-
1971-2000, profesor de istorie la Târgu-Jiu.
-
2001 (din), am predat Cursul de apiterapie, în cadrul ANATECOR : primul curs de apiterapie predat în România, soldat cu primii apiterapeuți cu diplome recunoscute; de câțiva ani apiterapia a devenit competență medicală. La acest curs am fost propriul meu student și, fiindcă m-am promovat la examenul de absolvire, am obținut DIPLOMA Nr. 1; fiul meu – medicul Călin Andrițoiu, care a fost student al acestui prim curs – în liceu i-am fost diriginte -, a obținut DIPLOMA Nr. 2).
-
2003 (din), am primit gradul didactic de lector ANATECOR pentru cursul de apiterapie
-
2004-2006, masterand în științe medicale, secțiunea „Tehnici de biologie celulară în diagnosticul bolilor”, Facultatea de Medicină Generală, cu teza de dizertatie ”Apiterapia în planning-ul famililal”.
-
In cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa”, din Iași, am predat cursurile postuniversitare (pentru medici și farmaciști):
-
2008-2009, Lector pentru cursul postuniversitar de Apiterapie Clinică
-
2010-2011, Lector pentru cursul postuniversitar de Bazele fundamentale ale apiterapiei, apiterapie clinică, materiale noi pe bază de polimeri naturali și agenți apiterapici (ambele cursuri au fost predate în cadrul Disciplinei de Biologie Celulară şi Moleculară)
-
2008-2012, doctorand în științe medicale, în cadrul UMF ”Gr. T. Popa”, cu tema ,,Reechilibrarea apiterapică a proteinelor plasmatice. Importanța sa în tratarea afecțiunilor autoimune moștenite și dobandite’’ ( după susținerea tezei, în februarie 2012, am obținut titlul de doctor în științe medicale).
Membru
-
Asociația Națională de Terapii Complementare (din 2001)
-
Societatea Română de Biologie Celulară, Filiala Iași ( din 2004)
CĂRȚI PUBLICATE – ca autor unic
-
Andrițoiu V., ABC-ul apiterapiei, Editura Punct, Tg-Jiu, 1995
-
Andrițoiu V., Între un regat si doua imperii.1526-1699, Editura Punct, Târgu-Jiu, 1996
-
Andrițoiu V, Crestomatia istoriei Gorjului, Editura Punct, Tg.-Jiu, 1988
-
Andrițoiu V., 209 retete apiterapeutice, Editura Nipexim, Targu-Jiu, 1999
CĂRȚI PUBLICATE – împreună cu fiul meu, medicul Călin Andrițoiu
-
Andriţoiu V., Andriţoiu C.V., Cazuri şi studii clinice în apiterapie, Casa de Editură Venus, Iaşi, 2010
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Teze şi ipoteze în apiterapie şi apidietă, Casa de Editură Venus, Iaşi, 2010
LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE ÎN CADRUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI MEDICAL UNIVERSITAR
-
Teză de disertație pentru masterat în științe medicale: 2006 - ”Apiterapia în planning-ul familial”
-
Teză de doctorat în științe medicale: 2012 – ”Reechlibrarea apiterapică a proteinelor plasmatice. Importanța sa în tratarea afecțiunilor autoimune moștenite sau dobândite.” (rezumatul tezei vă este la îndemână)
ALTE LUCRĂRI PUBLICATE
Lucrări publicate ca prim autor
-
Andriţoiu V., Apiterapia complexă în anemii şi leucemii, Compendiul Lucrărilor Conferinţei Internaţionale de Terapii Complementare, Tiparul Publiştirea Express, Arad, 2001, 303-306.
-
Andriţoiu V., Păstura, un aliment şi un medicament superior polenului, în Compendiul Lucrărilor Conferinţei Internaţionale de Terapii Complementare, Tiparul Publiştirea Express, Arad, 2002, 181-186.
