VI.1.2.4. ALIMENTELE ȘI METABOLISMUL

Alimentelesunt suportul material al metabolismului uman, ale cărui funcții sunt întreținute prin substanțele oferite de aportul alimentar. Relațiaalimente-metabolism-sănătate-boală, mai ales în ultimii ani, face obiectul unor tot mai aprofundate cercetări de medicină nutriționistă. Tot mai insistent se vorbește despre „regimul” alimentar al omului sănătos. La fel, se fac tot mai frecvent recomandări privind alimentele care trebuie consumate limitat sau chiar sunt interzise în una sau alta dintre boli.

Considerăm electroforeza proteinelor serice ca fiind cel mai important indicator pentru recomandarea a ceea ce numim regim alimentar:atât pentru întreținerea stării de sănătate (când metabolismul funcționează normal), cât și în cazurile, de o mare diversitate, ale diferitelor boli.

Alimentele trebuie să oferere, echilibrat, substanțele necesare funcțiilor metabolice.  Scolastic, alimentele sunt substanțe cu rol plastic, catalitic, energetic și funcțional, al căror consum asigură, prin intermediul unui șir de „procesări” metabolice (anabolism și catabolism), ciclurile vitale.

            Raportată la starea metabolismului, alimentația poate fi:

-          o alimentație echilibrată în condițiile unui metabolism fiziologic = sănătate;

-          o alimentație echilibrată în condițiile unui metabolism deficitar = îmbolnăvire;

-          o alimentație dezechilibrată determină disfuncții metabolice = îmbolnăvire;

-          o alimentație  adaptată  necesității reechilibrării metabolismului = însănătoșire.

În cazul unor disfuncții metabolice preexistente ori provocate printr-un regim alimentar neadecvat, aportul alimentar poate fi restricționat, sporit, reechilibrat, adaptat țintei restabilirii metabolismului fiziologic, în funcție de boala ori bolile diagnosticate.

Să reținem, fie și fugar, câteva considerente privind adaptarea aportului alimentar.

Diversificarea: un regim alimentar diversificat, echilibrat în conținutul de macronutrienți,  biostimulanți și antioxidanți, în condițiile unui metabolism funcțional, asigură necesarul de energie organismului, întreține funcțiile celulelor existente și furnizează substanțele necesare „construcției” de noi celule, asigurând astfel creșterea, restabilirea funcțiilor la nivel celular și intercelular, înlocuirea celulelor îmbătrânite, ca și eliminarea cataboliților toxici. Așa cum am mai spus, suportul metabolismului îl constituie aportul exogen de substanțe, acestea fiind: aerul (sănătos ori poluat), apa (real potabilă ori nu, clorinată ori nu, cu conținutul său de minerale, bacterii etc.) și alimentele. Din punct de vedere al conținutului în minerale, care au certe influențe asupra metabolismului, apa poate fi considerată – deși nu este  -, un aliment. Sunt ape care, în funcție de mineralele conținute, pot fi recomandate, nerecomandate, ori chiar interzise în anumite disfuncții metabolice, sau chiar și în metabolismul fiziologic. Despre calitatea aerului, mai ales cel al marilor aglomerări urbane, cel din vecinătatea drumurilor prea circulate ori din apropierea unor fabrici, se poate purta o lungă discuție. La fel, se poate discuta mult despre bolile cauzate datorită aerului respirat la locul de muncă și afecțiunile al căror agent etiologic este¹.

Oricine ar face o anchetă privind alimentele consumate într-un număr de familii, ar putea constata, pentru cele mai multe, un anumit stereotip alimentar. Din cele circa două sute de alimente (includem aici și verdețurile, rădăcinoasele, fructele, semințele, condimentele), în foarte multe familii se instalează o anumită rutină, care include un număr foarte redus de alimente, iar consumarea altora este exclusă ori întâmplătoare. În unele cazuri, abia dacă putem vorbi de circa 15 alimente, incluzând aici pâinea și sarea. În aceste situații, alimentația este hiperproteică (precursoare inclusiv a dezechilibrelor metabolice caracteristice bolilor autoimune) și hiperlipidică (precursoare a dislipidemiilor, cu risc hepatosteatozic, cardiovascular, diabetogen etc.). Stereotipurile alimentare, în mod treptat dar sigur, vor dezechilibra metabolismul prin absența în cantități normale, sau chiar și totală, a multor minerale, vitamine, enzime, antioxidanți etc. Spre exemplu, reducerea consumului de varză are o legătură directă cu debutul unor boli, dintre care unele, cum este scleroza multiplă, devin tot mai frecvente².

