VII.1. ANALIZELE DE LABORATOR. ELECTROFOREZA PROTEINELOR SERICE, CALCIUL IONIC ȘI REECHILIBRAREA PROTEINELOR PLASMATICE

Atunci când, în beneficiul sănătății umane,

electroforeza proteinelor serice și calciul ionic vor deveni analize de laborator  de rutină, interpretarea lor corectă va favoriza diagnosticul de precizie, stabilirea protocolului terapeutic și monitorizarea eficienței și siguranței tratamentului, devenind instrumente valoroase ale restabilirii homeostaziei prin reechilibrarea proteinelor plasmatice.

 Pentru aceasta însă, valorile considerate normale ale proteinelor plasmatice, ca și cele ale  proteinelor serice, trebuie să fie altele decât cele adoptate atât în  literatura medicală, cât și de către laboratoarele de analize medicale.

Propunem//alte//limite//de//referințe// ale  valorilor normale , pe care le argumentăm cu documentele medicale acumulate în baza de date a Apitherapy Medical Center. Acceptarea ori critica lor din partea specialiștilor, va trebui să se întemeieze, oricine le-ar pune în discuție, pe „proba de foc”: buletinele de analize medicale ale fiecărui caz clinic !

Verificarea stării sănătății  impune apelul la laboratorul de analize medicale. Starea sănătății  poate fi constant bună -  valorile determinate se încadrează în limitele referințelor de laborator minim-maxim, deci au valori normale (v.n.). În cazurile scăderii valorilor obținute înspre sau sub limita minimă a referințelor de laborator, ori în cele ale creșterii lor înspre sau peste limita maximă, pot indica evoluția înspre boală sau boala deja debutată.  Analizele de laborator reprezintă cea mai normală cale, alături de orice alte investigații,  pentru a se institui profilaxia evoluției înspre una sau alta dintre afecțiuni. Sau, după caz, pentru a se pune diagnosticul de precizie și a se institui terapia afecțiunii diagnosticate

Analizele de laborator pot indica alterarea stării de sănătate, însoțită sau nu de semne și simptome. Sunt și cazuri în care unele boli pot debuta și evolua insidios  o anumită perioadă de timp, fără a prezenta semne și simptome alarmante. Unele afecțiuni pot fi grave, iar depistarea lor, în absența semnelor și simptomelor, se datorează numai analizelor de laborator.

Analizele de laborator pot fi:

-analize de rutină (periodice - de regulă anuale);

- analize recomandate de medicul de familie sau de către medicul specialist.

Între analizele de laborator cu cel mai înalt potențial predictiv pentru clinician, este nedreptățita electroforeză a proteineor serice (EPS). La fel de nedreptățită este analiza numită calciul ionic (Ca²⁺). A aprecia calcemia unui pacient numai în funcție de calciul seric total (CaT), conduce în prea multe cazuri la erori de diagnostic. La fel, a diagnostica fără a interpreta corect relația albumină-calciu ionic, conduce la erori de diagnostic. Uneori, așa cum stau mărturie documentele medicale acumulate în baza noastră de date, aceste erori pot avea consecințe dintre cele mai nedorite pentru pacient.

Cercetările noastre clinice ne-au condus la concluzia că evoluția  valorilor albuminei (ALB) și calciului ionic (Ca²⁺), între multe alte indicații diagnostice,pot fi și un marker al cursului înspre debutul bolilor canceroase, dar și de monitorizare a eficienței terapiei acestor boli de temut. Evoluția raportului ALB-Ca²⁺ este pentru noi - și poate deveni pentru orice medic -, un indicator al instituirii profilaxiei evoluției înspre boală, dar și un indicator valoros al eficienței terapiei, oricare ar fi aceasta. Un singur exemplu: dacă în alte boli ALB crește sau scade simultan cu creșterea și scăderea Ca²⁺, în cancere ALB scade valoric, în timp ce valorile Ca²⁺ înregistrează creșteri.

Evoluția valorilor ALB și Ca²⁺ sunt un indicator al evoluției înspre un număr însemnat de alte boli, așa cum sunt, spre exemplu, bolile autoimune. Negativarea autoanticorpilor prin apiterapie, prescrisă îndeosebi prin interpretarea datelor oferite de EPS și Ca²⁺, este o premieră medicală care ne aparține. Curbele de creștere sau scădere ale ALB în bolile autoimune sunt urmate de cele ale Ca²⁺, iar boli autoimune remise durabil fără reechilibrarea valorilor EPS (ALB și globuline) și cele ale Ca²⁺, nu credem că pot fi raportate. După cum, fără îndoială, nici o boală autoimună nu poate debuta decât în condiții de hipoalbuminemie și hipocalcemie ionică.Teoria aceasta ne aparține și am demonstrat-o, pentru bolile autoimune, în teza de doctorat în științe medicale.

ALB este o veritabilă proteină a vieții. Vrem ca  oamenii, inclusiv cei fără o calificare medicală, să conștientizeze acest lucru. Pentru a convinge, vom spune doar câteva lucruri despre echilibrul proteic al organismului matern în sarcină, atunci când se pune „temelia” sănătății urmașilor. Am ajuns la concluzia că hiperalbuminemia maternă - caz rar dar cu consecințe foarte grave în sarcină - poate determina debutul, între altele, al bolii „oaselor de sticlă”, ca și cel al ihtiozei. Cauzele acestor boli deosebit de grave ale descendenților, sunt considerate criptogene  ubi et orbi în studiile medicale care li se dedică. Dar: dacă sunt „privite” prin prisma valorilor oferite de  EPS, sunt perfect explicabile cu sprijinul oferit de biologia moleculară, biochimia medicală și imunologie. Restabilirea potențialului organismului matern de a sintetiza proteinele precursoare ale fibroblaștilor și pe cele ale celulelor  „constructoare” ale vasele de sânge (celulele de endoteliu vascular), este singura profilaxie a acestor boli ale nou-născuților. Și, vom vedea, singurul tratament real. Vom reveni asupra acestei interpretări care ne aparține,  pentru că are valoare profilactică, diagnostică și terapeutică.