-
Andriţoiu V., Scurtă călătorie în universul miraculos al mierii, Compendiul Lucrărilor Conferinţei Internaţionale de Terapii Complementare, Tiparul Publiştirea Express, Arad, 2002, 566-571.
-
Andriţoiu V., Compoziţia biochimică a produselor apicole, suport inestimabil în terapia bolilor imunodepresive şi autoimune, în Lucrărilor Conferinţei Internaţionale de Terapii Complementare, Tiparul Publistirea Express, Arad, 2004, 133-138.
-
Andriţoiu V., Pruncii din stup. Argument pentru apiterapia infertilităţii, Compendiul Lucrărilor Conferinţei Internaţionale de Terapii Complementare, Tiparul Publiştirea Express, Arad, 2005, 490-502.
-
Andriţoiu V., Factori antioxidanţi, antivirali şi antitumorali existenţi în produsele apicole, referat prezentat la a doua Conferinţă Internaţională de Biologie Moleculară şi Celulară, Iaşi, 7-10 iunie 2006.
-
Andriţoiu V., Polenul, în cap VI. Produsele apicole, Apiterapia în planningul familial, teză de disertaţie, Arad, 2006, 171-173.
-
Andriţoiu V., Andritoiu C.V., Prisacaru A.I., Researches on the influence of apitherapy diet on coagulation parameters in Wistar rats with CCl4 induced hepatopathy after six weeks of treatment – lucrare in press, Farmacia, 2011 (cotata ISI, IF=0.850).
-
Andriţoiu V., Andriţoiu C.V., Cuciureanu R., Cuciureanu M., Tarţău L., Researches on the influence of apidiet on TQ, thrombin time and fibrinogen in Wistar rats suffering from experimentally acrylamide-induced liver disease, Annals of the Romanian Society for Cell Biology, XV(1): 332-335, 2010 (cotata B+).
-
Andriţoiu V., Andriţoiu C.V., Cuciureanu M., Cuciureanu R., Tarţău L., Researches on the influence of apidiet on some microelements in Wistar rats suffering from experimentally acrylamide-induced liver disease, Annals of the Romanian Society for Cell Biology, XV(1): 340-344, 2010 (cotata B+).
-
Andriţoiu V., Apiterapia endometriozei si a infertilitatii prin endometrioza – o premiera medicala, Compendiul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare si Alternative, 2010, pp. 34-64, ISBN 978-606-92466-1-2.
-
Andriţoiu V., Andriţoiu C.V., Vaccinarea preventivă împotriva infectării cu Human Papilloma Virus. Opinii intemeiate pe studiul cazurilor din baza de date a Cabinetului Apiregya Imunostim, Compendiul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare si Alternative, 2009, pp. 49-74, ISBN 978-973-1906-01-02.
-
Andriţoiu V., Andriţoiu C.V., Autoimunitatea in teoria si practica Centrului Medical de Apiterapie ,,Apiregya Imunostim”, Compendiul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare si Alternative, 2008, pp. 717-733, ISSN 1844-8127.
-
Andriţoiu V., Andriţoiu C.V., Apiterapia – biomedicina viitorului, Compendiul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare si Alternative, 2007, pp. 770-812, ISBN 973-664-150-3.
-
Andriţoiu V., Andriţoiu C.V., New born babies of the beehive. Argument from the apitherapy of infertility, Articles of the 1-st International Conference from USAMV (University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, Editura AcademicPres, pp. 125-133, 2007.
-
Andriţoiu V., Andriţoiu C.V., Apiterapia chisturilor ovariene, Compendiul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare si Alternative, 2006, pp. 517-529, ISBN (13)978-973-664-150-3.
Lucrări în calitate de coautor
Lucrări publicate în reviste cotate ISI
-
Prisăcaru A. I., Andriţoiu C. V., Andriţoiu V. Researches on the influence of apitherapy diet on coagulation parameters in Wistar rats with experimentally CCl4 induced hepatopathy after three weeks of treatment, Farmacia, 2012, trimisa spre publicare (IF=0.850).