Calitatea alimentelor consumate: influențează direct metabolismul și poate fi privită din multe unghiuri. Excludem din discuție alimentele învechite (expirate), depozitate/păstrate în condiții care le depreciază, alterate, preparate/gătite necorespunzător, aditivate pentru gust, culoare, conservare etc. Ne vom referi la calitatea lor de a fi de producție biologică, chimizantă (îngrășăminte, pesticide, stimulatori de creștere/coacere etc.), ori modificată genetic. Discuția s-ar putea extinde în spațiul unor lungi și plicticoase tratate. „Ruperea” oamenilor de alimentația tradițională de odinioară, inevitabilă în societatea contemporană, face loc prezenței nutriționistului avizat. Oricâte cunoștințe medicale ar avea acesta însă, fără interpretarea corectă a parametrilor electroforezei proteinelor serice, sfaturile sale nu vor fi întotdeauna benefice.

Revenim asupra precizării privind marea stabilitate a genomului uman, care s-a format într-un timp când numărul imens de „chimicale”folosite în producerea și prelucrarea alimentelor nu existau. Alimentele produse „modern”, pun genele în fața unui număr tot mai crescut de substanțe cu care „nu știu” ce să facă, pe care n-au fost programate să le întrebuințeze în metabolismul uman normal. Astfel de substanțe, mai ales dacă nu pot fi excretate în cantitatea în care au fost ingerate, dar și prin interacțiunile „nefirești” (nefiziologice) pe care le induc, nu pot decât să determine îmbolnăviri. Alimentele produse biologic și neaditivate, pot fi scumpe, neatractive financiar în momentul cumpărării lor. Consumatorii fie nu și le permit, fie șarpele zgârceniei îi îndeamnă la economisire. Sănătatea însă, mai ales în condițiile industrializării alimentelor, a devenit ea însăși o marfă tot mai scump plătită. Banii economisiți la procurarea alimentelor biologice, cu siguranță vor fi cheltuiți pentru recuperarea sănătății pierdute.

Un număr tot mai mare de substanțe incluse în circuitul alimentar, de la producția agricolă, prelucrarea în ceea ce numim industria alimentară și până la ajungerea lor în farfuria consumatorului, sunt interzise după mai puțini sau mai mulți ani de întrebuințare. Pentru unele, atunci când se interzic, se face chiar și aprecierea efectelor lor letale. Deși nu aceasta este tema discuției, este la ordinea zilei, din motive asemănătoare, și interzicerea unui număr apreciabil de medicamente, ale căror efecte sunt, de fapt, patogene³.

Fără alte discuții pe această temă, înțelegem lesne faptul că protecția sănătății prin sfatul nutriționistului nu mai este suficientă, fiind necesară intervenția statului în cadrul unei reale politici de protecție legislativă a sănătății.

Vârsta: trebuie – ar trebui să fie -, un criteriu de continuă adaptare a regimului alimentar. Copilăria -perioadă de creștere rapidă -, necesită un aport alimentar corespunzător nevoilor celei mai rapide construcții celulare. Este timpul când și metabolismul individual se „personalizează”, odată și cu însușirea, uneori pentru ani mulți sau pentru toată viața, a deprinderilor alimentare ale familiei în care copilul rămîne, de regulă, până după anii adolescenței. În prea multe familii alimentația sănătoasă se confundă cu aportul hiperproteic, hiperlipidic și heperglucidic, îndeosebi în condițiile în care efortul fizic se diminuează. În aceste condiții, între alte afecțiuni, obezitatea de la vârste mici și cortegiul de boli metabolice care o însoțesc, este în creștere.

În anii tinereței și maturității, metabolismul fiziologic necesită un aport alimentar stabil:

ne referim la stabilitatea cantitativă a substanțelor ingerate, în condițiile unui regim alimentar echilibrat și prin diversificare.