Prin opoziție, pe de altă parte, hipoalbuminemia și hipocalcemia maternă, sunt precursoare ale bolilor oaselor nou-născuților (boala Paget, rahitismul etc.), ale bolilor autoimune (artrita juvenilă, astmul bronșic, polipoza nazală, uveita etc.), dar și al unui șir de alte boli care, obișnuit, sunt „apanajul”  vârstei a treia.Această ultimă constatare, care ne aparține, ne-a dat ideea să căutăm cauzele care determină boli comune la „cele două capete ale vieții”: nou-născutul și vârstnicul.

Afirmația aceasta obligă la o explicație. Dacă autoimunitatea, oricare ar fi forma de manifestare clinică pe care o îmbracă, este o boală în anii copilăriei, tinereții și maturității, în anii vârstei a treia este o stare fiziologică (normală). Am căutat îndelung, ani mulți, cauza identității unor patologii comune ale copiilor și ale vârstei a treia. Atunci când cazuistica acumulată a fost suficientă, am concluzionat: cauzele zisei identități se află în identitatea unor valori ale biostructurii  sângelui matern și a celui al vârstnicilor.Explicația: nou-născutul, în viața sa intrauterină, se dezvoltă „hrănit” numai de substanțele aflate în sângele matern, substanțe care ajung la el prin vasele de sânge ale placentei.Mai mult: atunci când organele fătului, îndeosebi ficatul, încep să participe la proteinogeneză - deci la „prelucrarea” proteinelor necesare funcțiilor propriului organism -,  „materia primă” a acestora nu pot fi decât proteinele din sângele matern. La fel se întâmplă și cu celelalte principii nutritive - lipide, glucide, minerale, vitamine etc. Dacă, biochimic, sângele matern se apropie structural de cel al vârstnicilor, boli pe care le fac aceștia le vor face și copiii. Unele dintre acestea vor debuta precoce, în viața intrauterină, iar pentru altele, debutate post natal, copilul dezvoltă ante natal predispoziția de a le face.

Când trebuie să se facă analizele care ar trebui să preceadă profilaxia acestor boli ale nou-născuților ? Răspuns: anteconcepție! Sau: cel mai târziu, imediat după obținerea sarcinii. Reechilibrarea sintezei proteice a organismului matern, atât de importantă pentru viața aflată în creștere, are nevoie de timp. Iată încă unul dintre motivele pentru care propunem introducerea, între analizele de rutină, a EPS și a Ca²⁺.

Când „debutează” bătrânețea? În care deceniu, în care an al vieții ? Am întâlnit tineri îmbătrâniți, am cunoscut bătrâni tineri. Cronometrul trecerii de la maturitate la bătrânețe este ficatul, iar „trecerea” are loc atunci când potențialul ficatului de a sintetiza ALB se reduce înspre și mai ales sub minima referințelor de laborator. Hipoalbuminemia „de vârstă”, demonstrabil, stă la baza fibrozărilor de organ și sistemice „de vârstă”, fiind un indicator al autoimunității fiziologice (normale) vârstei. Poate fi autoimunitatea fiziologică ? Poate ! Și faptul este demonstrabil prin valorile raportate la valorile EPS.

Dacă ALB n-ar fi o proteină, am putea-o numi „apă vie”, cam în același sens în care aceasta, băută, îl ajută pe Făt-Frumos să-l snopească pe Zmeul cel Rău. Iar acesta din urmă, Zmeul zic, îl putem asemui fibroproteinelor care proliferează în condițiile „secării” treptate a „apei vii”, fibrozând ficatul, plămânii, pielea, vasele de sânge, sistemul nervos etc. Cataracta, glaucomul, unele boli cardiovasculare, multe alte boli și chiar temutul Alzheimer, li se datorează. Pot fi prevenite sau tratate la timp bolile acestea ? Pot ! Cum? Primul pas este interpretarea corectă, în context clinic, a valorilor analizelor de laborator, analize care, în practica noastră, indică prescrierea protocolului apiterapeutic pentru reabilitarea funcțiilor proteinogene ale ficatului, cu restabilirea sintezei de ALB. Albumina este „apa vie”, iar reducerea sintezei acestei proteine la sub 1/3 din necesarul fiziologic, echivalează cu secarea acesteia și exit.

Pot întineri bătrânii ? Da ! Când ? Atunci când - și dacă ! - se restabilește biosinteza hepatică a albuminei. Cazurile clinice - pe care le vom prezenta -, vor fi ilustrative pentru apiterapia geriatrică. Nici un tratament geriatric, oricare ar fi acesta, nu poate nici  depăși, nici egala efectele apiterapiei în restabilirea funcțiilor „izvorului apei vii” – iar acest izvor este ficatul.

Am spus câteva lucruri mai ales despre ALB și Ca²⁺. Am insistat, poate mai mult decât era necesar, asupra lor. Deși au o deosebită importanță în evaluarea stării de sănătate, sunt și cele mai absente în buletinele de analize medicale.