-
Andriţoiu C. V., Andriţoiu V., Prisăcaru A. I., Popa I. M., Researches on the influence of minerals in experimentally CCl4 induced hepatopathy after three weeks of treatment, Farmacia, 2012, in press (IF=0.850).
Lucrări publicate în reviste cotate B+
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Prisăcaru A.I., Cotrutz C.E., Petreuş T., Partene Vicoleanu S., Popa I.M., Research Regarding the Influence of Apitherapy Diet on Number of Thrombocytes, Mean Platelet Volume and Plateled Distribution Width in Wistar rats With CCl4 Experimentally Induced Liver Disease, Bulletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, 68(1): 30-36, 2011, (cotata B+).
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Prisăcaru A.I., Cotrutz C.E., Petreuş T., Popa I.M. Research Regarding the Influence of Apitherapy Diet on Leukocyte Formula in Wistar Rats with Experimentally CCl4 Induced Liver Disease, Bulletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, 68(1): 20-29, 2011 (cotata B+).
-
C.V. Andriţoiu,V. Andriţoiu, A.I. Prisăcaru, T. Petreuş, C.E. Cotrutz, I.M. Popa, Research regarding the influence of six weeks apitherapy diet on bilirubin levels in Wistar rats suffering from experimentally CCl4 induced hepatotoxicity, Lucrări Ştiinţifice “Medicină Veterinară” Iaşi, 54(3): 15-22, 2011 (cotata B+).
-
C.V. Andriţoiu, V. Andriţoiu, A.I. Prisăcaru, T. Petreuş, C.E. Cotrutz, I.M. Popa, Research on the influence of apidiet on bilirubin in Wistar rats suffering from experimentally CCl4 induced in liver disease, Annals of the Romanian Society for Cell Biology, XVI(1): 212-215, 2011 (cotata B+).
-
C.V. Andriţoiu,V. Andriţoiu, A.I. Prisăcaru, T. Petreuş, C.E. Cotrutz, I.M. Popa, Research regarding the influence of apitherapy diet of erythrocytes in Wistar rats with experimentally CCl4 induced hepatotoxicity, Annals of the Romanian Society for Cell Biology, XVI(1): 216-221, 2011 (cotata B+).
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Cuciureanu M., Cuciureanu R., Researches on the influence of apidiet on bilirubin in Wistar rats suffering from experimentally acrylamide-induced liver disease, Annals of the Romanian Society for Cell Biology, XV(1): 336-339, 2010 (cotata B+).
-
Andriţoiu C.V., Ciubotariu D., Andriţoiu V., Plai A.V., Ghiciuc C.M., Lupuşoru R., Tarţău L., Lupuşoru C.E., Research on the influence of api-diet on seric proteins profile in acetaminofen experimental induced hepatopathy in Wistar rats, Annals of the Romanian Society for Cell Biology Cluj-Napoca, XIV: 117-123, 2009 (cotata B+).
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Cuciureanu M., Cuciureanu R., Ghiciuc C.M., Tarţău L., Manole A., Lupuşoru C.E., Research on apidiet influence of lipidic profile in Wistar rat suffering from hepatopathy induced by acrylamide, Annals of the Romanian Society for Cell Biology Cluj-Napoca, XIV: 112-116, 2009 (cotata B+).
Lucrări publicate în reviste cu ISBN
-
Andriţoiu C.V., Andritoiu V, Popa M.I., Influenta apidietei asupra profilului enzimatic la sobolani wistar in hepatopatia indusa experimental cu acrilamida, lucrare publicata in Compendiul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare si Alternative, pp 65-74;2010, ISBN 978-606-92466-1-2.