Vârsta a treia necesită un aport alimentar care trebuie treptat limitat și adaptat, în concordanță cu limitarea treptată a funcțiilor metabolismului. Odată cu înaintarea în vârstă, când construcția de noi celule înlocuitoare a celor îmbătrînite  este tot mai redusă, cantitatea proteinelor și lipidelor ingerate trebuie limitată la întreținerea funcțiilor metabolismului. Dacă substanțele asimilate depășesc semnificativ necesarul menținerii funcțiilor celulelor, țesuturilor și organelor, ca și pe cea a consumului energetic pentru susținerea funcțiilor vitale, pot să apară acumulări patologice care să determine apariția tumorilor, proliferarea fibrozărilor, accentuarea riscurilor cardiovasculare etc. Odată cu reducerea potențialului catabolizării fiziologice a anaboliților, crește și riscul ineficienței dezintoxicării și a eliminării cataboliților patogeni, toxici. Oricum, dincolo de orice alte multe lucruri care se pot spune, pensionarea nu este vârsta recompenselor alimentare.

Mai mult decât în alte perioade ale vieții, creșterea consumului de alimente care să conțină aminoacizi precursori ai albuminei, ca și reducerea alimentelor care conțin aminoacizi precursori ai scleroproteinelor fibrozante, alături de reducerea severă a lipidelor, sunt primele măsuri înțelepte ale protecției metabolismului vârstei a treia. Vârsta a treia, dar mai ales vârsta a patra (senectutea), metabolic, se caracterizează prin instalarea unor elemente de autoimunitate decelabilă prin electroforeza proteinelor serice. Ne referim aici la toți vârstnicii, chiar dacă în antecedentele lor patologice nu a existat nici un moment autoimunitatea⁷.Apreciem apiterapia - așa cum vom demonstra prin cazurile clinice prezentate -, ca fiind cel mai eficient mijloc al reechilibrării metabolismului în geriatrie. 

Ocupația, profesia, activitățile desfășurată zilnic: impun un regim alimentar adaptat. Copiii, în creștere și în continuă mișcare, necesită un aport proteic adecvat creșterii, dar și un consum sporit al glucidelor care, la vârsta lor și pentru prevenirea obezității printr-o alimentație hiperlipidică, reprezintă cea mai valoroasă sursă pentru înlocuirea energiei consumate.

Activitățile fizice, îndeosebi cele intense și prelungite, necesită o alimentație mai bogată în lipide, acestea putând  acoperi necesarul consumului sporit de energie.

Activitățile intelectuale, însoțite îndeosebi de prea puțină mișcare, de prea puțin efort fizic, impun reducerea consumului de lipide care, netransformate decât în mică măsură în energie, au efecte patologice. În activitățile intelectuale, de la elevi și studenți, până la economiști, informaticieni și orice altă profesie superioară desfășutată „static” – fără mișcare -, creierul este organul cel mai solicitat. Singura hrană energizantă a creierului însă, este glucoza metabolizată din carbohidrații consumați. Mierea este alimentul care conține cea mai însemnată cantitate de glucoză: 32 de grame pentru fiecare 100 de grame de miere. Mai mult, glucoza din miere este asimilabilă la nivel intestinal fără să fie supusă digestiei, intrând în fluxul sanguin ca substanță direct utilizabilă, fără vreo intervenție a proceselor de biosinteză. Din momentul anabolizării, glucoza apicolă devine catabolit. De fapt, alături de glucoză, produsele apicole - și prin acestea apiterapicele pe care le producem -, oferă o multitudine de alte substanțe care sunt direct utilizabile de către organism, fără să traverseze vreun proces de catabolizare metabolică (vezi Cap. IV).

Regularitatea orară: a meselor zilnice, ca și conținutul în macronutrienți – proteine, lipide glucide -, are o importanță deosebită în menținerea echilibrului metabolic. „Săritul” întâmplător peste una din mesele zilnice, nu poate dezechilibra metabolismul: organismul, pentru a-și întreține funcțiile, apelează la rezervele de care dispune. Nu despre aceasta însă, vrem să vorbim.

Nu sunt puține persoanele care, dintr-o obișnuință înrădăcinată, cu scuza că se grăbesc, pleacă dimineața „la treabă” după ce au băut o cafea, sau și fără aceasta. Uneori sar și peste masa de prânz, ori mănâncă mai nimic, „din mână”, dacă nu cumva - și mai greșit -, apelează la nesănătoasele fast food. Fără masa de dimineață, lipsesc organismul de suportul său energetic tocmai în perioada cea mai activă a zilei. Lipidele consumate la masa de dimineață pot fi utilizate până la epuizarea - sau aproape epuizarea -, întregii cantități ingerate.

