Atrofie corticală
Cazul 30 – bărbat, 25 ani/ 1,76 m/ 78 kg
Specialiștii apreciază că, obișnuit, după vârsta de 50 de ani, volumul creierului se poate reduce, fiziologic, cu circa 2% anual. În astfel de cazuri se vorbește de atrofie corticală sau și de atrofie cerebrală. Atrofia corticală poate fi o afectare fiziologică (normală) a vârstelor înaintate. Atunci când afectează tinerii însă, atrofia corticală este patologică. Pentru ca atrofia corticală să debuteze la tineri, trebuie să fie unele asemănări organice biochimice cu persoanele vârstnice.
Cauzele bolii nu sunt, de regulă, determinate înainte de debutul și chiar de cronicizarea acesteia. Ca urmare, specialiștii apreciază că nici profilaxia acestei afecțiuni nu se poate face. Dacă PT, EPS, CaT și Ca2+ s-ar face ca analize de rutină, acestea ar avea avantajul de a orienta clinicianul înspre continuarea investigațiilor, atunci când suspicionează o posibilă evoluție înspre atrofia corticală.
Boala constă în atrofia (reducerea volumului) scoarței cerebrale, cu micșorarea circumvoluțiilor cerebrale, cu lărgirea șanțurilor dintre circumvoluții, a cisternelor cerebrale și a ventriculilor cerebrali, ca și prin apariția unei posibile hidrocefalii1. Privind cauzele, formele de manifestare și efectele, boala „se învecinează” cu: scleroza multiplă, boala Alzheimer, boala Pick, demența senilă, unele boli autoimune ale țesutului conjunctiv, defecte de neurotransmitere etc.
În aceste boli, ca și în atrofia corticală, cauzele pot fi multiple: genetice (în cazul în care sinteza crescută a amiloidului este urmarea acțiunii excesive a genei ApoE4); alte cauze care determină sinteza crescută a beta-amiloidului, diverse dezechilibre minerale, disfuncții la nivelul îndeplinirii funcțiilor ionilor de calciu, diminuarea sintezei neurotransmițătorului acetilcolină, unele boli ale ficatului, dezechilibre ale hormonilor tiroidieni, deficitul în acid folic, autoimunitatea etc.
Puține analize de laborator pot orienta înspre diagnosticarea atrofiei corticale. Diagnosticarea de precizie, cel puțin deocamdată, se face prin examene neuroradiologice (CT - tomografie computerizată și RMN – rezonanță magnetică nucleare).
Atunci când analizele propuse de noi vor deveni analize medicale de rutină, acestea vor putea orienta clinicianul înspre suspicionarea evoluției înspre debutul atrofiei corticale. Când clinicienii vor face o paralelă între analizele făcute unor vârstnici cu atrofie corticală și cele ale unor tineri cu aceeași afecțiune, vor observa asemănări biochimice semnificative: hipoalbuminemie procentuală – oricare ar fi ALB determinată cantitativ, hiperglobulinemie - mai ales la nivelul β-globulinelor și al γ-globulinelor -, hipocalcemie ionică – oricare ar fi nivelul CaT -, creșterea înspre sau peste valoarea maximă normală a imunoglobulinelor – mai ales la nivelul IgG -, pozitivarea unor autoanticorpi etc. Niciodată nu excludem determinismul genetic în una sau alta dintre boli. Acest determinism însă, trebuie demonstrat pentru fiecare caz în parte și nu presupus.
În cazul de față:
-IRM cranio-cerebraldiagnostichează: o ușoară atrofie corticală fronto-parietală simetrică; fără modificări patologice semnificative de semnal și de priză de contrast la nivelul parenchimului cerebral; vas de drenaj atipic localizat frontal dreapta, fără relevare de MAV (malformație arteriovenoasă);
-PT sunt crescuteînspre limita superioară a v.n2. - 8,407 g/dL (6,6-8,7):
- prin creșterea unor proteine de fază acută pozitive;
- ALB, în cadrul PT, are o valoare cantitativă normală: 4,63g/dL (3,5-5,2);
-EPSdemonstreză o disproteinemie serică marcată de:
-hipoalbuminemie procentuală: 51,3% (52-68)
- hiperglobulinemie, prin creșterea globulinelor γ și β;
-creșterea imunoglobulinei γ – 22,1% (11-21) demonstrează caracterul autoimun al atrofiei corticale, autoimunitatea fiind confirmată și de pozitivarea anticorpilor antinucleari: ANA – 1/100 (< 1/100);
- creșterea globulinei β – 14,6% (8-14,5) -, probabil prin creșterea acumulării proteinei β-amiloid în terminațiile presinaptice ale neuronilor, unde formează plăci insolubile care, între altele, împiedică transmiterea semnalului nervos de la un neuron la altul.
