V.2. APITERAPIA CLINICĂ
Apiterapia clinică, prin care înțelegem tratarea diverselor afecțiuni umane cu întrebuințarea apiterapicelor (suplimente alimentare al căror suport principal de producere îl constituie produsele apicole1), se raportează la apiterapie ca știință teoretică, ca și la farmacologie, din două puncte de vedere:
-apiterapia teoretică, care trebuie să devină o ramură egal îndreptățită a științelor medicale și a farmacologiei (farmacognozia2, farmacocinetica3, farmacodinamia4), trebuie să furnizeze apiterapiei clinice informații științifice privind potențialul de intervenție al apiterapiei în diverse afecțiuni umane;
-apiterapia clinică, prin feedback, trebuie să contribuie la dezvoltarea apiterapiei teoretice și a farmacologiei apiterapicelor, prin concluziile privind eficiența și siguranța în cazurile clinice raportate.
Principiile de căpetenie pe care se întemeiază metoda noastră în apiterapia clinică sunt:
- cunoașterea științifică a afecțiunilor: cauzele (etiologia), afectările de organ sau sistemice, ca și disfuncțiile celular- moleculare pe care le determină;
- cunoașterea metodelor diagnostice, clinice și paraclinice, precum și interpretarea lor corespunzătoare, în context clinic;
- cunoașterea metodelor și agenților terapeutici întrebuințați de medicina clasică în fiecare afecțiune abordată, cu efectele lor benefice, dar și cu eventualele lor limite, date de posibilele contraindicații și efecte secundare, care în unele cazuri pot fi iatrogene5;
- cunoașterea particularizată a fiecărui pacient, care implică, între altele: vârsta, sexul, masa corporală; cunoașterea istoricului său de sănătate (în unele afecțiuni fiind necesară și ancheta familială/heredocolaterală);evoluția afecțiunii și efectele tratamentelor sau altor acte medicale anterioare, de la diagnosticare și până în momentul când apelează la apiterapie; eventualele afecțiuni asociate; ocupația, mediul familial-social-economic în care trăiește;obiceiurile alimentare curente etc.
- cunoașterea agenților terapeutici conținuți în apiterapicele prescrise care - și faptul
acesta nu trebuie să surprindă -, sunt aceiași cu cei folosiți în practica clinică
alopată curentă;
- olosirea, în funcție de afecțiune și pacient, a avantajelor majore oferite de către apiterapice:
a) sunt, simultan, aliment și medicament;
b) conțin atât agenții terapeutici necesari, cât și substanțele care să le susțină, controleze și limiteze acțiunile;
c) oferă, într-o sinergie de ofertă biochimică imposibil de reprodus în vreun laborator , macronutrienți (proteine, glucide, lipide), dar și un complex de minerale, vitamine, enzime, hormoni, antioxidanți, factori de creștere etc.
d) oferă nu numai substanțele din care, prin metabolismul propriu, organismul uman să sintetizeze pe cele ce-i sunt necesare, ci și biomolecule identice celor de sinteză umană, fapt de importanță majoră în cazurile unor disfuncții funcțional-organice;
e) pot fi produse personalizat, agenții terapeutici fiind dozați în funcție de parametrii clinici și paraclinici ai fiecărui pacient;
f) administrate calificat, apiterapicele: nu induc dependență, nu prezintă contraindicații, nu au efecte secundare; unele substanțe, administrate în doze necorespuzătoare însă, pot declanșa alergii, pot induce autoimunitate, pot provoca dezordini hormonale, pot determina debutul fibrozărilor sau le pot accentua etc.
g) apiterapicele au un inestimabil potențial apiprofilactic: administrate în funcție de suspiciunile privind evoluția stării de sănătate, oferite clinicianului de către analizele medicale de laborator, coroborate și cu alte investigații clinice și paraclinice, pot preveni evoluția către boală.