 Revenind acasă spre seară, flămândul de peste zi consumă o cantitate de alimente cu mult mai mare decât necesarul energetic al susținerii activităților care urmează. Dintre acestea, cea mai îndelungată este somnul. Dar somnul nu implică un consum important de energie. Riscul cel mai semnificativ vine mai ales dinspre lipidele ingerate, de multe ori în cantități prea mari,  într-un moment al zilei când organismul nu le mai metabolizează în energie. Prin urmare, excesul de lipide urmează să fie depozitat: în ficat, pe pereții vaselor de sânge, în țesutul adipos etc. „Mănânc numai odată pe zi. Cum de mă îngraș ?” Este o întrebare frecventă. „Săritorii” peste mese prezintă cel mai ridicat risc de obezitate. Organismul uman, un veritabil cip electronic, „învață” să facă depozite din substanțele de care a fost privat atunci când a avut nevoie. Este una dintre motivațiile hiperanabolismul lipidic, însoțit de o catabolizare lentă și tendința depozitelor de grăsimi.

Oricum, excesul alimentar, dincolo de necesarul construcției celulare și de cel al obținerii formelor de energie necesară funcțiilor vitale, chiar dacă are loc după o perioadă de abstinență alimentară, nu are altă direcție decât aceea a depozitării.

Asocierea alimentelor - cantitativă și calitativă-, la fiecare masă și pe parcursul zilei, ar trebui să ofere funcțiilor metabolice, în mod echilibrat, macronutrienții și biostimulanții necesari, fără excese, dar și fără deficite. Cu privire la această temă însă, se pot scrie tratate întregi de nutriție. Aici însă, ne vom referi la asocierea alimentelor, astfel încât să poată susține un metabolism echilibrat, garanție a unei vieți sănătoase.

Spre exemplu, dacă la aceeași masă se consumă lipide și glucide, primele care vor fi metabolizate în energie, sunt glucidele. Dacă necesarul energetic al organismului este „acoperit” de glucidele consumate, întreaga cantitate de lipide va fi depozitată. Prin urmare, dacă alimentele unei mese au un conținut crescut de lipide, fie se renunță la glucide, fie se consumă în cantitate redusă⁵. Sau invers !

O masă bogată în fibre vegetale este favorabilă eliminării unei cantități mai însemnate din glucidele sau lipidele consumate. În acelaș timp însă, prin fitații care se produc în timpul digestiei, defavorizează metabolismul calciului, care în loc să fie absorbit la nivelul mucoasei intestinale, este eliminat din organism. De acest fapt ar trebui să se țină seama fie și numai atunci când, în hipocalcemiile diagnosticate, se fac tratamente cu orice forme de calciu. Este motivul pentru care apreciem că aceste tratamente ar trebui să se facă cu circa o oră înainte de mese, ori la aproximativ două ore după mese.

            Vegetarienii sunt cei mai expuși hipocalcemiilor și altor demineralizări. Și nu numai pentru că fibrele vegetale, în exces, favorizează eliminarea calciului în cursul proceselor de digestie-excreție. Aminoacizii precursori ai proteinelor implicate în biosinteza și transportul inter- ori intracelular al mineralelor, ca și metabolismului fiziologic al metaloproteinelor sunt deficitari în regimurile vegetariene. Cei care, fără analize de laborator și după sfaturile în care abundă neavizații, introduc în alimentație tărâțele și drojdia, ar trebui să țină seama de faptul că acestea nu numai că nu conțin nici un miligram de calciu, ci și de faptul că favorizează excreția acestuia.

            Dacă alimentele au un conținut redus în prealbumine, în aminoacizii precursori ai acestei proteine de o importanță majoră pentru echilibrul proteic al organismului, acest fapt va favoriza sinteza excesivă a unor proteine cu potențial patologic.

