Limba:      
IV.3.1.5. PĂSTURA

 

Păstura este mai puțin cunoscută și destul de limitat folosită în apiterapie, ca și în apidietă. Cauza este nu numai dificultatea recoltării, ci și faptul că păstura constituie sursa de proteine necesară hrănirii coloniei de albine. Păstura este, așa cum spun apicultorii, “pîinea albinelor”. O colonie de albine recoltează anual circa 50kg de polen, care este transformat în păstură. În timpul culesurilor normale ca abundență, efectuînd circa 50 de zboruri pe zi, albina culegătoare aduce în stup o cantitate de circa 0,750g de polen. Albinele tinere din stup, care încă nu au zburat, preiau polenul de pe picioarele culegătoarelor, îl fărâmițează cu mandibulele, îl frământă adăugându-i enzime din corpul lor, apoi îl tasează bătându-l cu capul în celulele fagurilor, pe care le umplu în proporție de 2/3 din volumul lor. Apoi adaugă puțină miere și le astupă cu o peliculă de ceară. Sub influența fermenților și enzimelor, în întunericul stupului, în condiții de umiditate și temperatură atent controlate, polenul traversează un proces de fermentare limitată. Acum și astfel polenul devine păstură. În proporții savant dozate, păstura este folosită de albinele doici în hrana puietului.

Păstura, biochimic, are structura polenurilor din care provine, cu importante conotații privind solul și flora poleniferă. Superioritatea farmacodinamică a administrării păsturii în diverse afecțiuni a fost remarcată și de medicul apiterapeut și cercetător român Mircea Ialomițeanu, care sublinia faptul că “păstura este indicată în toate cazurile în care este indicat și polenul, dar mai ales în cele în care este necesară realizarea unui efect mai puternic într-o perioadă mai scurtă de timp”.(Ialomițeanu, 1978).

Polenul, ca  și păstura de altfel, au atras atenția biologilor, biochimiștilor  și medicilor de pretutindeni (Caillas, 1975; Alphandery, 1988; Pillar, 1981; Paloș, 1981; Hristea, 1981, Mateescu, 2005; Andrițoiu, 2002, 2006 etc.).

Folosindu-mă de sudiile publicate, ca și de experiența de practician apiterapeut, am încercat o sistematizare a calităților păsturii, calități care o fac superioară polenului:

1) procesul de fermentare și adausul de enzime anihilează factorii alergeni din polen, făcând păstura utilizabilă inclusiv în terapia persoanelor care prezintă reacții de hipersensibilitate;

2) prin fermentare este inhibată capacitatea germinativă a polenului;

 3) are un pH mai apropiat de cel al organismului uman;

 4) în cursul fermentării controlat limitate, nucleii evaginează din intină, oferind organismului tot arsenalul de substanțe nutritive, biostimulente și energizante (îndeosebi atunci când pacientul prezintă disfuncții digestive, nu poate valorifica integral substanțele oferite de polen);

 5) zaharoza din polen se transformă în monozaharide, care pot fi mai ușor asimilate;

 6) apare binefăcătorul acid lactic, absent în polen;

 7) în cursul transformărilor pe care le traversează în celulele fagurilor, are loc o sporire a vitaminei K;

 8) are o bogăție enzimatică superioarăpolenului și mult mai disponibilă organismului uman;

 9) conține unele elemente încă neidentificate;

10) poate fi conservată timp mai îndelungat și la o calitate mult mai stabilă decât polenul. (Ialomițeanu et al., 1976; Juncu et al., 1979; Monterde, 1989; Daghie et al., 1991; Campos et al., 1997; Andritoiu, 2002; 2006; Andrițoiu și Andrițoiu, 2010).

<< Inapoi la Cuprins Citeste mai departe >>
Copyright ©2010 - 2017 Apitherapy. Toate drepturile Rezervate. | Site realizat de servicii.IT