Apelul bolnavilor la apiterapie are loc în cele mai diverse stadii ale bolilor. Unii dintre ei apelează la această cale de tratament de la debutul bolii. Alții ni se adresează după ce, luni sau ani de zile – mai mulți sau mai puțini -, au traversat un șir de tratamente sau și alte proceduri medicale, dacă problemele lor de sănătate nu s-au rezolvat. Sunt cazuri în care, așa cum spun unii dintre ei, apiterapia este ultima lor șansă. Unii dintre aceștia vin cu speranță. Alții – o și spun chiar ei, demoralizați -, doar ca să mai încerce. Au auzit pe un altcineva că apiterapia l-a ajutat, ori au citit despre un caz asemănător. Poate că, dintre toți, aceștia ne pun pe umeri piatra cea mai grea.
În funcție de anamneză, de eventualele antecedete, de analizele de laborator și de alte documente medicale prezentate (examinări, bilete de externare, scrisori medicale, rețete privind tratamentele urmate etc.), recomandăm ori nu și alte analize de laborator sau/și alte investigații. Sunt cazuri în care, în funcție de anamneză și de valorile analizelor de laborator (o creștere a valorii eozinofilelor și IgE), recomandăm testul alergologic.
Dintre analizele medicale – cele considerate analize de rutină -, dar și în cazuri clinice în care acestea ar trebui să fie obligatorii, de regulă lipsesc unele care, corect interpretate, ar pune aceste cazuri într-o altă lumină și ar impune alte adaptări ale protocoalelor terapeutice farmacochimice. Ne referim îndeosebi la absența electroforezei proteinelor serice cu decelarea și a imunoglobulinelor, la aprecierea lipidemiei numai prin valorile colesterolului total - fără cunoașterea fracțiilor sale -, la aprecierea calcemiei numai prin valorile calciului total, fără a se determina și calciul ionic etc.
Astfel de observații le-am putut face nu numai în evaluarea analizelor medicale ale pacienților din România, ci și din Canada, Franța, Germania etc. Documentele medicale cu care vom însoți cazurile clinice raportate, privind inclusiv pacienții noștri din alte țări, vin să ne susțină afirmațiile. Dar, pe de altă parte, ne asumăm sarcina de a evidenția importanța clinică a acestor analize. De asemenea, reluăm propunerea motivată, pe care am susținut-o în studii anterioare și, mai cu deosebire, în teza de doctor în științe medicale, ca aceste analize să fie incluse între analizele de laborator de rutină. Evident, spre a convinge, valorile acestor analize vor fi omniprezente atît în prezentarea cazurilor de apiterapie clinică, cât și în cele cu care vom susține potențialul apiprofilaxiei în menținerea homeostaziei organismului uman.
--------------------
1. Reamintim, apiterapicele pe care le producem și le întrebuințăm sunt suplimente alimentare. Standardizarea apiterapicelor implică, obligatoriu, intervenția farmacologiei. Avantajele standardizării nu pot fi puse în discuție. Ca potențial de intervenție benefică, cu câteva excepții, rămânem adepții suplimentelor alimentare
2.Farmacognozia- este o ramură a științelor farmaceutice, al cărei obiect este studiul substanțelor conținute în materiile prime, substanțe care sunt active farmacologic (pot fi agenți terapeutici).
3.Farmacocinetica – ramură a farmacologiei, al cărui obiect este studiul etapelor metabolismului agenților terapeutici în organismul uman în funcție de dozele administrate și de timpul de administrare, pe baza cărora elaborează modele farmacocinetice interpretabile matematic.
4.Farmacodinamia – ramură a farmacologiei, al cărui obiect este studiul mecanismelor acțiunilor biochimice ale agenților terapeutici asupra organelor și țesuturilor organismului uman.
5. Iatrogen/iatrogenie - efect al unui act medical, inclusiv al medicamentelor prescrise care, tratând afecțiunea primară, determină apariția altei/altor boli. Sunt și cazuri în care medicul, deliberat, dată fiind urgența sau/și importanța intervenției terapeutice într-o anumită afecțiune, prescrie o medicație cunoscută pentru potențialul să iatrogen