În această lucrare, ca și în studiile anterioare, insistăm asupra faptului că ionizarea calciului seric este reglată de cantitatea de albumină serică. O alimentație săracă în prealbumine, ori un deficit în biosinteza albuminei, va determina, între altele, ionizarea unei cantități reduse din calciul total circulant în sânge. În prea multe din buletinele de analize cu care pacienții vin la clinica noastră, este decelat calciul seric total, dar nu și calciul ionic. Aprecierea calcemiei în funcție numai de calciul seric total poate determina grave erori de diagnostic, ținând seama de faptul că bioactivitate are numai calciul ionizat. Deficitele în coagularea sângelui, hiperactivitatea sistemului nervos, apariția litiazei renale, formarea osteofitelor, calcificările prezente în unele organe etc. - sunt manifestări metabolice ale interdependenței albuminnă-calciu. Noi investim albumina și calciul ionic cu calitatea de veritabili markeri ai funcțiilor normale ori patogene ale metabolismului. Tandemul albumină-calciu ionic spre exemplu, scade valoric în toate bolile autoimune, iar remisia durabilă ori definitivă în aceste boli, este imposibil de obținut fără creșterea acestora în limite fiziologice. Pe de altă parte, creșterea valorilor calciului ionic în condițiile hipoalbuminemiei, oricare ar fi valorile decelate ale calciului seric, poate orienta diagnosticianul înspre suspicionarea unui risc sau debut carcinogen.

            Nu sunt puține cazurile în care oamenii vor să se orienteze înspre obținerea proteinelor din alimentele vegetale, fapt posibil dacă ținem seama de faptul că fasolea, soia, lintea și mazărea spre exemplu, conțin cantități de proteine relativ egale cu carnea. Soia, tot mai frecvent, este prezentată ca fiind alimentul ideal. Dacă însă consumatorul prezintă hiperlipidemie, ar trebui să știe faptul că soia are un conținut în lipide de zece ori mai mare decât fasolea. Mai mult, prin conținutul său în genisteină, soia dereglează ovulația normală și îndepărtează șansa obținerii unei sarcini. Iar dacă soia mai este și MG (modificată genetic), știința și conștiința ne opresc să vă invităm la o masă de soia.

            Exemplele pot continua. În condițiile în care societatea se îndepărtează tot mai mult de alimentația tradițională, în aceeași măsură este nevoie de sfatul medicului nutriționist.  

-------------------  

  1.Multe dintre bolile zise „profesionale”, se datorează aerului respirat ore în șir la locul de muncă. Astmul bronșic al lucrătorilor din spațiile cu aer umed ori purtător al unor substanțe ori particule care pot determina debutul bronșitelor, rinitelor, astmului. Aerul poate fi cauza multor altor boli, dintre care unele prezintă un înalt grad de severitate:silicoza minerilor, hepatitele toxice ale vopsitorilor etc.

2. Scleroza multiplă este o boală autoimună manifestată prin demielinizare neuronală multifocală, însoțită de apariția plăcilor de scleroză. Fiind o boală autoimună, electroforeza proteinelor serice, introdusă  ca analiză medicală de rutină, ar putea orienta clinicianul înspre diagnosticarea evoluției înspre autoimunitate (reducerea procentuală a albuminei serice și creșterea procentuală a globulinei gama). Varza conține sfingozină, substanță care este  unul dintre elementele constitutive ale mielinei. Am avut curiozitatea de a chestiona pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă sau alte forme de demielinizare, care au apelat la serviciile clinicii noastre, în privința consumului de varză. Am constatat că marea lor majoritate, cu excepția cîtorva salate pe an, varza pe care o mâncau, numai ocazional, se reducea la învelișul sarmalelor. Odinioară, sațul casei săteanului român era fasolea și varza, iar carnea era, mai ales, un aliment al duminicilor. Vara, de multe ori, mâncau ciorbe din brusturi: sunt foile de la baza viitoarei „căpățâni” de varză, pe care le rupeau oricum pentru a fvoriza „învelirea” acesteia. Pe timpul când eram copil, acum peste o jumătate de secol, țăranii din Bălănești creșteau anume „vaca de varză”. Nu prea erau gospodării în care să nu se afle o vacă de varză. Faptul în sine are o frumusețe care se cere lămurită, dar este și o povață privind alimentația sănătoasă. Bălăneștiul, localitate submontană, nu are terenuri favorabile grădinăritului. Cu toate acestea, fiecare gospodărie cultiva varza necesară întregului an. În unii ani însă, producția era destul de redusă, astfel încât nu ajungea să și mureze pentru iernare. Obișnuit, erau rare zilele în care varza nu se afla pe masa țăranilor cel puțin odată pe zi, pregătită în cele mai diverse feluri. Pentru anii în care varza nu ajungea și pentru iernare, gospodarii creșteau o vacă anume, pe care o dădeau pe varză grădinarilor din satele din luncile Amaradiei sau Jiului. Aceasta era vaca de varză. Prin urmare, dădeau o putină de carne pentru o putină de varză. Varza nu este numai un aliment. Este și una dintre cele mai valoroase plante cu efecte medicale certe. Mai mult, varza face parte dintre vegetalele cu cel mai înalt conținut în albumină, veritabilă proteină a vieții.  

