Cap.V. METODA NOASTRĂ ÎN APITERAPIE ȘI APIPROFILAXIE

V.1. SĂNĂTATE, BOALĂ, DIAGNOSTIC

Așa cum în religiile și sistemele filozofice ale omenirii există noțiunile antagoniste de bine și rău, de lumină și întuneric etc., tot așa, în medicină, există noțiunile opuse, contradictorii,  de sănătate și boală. Starea de sănătate exclude starea de boală. Medicina, ca știință – de la cea empirică și până la cea contemporană -, a apărut din nevoia de a recupera sănătatea pierdută sau, mai eficient, cu sarcina de a preveni îmbolnăvirile¹.

Firesc, titlul capitolului ar fi trebuit să anunțe metoda noastră în apiprofilaxie mai întîi, apoi în apiterapie. Vom lămuri, la locul potrivit, motivele pentru care am inversat ordinea acestor noțiuni, a căror semnificație este diferită.

În lucrarea de față, noi punem în discuție nu numai potențialul terapeutic al apiterapiei, ci reluăm și discutarea noțiunii de apiprofilaxie, pe care am introdus-o în circuitul științific, atât prin tezele pentru obținerea gradelor medicale, cât și în studii publicate anterior (vezi Aneza 1). Ne propunem să argumentăm științific eficiența apiterapiei după metoda noastră,  în strănsă legătură cu noțiunile de sănătate și boală, în interdependență cu diagnosticul, care se bazează pe semne, simptome , investigații medicale, ancheta heredocolaterală, mediul socio-economic al pacientului etc. 

Sănătatea, simplu definită, este acea stare a individului, în care există o stare de bine, dată de o bună funcționare a organismului – fiziologic, mental și emoțional².

Boala este alterarea stării de sănătate -  fizice, mentale, psihice -, care poate să aibă una sau mai multe cauze externe (exogene) sau interne (endogene), de regulă –dar nu obligatoriu -, cunoscute. Bolile pot avea și cauze  idiopatice (neidentificate, de etiologie necunoscută)³. Cea mai exactă, mai succintă și mai în spiritul biologiei moleculare și celulare, ca și în spiritul imunologiei, aparține românului G. E. Palade, care în 1982 spunea: “Bolile sunt în fond rezultatul unei malfuncții celulare acumulate”.³

Bolile pot avea una sau mai multe cauze și sunt “ prevestite” de semne și simptome, pentru care viitorul pacient apelează la medic. Sunt cazuri în care aceeași cauză poate determina instalarea unor boli diferite, dar și cazuri în care aceleași semne și simptome aparțin unor boli diferite. Medicul, după anamneză⁴ și examenul clinic⁵, pentru stabilirea cauzei/etiologiei, a diagnosticului de precizie (sau cât mai apropiat de acesta), ca și pentru a adopta protocolului terapeutic și a evalua prognosticul, recomandă efectuarea unor investigații paraclinice, complementare.

Diagnosticarea, oricare ar fi afecțiunea, revine clinicianului (medicul specialist), iar diagnosticul implică datele obținute prin semnele afecțiunii/afecțiunilor, simptomatologia și orice alte informații obținute prin anamneză, prin examinarea clinică, ca și prin analizele paraclinice și orice alte examene complementare.

Desigur, un rol esențial în stabilirea diagnosticului și a protocolului terapeutic, îl are  analiza datelor obținute prin investigațiile clinice și paraclinice, moment în care intervine, calitativ, experiența clinică a medicului. Se vorbește uneori de simțul clinic al marilor medici, simț care presupune intervenția mecanismelor intuitive.  Acestea din urmă mai ales, rezultantă nu numai a pregătirii profesionale de excepție și a  experienței clinice, sunt apanajul marilor medici dăruiți nobilei lor profesii. Acești oameni, care nu tratează boala ci tratează pacientul, omul, sunt cei care aduc medicina la nivelul artei.

__________________________                   

1. În China antică și medievală, medicii cei mai apreciați erau cei care preveneau îmbolnăvirile.

2.În accepțiunea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) sănătate nu înseamnă numai absența bolilor ori vreunei infirmități, ci include, pe lângă starea de bine fizică și mentală, bunăstarea socială.

3. Apud Rusu Valeriu, Dicționar Medical, Editura Medicală, Ediția a II-a revizuită și adăugită, București, 2007, p. 256.

4. Anamneza, de regulă, precede examenul clinic. Constă în informațiile obținute de medic prin discuția cu pacientul sau aparținătorii acestuia, privind simptomele, antecedentele – istoricul sănătății –, eventualele boli semnificative heredocolateral, unele detalii privind evoluția afecțiunii etc.

5. Examenul clinic implică examinarea pacietului în cabinetul medicului, ambulatoriu, ori în staționare, la patul bolnavului. Acest examen, alături de anamneză și ancheta heredocolaterală,  precede și condiționează recomandările pentru analizele de laborator sau/și pentru alte examene complementare ( ecografice, imagistice, endoscopice, alergologice, parazitologice, toxicologice, microbiologice etc.).