IV.4. FARMACIA APICOLĂ ȘI CELULA UMANĂ.
Prin spectrul extrem de larg al substanțelor pe care le conţin, produsele apicole pot concura cu cea mai aprovizionată farmacie , dar pe care, cu siguranță, o vor depăşi. Această afirmație un este deloc o exagerare. Fie și numai listarea acestora ar necesita mai mult spațiu și timp decât ne putem îngădui într-o lucrare de genul celei de față. Dacă cineva și-ar asuma sarcina nu numai de a lista totalitatea substanțelor conținute în produsele apicole, ci și pe aceea de a le descrie științific, ca și de a prezenta efectele medicale ale fiecăreia în parte, i-ar fi necesar un efort cu o durată de mulți ani, finalizat într-un tratat care ar cuprinde un număr însemnat de volume.
Dacă așezăm farmacia apicolă față în față cu farmacia farmacochimică, trebuie să mai facem cel puțin încă câteva precizări. Un număr imens de substanțe obținute prin chimia farmaceutică, cu exact aceleași denumiri în tratatele de farmacologie (de reținut- ne referim la substanță, nu la denumirea comercială a medicamentului), se află în produsele apicole. Aici însă, apar cel puțin două diferențe esențiale. Medicamentele de sinteză, dintre care unele sunt absolut necesare în situații limită, sunt mereu însoțite de prospecte care atrag atenția asupra contraindicațiilor și efectelor secundare. Nu sunt deloc puține cazurile în care aceste efecte secundare, nu întotdeauna știute, determină boli iatrogene – boli provocate de substanțele conținute în medicamentul administrat. Aici apare un fel de perpetuum mobile terapeutic: numărul medicamentelor luate pentru afecțiunea primară, crește cu cele administrate pentru afecțiunile iatrogene.
În farmacia apicolă - denumire în care includ toate substanțele cu efecte terapeutice conținute în oferta pe care o face albina omenirii, există numai substanțe care dau viață și întrețin viața. Acestea sunt adunate din natură și prelucrate în stup după o știință nescrisă, urmare a unei selecții și a unor combinații adaptate până la perfecțiune, prin milenii de supraviețuire, nevoilor coloniei de albine. Nici o substanță nu este în plus, nici o substanță nu lipsește. Cantitativ, toate substanțele sunt dozate astfel încât să servească creșterii puietului apicol viguros, hrănirii și asigurării sănătății familiei de albine și, mai ales, fertilității și înmulțirii. Nu este mai puțin adevărat, sunt și substanțe apicole care, printr-o administrare inadecvată, pot avea și efecte secundare, de tipul celor iatrogene. Pentru că această problemă prezintă o importanță majoră în apiterapie, vom reveni asupra ei la locul cuvenit.
Nici un farmacolog nu va putea pune semnul egalității între o substanță de sinteză farmacochimică care imită structural, cu intenția de identitate, o substanță din organismul uman și aceeași substanță preluată din produsele apicole. Biocompatibilitatea celei apicole cu cea sintetizată de organismul uman, este întotdeauna superioară substanței chimiopreparată. Este, între foarte multe altele, ca să dăm numai un exemplu, cazul hormonilor de substituție.
Sunt în produsele apicole - și acest lucru este de o importanță majoră, fapt care ar trebui să ataragă atenția farmacologiei -, substanțe care nu pot fi reproduse în laboratoare.
Dincolo de orice îndoială, produsele apicole pun la îndemâna omului o multitudine de substanțe cu o structură definită complet, dintre care foarte multe pot fi întrebuințate de către organismul uman fără nici o prelucrare proprie. În acelaș timp, oferă și substanțele din care, prin propriul metabolism, organismul uman să sintetizeze pe cele ce-i sunt necesare. Și, fapt de o importanță majoră, albina oferă un număr imens de biomolecule biocompatibile până la identitate cu cele umane, dar pe care farmacochimia nu va reuși niciodată să le reproducă.