3. În teza pentru obținerea doctoratului în științe medicale, „Efecte ale produselor apiterapice asupra mecanismelor fiziopatologice ale cirozelor hepatice”, medicul Călin Vasile Andrițoiu a inclus un capitol intitulat „Cercetări privind influența apidietei în hepatopatia indusă de acetaminofen la șobolan”. Acetaminofenul este, de fapt, medicamentul comercializat sub numele de Paracetamol. Scăderea albuminei serice și a calciului ionic, a fost însoțită de efecte cirozante.

4. Albumina este proteina vieții. Reducerea acesteia în cadrul raportului A/G la sub o treime din normalul fiziologic, se soldează invariabil cu exit. În limite fiziologice, albumina controlează sinteza tuturor proteinelor globuline. Fie interzice  biositeza proteinelor patogene, fie limitează creșterea cantitativă a unor proteine globuline care, deși necesare metabolismului normal, atunci când se acumulează în organism dincolo de anumite limite, au un cert potențial patogen. Cel mai la îndemână exemplu, dar nu singurul posibil, este cel al creșterii globulinei gama (sinonime:anticorpi; imunoglobuline). În autoimunitatea „de vârstă”, creșterea anticorpilor până la a deveni autoanticorpi, exprimată în creșterea la sau dincolo de limita maximă a referințelor de laborator, este precedată și însoțită de reducerea treptată, normală fiziologic odată cu înaintarea în vârstă, a producției hepatice de albumină. Dacă instalarea autoimunității este „nenormală” între copilărie și vârsta a treia, autoimunitatea senectuții este un dat al limitării funcțiilor metabolice, chiar și pentru persoanele fără antecedente patologice autoimune. Din constatările noastre, susținerea apiterapică a metabolismului albuminei, oferă vârstnicilor încă mulți ani de viață în confort fizic și psihic. Spre exemplu, dincolo de orice alte precondiții ale debutului temutului Alzheimer chiar, hipoalbuminemia cronicizată, însoțită necondiționat de hipocalcemia ionică și de sinteza excesivă a fibroproteinelor, este o cauză suficientă. Hipoalbuminemia însoțită de creșterea globulinelor, îndeosebi a celor din grupurile lipoproteinelor α₂ și β, este o condiție a neovascularizării (neoangiogenezei), fără de care tumorigeneza - fie benignă, fie malignă -, nu poate debuta. Cancerele au, chiar și cele tratate după ultimele  medicații, un prognostic destul de rezervat. Evoluția însă, înspre tumorigeneză, prin interpretarea corectă a datelor obținute îndeosebi prin electroforeza proteinelor serice, a putut fi oprită prin reechilibrarea apiterapică a proteinelor serice. Asupra acestui subiect, de un interes major, vom reveni pe larg, explicit și argumentat, în cuprinsul lucrării de față.   

5.Glucidele nu îngrașă, dar pot îngrășa ! Consumate fără excese  și la timpul potrivit, nu îngrașă.  Ca să contribuie la fenomenul îngrășării, este bine ca glucidele să nu fie consumate, mai ales în cantități crescute, la mesele cu un conținut bogat în lipide. Este știut faptul că lipidele sunt cea mai importantă sursă de energie. Fiecare gram de trigliceride furnizează de două ori mai multă energie decît un gram de glicogen (forma în care este depozitată glucoza în ficat). Dar: consumate la aceeași masă, organismul va întrebuința mai întâi glucidele pentru producerea de energie, iar grăsimile, necesarul producerii de energie fiind acoperit de dulciuri, sunt depozitate în organism. Ținta predilectă a depozitării lipidelor este țesutul adipos, dar pot contribui și la îngrășarea ficatului (steatoza), la formarea ateroamelor etc.