-
Andriţoiu C.V., Andritoiu V, Popa M.I., Influenta apidietei asupra profilului proteic la sobolani wistar in hepatopatia indusa experimental cu acrilamida, lucrare publicata in Compendiul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare si Alternative, pp 74-84, 2010, ISBN 978-606-92466-1-2.
-
Andriţoiu C.V., Andritoiu V, Popa M.I., Influenta apidietei asupra hemoleucogramei proteic la sobolani wistar in hepatopatia indusa experimental cu acrilamida, lucrare publicata in Compendiul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare si Alternative, pp 84-105,2010,ISBN 978-606-92466-1-2.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Foia I., Zonda G.I., Goriuc A., Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice „Stupina” asupra unor constante biochimice hepatice în ciroza toxică indusă cu CCl4, Revista Medico-Chirurgicală a Societaţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, 2008, vol. 112, nr. 2, Supliment nr.2, 13-18, ISSN: 0048-7848.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Zonda G.I., Foia L., Cârlan M., Costuleanu M., Anemia hemolitică congenitală şi efectele tratamentului experimental cu apiterapice, Medicina Dentară între Realitate şi Paradigmă. Lucrările Congresului Internaţional “Zilele Medicinei Dentare Ieşene”, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008, 13-18.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V.,Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” (ApiImunostim, Apihepatomod şi Apiregya) ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim” în ciroza toxică indusă cu CCl4, in Compendiul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare si Alternative, 2008, 691-700, Arad,ISSN 1844-8127.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., A medical premiere: the apiterapeutical healing of hepatitis of diverse etiologies, Articles of the 1-st International Conference from USAMV (University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine), Editura AcademicPres, Cluj-Napoca, 2007, ISBN 978-973-744-072-3, pp. 115-124.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Apiterapia hepatitelor şi cirozelor hepatice, Compendiul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare si Alternative, 505-507, 2006, ISBN (13)978-973-664-150-3.
LUCRĂRI PUBLICATE IN REZUMAT
Rezumate publicate în reviste cotate B+
-
Andriţoiu C.V., Andritoiu V., Hritcu D., Popa I.M., Study of the Influence of Apitherapy in Acrylamide Experimentally Induced Liver Disease Regarding the Blood Count Parameters in Wistar Rats, Bulletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, 67(1): 354, 2010 (revistă cotată B+, ISSN 1843-5270), publicata în rezumat; prezentată poster;
-
Andriţoiu C.V., Andritoiu V, Hritcu D., Popa M.I., Study of the Influence of Apitherapy in Acrylamide Experimentaly Induced Liver Disease Regarding the Hepatic Enzyme Profile in Wistar Rats, Bulletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, volume 67, Issue 1-2010, 355. (revistă cotată B+, ISSN 1843-5270), publicata în rezumat; prezentată poster;
-
Andriţoiu C.V., Andritoiu V, Hritcu D., Popa M.I., Study of the Influence of Apitherapy in Acrylamide Experimentaly Induced Liver Disease Regarding the Proteine Profile in Wistar Rats, Bulletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, volume 67, Issue 1-2010, 356. (revistă cotată B+, ISSN 1843-5270).