Nici un medicament, nici toate medicamentele, nici un aliment și nici toate alimentele, nu pot înlocui, ca valoare și complexitate biochimică oferta albinei, care cuprinde:
- toți aminoacizii esențiali și neesențiali din structura tuturor proteinelor - ca holoproteine și heteroproteine -, dar și ca biomolecule de holoproteine și heteroproteine necesare MEC, biosintezei celulelor, dar și intracelular, direct utilizabile fără vreo prelucrare, fapt de o importanță excepțională în cazul deficiențelor metabolice umane (Arnold, 1978; Battagliani et al., 1969; Bonaga, 1983, Andrițoiu, 2006);
- lipide: sub cele mai diverse forme: acizi grași, gliceride, fosfogliceride, sfingolipide, compuși steroidieni, sau suportul formării lipidelor (inclusiv pentru colesterol, acizi biliari, terpene, acizi alifatici superiori, carotenoizi etc.); unele lipide sunt oferite sub forma biomoleculelor direct utilizabile de către organismul uman, fără nici o prelucrare; esteri (Cotrutz et al., 2011; Capolongo, 1997; Mateescu, 2005; Andrițoiu, 2006); lipidele reprezintă elementul principal al plasmalemei, asigurând integritatea structurală a acesteia. Lipidele formează și bariera biochimică ce desparte interiorul celulei de spațiul extracelular (Cotrutz et al., 2011);
- glucide direct asimilabile: toate cele care au un rol la nivel celular și extracelular, inclusiv cele care intră în structura glicolipidelor, proteoglicanilor și glicoproteinelor (Alphandery, 1989; Andrițoiu, 2004, 2005, 2006);
- vitamine: toate cele cunoscute, ca atare – direct utilizabile, dar și toate substanțele precursoare, necesare biosintezei lor de către organismul uman (Crane, 1978; Gonnet et al.,1989; Andrițoiu, 2004, 2006);
- factori vitamin-like sau substanțe care intră în structura acestora: colină (o amină – C5H15O2N, cu acțiune vitaminică), carnitină (numită și vitamina T), mioinozitol (considerat și ca fiind un membru al grupului vitaminelor B), ubiquinone (coenzime cu acțiune vitaminică, cea mai cunoscută fiind coenzima Q10: CaQ10); bioflavonoizi cu rol inclusiv vitaminic (ca flavanoli, flavanone, flavone, flavonoli, flavine etc.);
-factori insulin-like sau cu acțiune insulin-like: IGF-I; o peptidă de tip insulină, vitaminele B8, E, C; mineralele Se, Zn, Vn, Cr, Ca; proteine – albumina în valori homeostazice etc.;
- minerale: toate celecunoscute ca având un rol în metabolismul uman, ca atare, inclusiv ionizate, dar și în structura unor biomolecule – metaloproteine, metaloenzime, metalocorticoizi etc. (Propolis, 1979; Alles et al., 1989; Andrițoiu, 2006);
-enzimeși coenzime, ca biomolecule direct utilizabile, dar și precursorii acestora; bogăția enzimatică a produselor apicole este categoric inegalabilă, enzimele identificate, numai parțial, fiind în număr de peste 800 (Crane, 1978);
- antioxidanți – toți cei cunoscuți în științele medicale (Andrițoiu, 2006);
- acizi organici: unii fiind de o importanță remarcabilă inclusiv în tratarea cancerelor, așa cum este acidul 10-hidroxi-2-decenoic sau 9-hidroxi-decenoic, ca și acizii ADN și ARN;
- substanțele necesare celulei umane, majoritatea lor putând fi direct utilizabile, indiferent de starea metabolismului fiecărui pacient în parte, începând cu cele care intră în structura primară a celulei umane – C, H, O, N, P (Gonnet et al., 1989; Kimura et al., 2003; Nagay et al., 2004, Andrițoiu, 2006);
- biomolecule direct utilizabile de către organismul uman, de o diversitate și de o eficiență care ar trebui să facă obiectul unor ample studii la nivel fundamental și clinic (Klein et al., 1969; Andrițoiu, 1999, 2006, 2009, 2010).