Cazul 21– bărbat,46 ani/ 1,82 m/78 kg
Steatoza este determinată de acumularea unor cantități anormale de grăsimi în citoplasma celulelelor, îndeosebi la nivelul ficatului, dar poate afecta și rinichiul sau miocardul. Acumularea grăsimilor în celulele ficatului poate avea acuze:
- metabolice(persoana face steatoză hepatică fără să fie supraponderală sau obeză);
-aportul exageratde lipide, uneori și de glucide, depășind nevoile energetice ale organismului, caz în care steatoza poate fi însoțită de supraponderalitate sau obezitate;
-consumul exagerat de alcool, care duce la încărcarea grasă a ficatului.
Picăturile de grăsime din celule, crescând, împing înspre pereții celulelor organitele celulare, inclusiv nucleul. Dacă steatoza este însoțită de inflamația ficatului, atunci debutează hepatita steatozică, aceasta putând fi, în funcție de cauză, non-alcoolică sau alcoolică. În funcție de mărimea vacuoleler lipidice din celule, hepatita steatozică poate fi microveziculară sau macroveziculară.
Diagnosticarea este frecvent ocazională, mai ales cu prilejul analizelor pentru o altă afecțiune, când se observă creșterea transaminazelor (TGP/ALT, TGO/AST), a enzimei GGT și ALP. Ecografic, se poate observa hepatomegalia (ficatul mărit, uneori sub rebordul costal).
În aceste cazuri, mai întâi este nevoie de analize de laborator pentru excluderea oricăror alte tipuri de hepatite, din orice alte cauze. Sunt și cazuri, ca în cel de față, în care steatohepatita poate deveni și autoimună: globulina γ a crescut peste referința maximă a v.n. Autoanticorpii specifici hepatitei autoimune nu vor întârzia să se pozitiveze, în măsura în care albumina va continua să scadă, în timp ce globulina γ va continua să crească. Iată unul dintre motivele pentru care diagnosticarea steatohepatitei, trebuie însoțită de EPS și interpretarea corectă a valorilor sale. Scăderea valorilor CaT și mai ales acelor a Ca2+, pot confirma această evoluție nedorită: evoluția înspre hepatita autoimună.
Hepatitele steatozice, ca orice altă hepatită de orice altă etiologie, prin cronicizare, pot evolua înspre ciroza hepatică. Semnul clar al remisiei lor este reducerea în valori normale a globulinei γ, corespunzător creșterii valorii ALB și Ca2+.