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Cuciureanu R., Cuciureanu M., Ghiciuc C.M., Tarţău L., Lupuşoru C.E., Cercetări privind influenţa apidietei asupra TQ, timpului de trombină şi fibrinogenului la şobolani Wistar în hepatopatia indusă experimental cu acrilamidă, a XXVII-a sesiune ştiinţifică anuală a Societăţii de Biologie Celulară, 11-14 iunie Cluj-Napoca, Buletinul Societăţii Naţionale de Biologie Celulară, nr. 37, iunie 2009, 124.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Tarţău L., Cuciureanu M., Cuciureanu R., Ghiciuc C.M., Lupuşoru C.E., Cercetări privind influenţa apidietei asupra bilirubinei la şobolani Wistar în hepatopatia indusă experimental cu acrilamidă, a XXVII-a sesiune ştiinţifică anuală a Societăţii de Biologie Celulară, 11-14 iunie Cluj-Napoca, Buletinul Societăţii Naţionale de Biologie Celulară, 37: 125, 2009.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Ghiciuc C.M., Cuciureanu M, Cuciureanu R., Tarţău L., Lupuşoru C.E., Cercetări privind influenţa apidietei asupra unor microelemente la şobolani Wistar în hepatopatia indusă experimental cu acrilamidă, a XXVII-a sesiune ştiinţifică anuală a Societăţii de Biologie Celulară, 11-14 iunie Cluj-Napoca, Buletinul Societăţii Naţionale de Biologie Celulară, nr. 37, iunie 2009, 126.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Cuciureanu M., Cuciureanu R., Ghiciuc C.M., Tarţău L., Lupuşoru C.E., Cercetări privind influenţa apidietei în hepatopatia indusă cu acrilamidă asupra electroforezei proteinelor serice, a XXVII-a sesiune ştiinţifică anuală a Societăţii de Biologie Celulară, 11-14 iunie Cluj-Napoca, Buletinul Societăţii Naţionale de Biologie Celulară, nr. 37, iunie 2009, 127.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Plai A.V., Zonda I.G., Goriuc A., Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” asupra unor constante biochimice hepatice (TGO, TGP, fosfataza alcalină, GGT) în ciroza toxică idusă experimental, cu CCl4, a XXVI-a sesiune ştiinţifică anuală a Societăţii de Biologie Celulară, 12-15 iunie Cluj-Napoca, în Buletinul Societăţii Naţionale de Biologie Celulară, nr. 36, iunie 2008, pg. 27 (lucrarea a fost prezentată în cadrul unei mese rotunde).
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Plai A.V., Dram L., Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” asupra unor constante biochimice hepatice (colesterol total, trigliceride, VLDL, HDL, LDL) în ciroza toxică idusă experimental, cu CCl4, în Rezumatele lucrărilor celui de al IX-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Morfologie, Craiova, mai 2008, 78.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Plai A.V., Dram L., Costuleanu M., Effects of „Stupina” apitherapy products on electroforetic analysis tests in CCl4 induced toxic liver cirrhosis, al IX-lea Congres Naţional de Gastroenterologie, Hepatologie, Endoscopie digestivă, Iaşi, iunie 2008, în Journal of Gastrointestinal and Liver Diseases, an International Journal of Gastroenterology and hepatology, 156-157.
Rezumate publicate în rezumat în reviste cu ISBN
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Costuleanu M., Effects of “Stupina” apitherapy products on some hepatic biochemical tests (TQ, %protrombina,INR, timp trombina, fibrinogen, K seric in CCl4-induced toxic liver cirrhosis, a-XII-a Conferinţa Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, noiembrie 2008.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Costuleanu M., Effects of “Stupina” apitherapy products on some hepatic biochemical tests (K seric, Ca seric, Ca ionic, Fe) in CCl4-induced toxic liver cirrhosis, a-XII-a Conferinţa Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Costuleanu M., Effects of “Stupina” apitherapy products on some hepatic biochemical tests ( Ig A, Ig G, Ig M, Ig E ) in CCl4-induced toxic liver cirrhosis, a-XII-a Conferinţa Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Costuleanu M., Effects of “Stupina” apitherapy products on hematological test in CCl4-induced toxic liver cirrhosis,a-XII-a Conferinţa Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Plai A.V., Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” asupra unor constante biochimice hepatice (TGO, TGP, FA, GGT) în