare vor fi răsărit ? Dacă avuția națională n-ar fi fost hrăpită prin cârdașii nedemne, ar fi murit mai puțini români în trenul din Spania. Sau, poate, nici unul.        

         Copii și albinele nu pot trăi decât într-o țară curată. Au loc asemenea gânduri într-o lucrare științifică? Poate că au, pentru că albina înseamnă viață, iar viața dă viață.

         Dealul Prisăci, chiar în vecinătatea stupinelor noastre și a Apitherapy Medical Center, poartă încă o comoară a trecutului multimilenar. Este vorba de orhideea Ophris Apifera, aflată pe cale de dispariție. Este o orhidee rară, care simbolizează rezultatele mimetismului natural. Conviețuind secole după secole în același ecosistem, florile acestei orhidee au ajuns să imite formele albinei. Dacă nu privești cu atenție, florile acestei orhidee, numită de localnici Albinuță,  par a fi albine pornite să adune nectarul din fâneață.

 

Ophris Apifera de Bălănești - un simbol al inimitabilei creații a naturii

                                      

Toate cele de mai sus sunt și:

-un imn închinat naturii măiestre, bunul cel mai de preț pe care trebuie să-l transmitem neîntinat urmașilor;

-o chemare la salvarea Roșiei Montane, amenințată de cianuri cu moartea cea veșnică;

-o chemare la salvarea pădurilor de lăcomia hidoasă a celor ce aprobă drujbizarea lor.

 

Nepotul Mihnea Ștefan Andrițoiu nu știu dacă va moșteni apicultura și apiterapia,

dar lui și tuturor copiilor și nepoților noștri avem datoria să le lăsăm o țară curată, în care să poată trăi, în care să-și poată crește urmașii fără spaima cianurilor și a altor agenți ucigași. Moartea este adusă de amatorii de comisioane, pentru care patria este doar locul în care să facă  averi furate urmașilor noștri, pe care deja le cheltuiesc în alte părți de lume.

Numai împreună putem să-i oprim. România nu este a noastră. Noi suntem numai depozitarii unei moșteniri. Țara aparține copiilor și nepoților noștri.  Iar Munții Apuseni sunt ai Țării.

Nu-i destul să strigăm: Doamne, ocrotește-i pe români

Dumnezeu îi ajută numai pe cei ce se ajută !

Copyright ©2010 - 2017 Apitherapy. Toate drepturile Rezervate. | Site realizat de servicii.IT