VI.1.2.6. METABOLISMUL AUTOFAG - ÎNFOMETAREA

Metabolismul autofag, numit și metabolism de inaniție, corespunde stării în care este adus metabolismul uman în cazul privării sale de alimente pentru perioade de timp mai îndelungate.  Acest tip de metabolism se instalează prin absența alimentației, care poate fi intenționată (înfometare voită), dar se poate datora și unor împrejurări în care individul este privat de posibilitatea de a se alimenta.

Autofagia (termenul provine din două cuvinte grecești:autos – sine,însuși - și phagein – a mânca) desemnează acel tip de metabolism în care organismul, în stare de inaniție, consumă (mănâncă) propriile țesuturi. Autofagia este însoțită de reducerea eliminării cataboliților toxici care, reținuți în organism, perturbă mai ales funcțiile ficatului.

Metabolismul autofag, voit ori fortuit, este prioritar un metabolism caracterizat prin carența proteică,  deși dacă se prelungește, poate deveni și lipidic, glucidic, mineral etc. În absența posibilității organismului de a stoca proteinele , autofagia proteică – consumarea propriilor țesuturi -, este prima care debutează.

Metabolismul autofag poate fi și numai parțial, fie că este intenționat, fie că este neintenționat, determinat de obișnuințe alimentare nesănătoase, ori provocat de vreo afecțiune privind digestia, absorbția ori asimilația. În această situație ne aflăm în fața unui regim alimentar carențat, lipsit de unele substanțe necesare funcțiilor fiziologice ale organismului. Se poate discuta mult pe această temă, dar ne limităm la cel mai la îndemână exemplu: acela al metabolismului aminoacizilor esențiali. Aceștia nu pot fi produși prin biosinteză, sunt necesari funcțiilor fiziologice, dar prezența lor în organism este dependentă de alimentele consumate.

Literatura de specialitate privind nutriția – nu ne referim aici la cea publicată de către nutriționiștii de ocazie, care spun ce știu dar nu știu ce spun –, atrage atenția mai ales asupra a trei tipuri de regim alimentar: vegetarian, ovo-lacto-vegetarian și omnivor. În cazul absenței pe timp îndelungat, din alimentele consumate, a unor aminoacizi esențiali, se instalează metabolismul autofag parțial. Efectele sale însă, pot influența negativ, pot destabiliza grav metabolismul în anasamblul său.  Spre exemplu hipoalbuminemia, care poate fi determinată de multe cauze, dar cu referire la regimul alimentar este provocată de absența unuia ori unora dintre aminoacizii care se află în structura acestei proteine majore,  este cauza unor grave dezechilibre metabolice. Asupra acestui subiect, căruia i-am dedicat o teză de doctorat, dată fiind importanța sa în echilibrul homeostazic al organismului uman, vom reveni. Este de-a dreptul uimitor în câte afecțiuni este implicată scăderea acestei proteine sub limitele fiziologice, dar la fel de uimitor este și câte dintre aceste boli sunt remise prin restabilirea apiterapică a cantității fiziologice de albumină în organismul uman.

Privind fenomenul autofagiei metabolice parțiale, considerăm că adoptarea sa, îndeosebi pentru un, ori pentru unii macronutrienți ori biostimulenți, poate avea efecte benefice pentru sănătate. Acumulările excesive a unor cataboliți, pot determina afectări mai mult sau mai puțin grave ale homeostaziei organismului.

Instituirea abstinenței alimentare în scopul mobilizării metabolismului autofag însă, trebuie să fie făcută numai în funcție de rezultatele analizelor medicale. și numai de către medicul nutriționist. Autofagia autoinstituită, mai ales atunci când este completă, într-un scop terapeutic real sau imaginar, prezintă riscuri reale pentru sănătate.

Tema pusă în discuție – autofagia -, ne obligă să abordăm, fie și pe scurt, problematica postului alimentar cu motivații religioase. Cu excepția „postului negru”, îndeosebi canonic,  biserica recomandă postul în unele din zilele săptămânii, dar și posturi de mai lungă durată (postul Paștelor, postul Crăciunului, alte posturi de peste an). Aceste posturi însă, nu exclud decât unele alimente, îndeosebi pe cele cu efecte hiperlipemiante.

Aceste posturi „religioase” sunt, de fapt, abținerea de la consumarea unor alimente și nu a tuturor alimentelor. Nerespectarea lor este sancționată cu amenințarea vagă, imprecisă, a păcatului. Rosturile unor regimuri alimentare recomandate în multe religii, sunt mai curând cele de igienă alimentară, prilej de eliminare a „deșeurilor”toxic-patogene acumulate. Păcatul, o amenințare imaginară și aflată la distanța destul de neclară a altei lumi, are rolul de a convinge prin frica față de pedeapsa divină.  Preoții, „medici” ai „metabolismului spiritual”, înlocuiesc astfel o lungă, greu de înțeles și plicticoasă teorie a relației alimente-metabolism-sănătate, care și lor le este străină.

Predicarea posturilor religioase este, mai curând, o manifestare a dragostei divine față de credincioși. Pentru că aceste posturi au, în mod real, efecte medicale benefice. Creștinismul, îngăduitor, scutește de post bolnavii, bătrânii și copiii. Și, la urma urmei, este greu de crezut că un atotputernic Dumnezeu, iertător și al celor mai grele păcate dacă pricinașul se roagă și se căiește, s-ar putea supăra și ar pedepsi, la promisa „judecată de apoi”, vreun muritor care „s-a dedulcit”  cu vreo lingură de smântână, o slăninuță sau vreo bucățică de carne în zilele postului. Mai mare, socotim noi, este păcatul puternicilor care fură - la adăpostul legii sau încălcând-o nepedepsiți -, pâinea de la gura nevoiașului. Sau păcatul trecerii nepăsătoare pe lângă suferința umană !