ciroza indusă cu Acetaminofen, a-XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Plai Ancuţa Vasilica, M Costuleanu: Efectele produselor apiterapice “Stupina” (ApiImunostim, Apihepatomod şi Apiregya) ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim” în ciroza medicamentoasă indusă cu Acetaminofen asupara colesterolului total, trigliceridelor, VLDL, LDL, HDL, a-XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Plai Ancuţa Vasilica, Marcel Costuleanu: Efectele produselor apiterapice “Stupina” ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim” în ciroza medicamentoasă indusă cu Acetaminofen asupara TQ, % protrombină, INR, fibrinogen şi K seric, a-XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Plai A.V., Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim” în ciroza medicamentoasă indusă cu Acetaminofen asupara K seric, Ca seric, Ca ionic, Fe2+, a-XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Plai A.V., Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim” în ciroza medicamentoasă indusă cu Acetaminofen asupara Ig A, Ig G, Ig M, Ig E, a-XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu CV, Andriţoiu V., Plai A.V., Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim” în ciroza medicamentoasă indusă cu Acetaminofen asupara hemogramei, a-XII-a Conferinţa Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu CV, Andriţoiu V., Cuciureanu R., Cuciureanu M, Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim” în afectarea hepatică indusă cu acrilamida asupra TGO, TGP, FA, GGT, a-XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu CV, Andriţoiu V., Cuciureanu R., Cuciureanu M, Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim” în afectarea hepatică indusă cu acrilamidă asupra colesterolului total, trigliceridelor, VLDL, HDL, LDH, a-XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu CV, Andriţoiu V., Cuciureanu R., Cuciureanu M, Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim”în afectarea hepatică indusă cu acrilamidă asupra TQ, % protrombina, INR, fibrinogen si K seric, a-XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu CV, Andriţoiu V., Cuciureanu R., Cuciureanu M, Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim” în afectarea hepatică indusă cu acrilamidă asupra K seric, Ca seric, Ca ionic, Fe, a-XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
-
Andriţoiu C.V., Andriţoiu V., Cuciureanu R., Cuciureanu M, Costuleanu M., Efectele produselor apiterapice “Stupina” ale Cabinetului Medical “Apiregya Imunostim” în afectarea hepatică indusă cu acrilamidă asupra hemogramei, a-XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad, lucrare publicată în Compendiul lucrărilor, 2008.
Brevete de invenţie (în colaborare cu fiul meu, medic Călin Andrițoiu)
-
Brevet de invenţie pentru 4 preparate apifitoterapice: ,,Produsele apifitoterapice ApiImunomod, ApiImunostim, ApiImunostim Forte, Apiregya”; brevetul a fost înregistrat la Oficiu de Stat pentru Invenţii şi Mărci în data de 29.11.2010 la Registratura OSIM cu nr. A/01242.
-
Inițiatorul gamei de apiterapice din care fac parte:
Centaur I, Centaur II, Centaur III ; Ares I, Ares II, Ares III; Apiregya I, Apiregya II, Apiregya III; Melanovit I, Melanovit II, Melanovit III; Tinctură de propolis 20%, Tinctură de propolis 30%; Extract moale de propolis; Tinctură prorubid 20%, Tinctură prorubid 30%; Tinctură Taton; Tinctură Vecadon; Vecadon (frecție); Apicalciu I, Apicalciu II; Oțet Prisaca; Oțet de polen; Apialbumină I, Apialbumina II; Apidigest I, Apidigest II; Apimineralia I, Apimineralia II; Apifertil I, Apifertil II, Apifertil III; Apizinc; Apitirozină; Pigmenta I, Pigmenta II, Apicalb I, Apicalb II; ApiRin I, ApiRin II; Hepatotonic Prisaca; Antiinflamator Prisaca; Hemorstop (unguent), Hemorstop (supozitoare); Apicitosan I, Apicitosan II; Apiliponorm etc.
FARMACIA APITHERAPY MEDICAL CENTER
Apiterapicele sunt produse de către Laboratoarele Apitherapy Medical Center, întrebuințând îndeosebi produsele stupinelor societății, ale căror recolte provin din zona montană și din dealurile subcarpatice. Produse după metode proprii, apiterapicele sunt prescrise numai în cadrul cabinetelor APYREGIA IMUNOSTIM (din cadrul Apitherapy Medical Center).