Acumularea de beta-amiloid2 are efecte citotoxice care alterează funcțiile ionilor de calciu și induce un proces de apoptoză3 celulară. Factorul genetic de risc major este gena ApoE4, care favorizează producția în exces a beta-amiloidului. Blocarea producției de beta-amiloid trebuie să fie ținta prioritară în terapia atrofiei corticale. Acumulările amiloide patologice, pe lîngă diminuarea eficienței ionilor de calciu, conduce și la diminuarea neurotransmițătorului acetilcolină.
Puține analize de laborator pot orienta înspre diagnosticarea atrofiei corticale. Cu atât mai puțin se fac analize care să indice profilaxia acestei afecțiuni. În cele mai multe cazuri, atrofia corticală este diagnosticată în faze evolutive, prin examenele neuroradiologice - CT (tomografia computerizată) și RMN (rezonanța magnetică nucleară).
Avem convingerea că profilaxia, iar dacă nu profilaxia, fie și diagnosticarea și tratarea atrofiei corticale în faza de debut, când șansele remisiei sunt reale, ar avea un indicator real – poate singurul -, în introducerea între analizele de rutină a PT, EPS, CaT și Ca2+. Pentru aceasta însă, este necesară stabilirea altor limite de referință minim-maxim ale v.n. Ar fi interesant - și cu totul neobișnuit -, ca un clinician să declare un pacient ca fiind sănătos în condițiile în care valoarea cantitativă a PT este la nivelul de 8,408 g/dL (ca în cazul de față). EPS – dacă limitele v.n. pe care le indică laboratorul sunt cele reale -, pot orienta înspre continuarea investigațiilor dezechilibrului proteic care au condus la boală. Aceste analize pot orienta, ca să dăm numai un exemplu, asupra interdependenței dintre proteine și minerale.
Cel mai la îndemână exemplu ni-l oferă chiar și analizele din cazul pus în discuție. ALB în cadrul PT are valori normale, ca și CaT. EPS indică hipoalbuminemie procentuală, iar nivelul Ca2+ este minim – în scădere, deși nivelul CaT este normal. Ce sugerează acest lucru ? Putem evalua calcemia reală a unei persoane numai în funcție de valoarea CaT ?, dacă știm că importanță biologică reală prezintă calciul ionizat ? În mobilizarea biologică a calciului contează mai mult cantitatea sa și cea a ALB în cadrul PT, sau este determinantă valoarea procentuală a ALB în cadrul EPS ?
Putem corecta hiperactivitatea genei ori genelor posibil implicate în atrofia corticală ? Are hiperactivitatea lor vreun corespondent în EPS ? Și în alte boli autoimune este implicată proliferarea amiloidă. În experiența noastră, restabilind nivelul fiziologic al ALB și Ca2+ - deci restabilind echilibrul proteinelor determinate prin EPS -, aceste boli sunt remise.
___________
1.Hidrocefalia constă în acumularea unor cantități anormale de lichid cefalorahidian intracranian. Afecțiunea pote fi congenitală (urmare a disproteinemiei materne în sarcină), poate fi urmarea unei predispoziții congenitale, ori poate fi dobândită din alte cauze. Întotdeauna însă, hidrocefalia se însoțește cu hipoalbuminemia și creșterea patologică a unor proteine de fază acută pozitive.
2.Privind v.n. ale PT: și în acest caz, ca în toate celelalte prezentate în lucrarea de față, am preluat v.n. înscrise în buletinele de analize ale pacienților, fiecare dintre acestea fiind clasate la codul indicat în baza de date a Apitherapy Medical Center. La fel am procedat pentru toate valorile EPS. Oricine dintre cititori însă, va putea compara numărul cazurilor de boli în care PT au v.n.în buletinele de analize medicale, comparându-le cu v.n. pe care le propunem.
2.Beta-amiloidul este un fragment dintr-o proteină precursoare (APP – Amiloid Precursor Protein) a amiloidului, care se inserează în membrana celulară
3.Apoptoză: moarte celulară programată.