IV.5.3.1. SINERGIA OFERTEI BIOCHIMICE A APITERAPICELOR

 

Fiecare dintre aceste două tipuri de sinergii – cea a ofertei de substanțe conținute în apiterapice, care determină sinergia de prezență și de acțiune în organismul pacientului -, în fapt sunt un tot unitar, fac din apiterapie o armă terapeutică unică față de orice altă terapie, un suport inestimabil al biomedicinei la nivel molecular și celular.

Pe de o parte, apiterapicele oferă totalitalea macronutrienților – proteine,glucide și lipide-, precum și totalitatea biostimulenților- vitamine, minerale etc.-, necesari biosintezei tuturor moleculelor și celulelor organismului uman pentru a-l menține în stare de imunitate față de agenții patogeni exogeni sau endogeni. Pe această bază, prin mecanisme metabolice proprii, organismul uman realizează biosinteza proprie, putând să-și asigure nu numai suportul plastic, ci și energia necesară consumului energetic vital propriu în limite fiziologice, ori pentru desfășurarea activităților intelectuale și fizice, care implică tot consum de energie și care trebuie mereu întreținută, refăcută.

Pe de altă parte, apiterapicele oferă o varietate impresionantă de biomolecule identice cu cele proprii biosintezei organismului uman. Acestea sunt: biomolecule de proteine (cu exact aceleași lanțuri de aminoacizi, enzime, coenzime, hormoni, amine etc), de lipide și glucide, de antioxidanți etc., care prezintă identitate de biostructură și biofuncții cu cele similare produse prin metabolismul organic uman, vin să pună la îndemâna acestuia  o gamă extrem de diversificată de substanțe care pot fi utilizate direct, fără alte intervenții și prelucrări. Avantajele acestui tip de ofertă sunt de o importanță imensă atunci când, datorită unei sau unor afecțiuni declarate, organismul uman nu are capacitatea fiziologică de a sintetiza aceste substanțe, fără de care nu poate reveni la starea de homeostazie. Intr-o scurtă sinteză, încercăm o clasificare a ofertei duale a apiterapicelor:

 

I)la nivelul biosintezei tuturor tipurilor de proteine necesare organismului:

1) apiterapicele oferă toți aminoacizii esențiali și neesențiali necesari biosintezei tuturor  proteinelor din structura moleculelor și celulelor organismului uman;

2) apiterapicele oferă biomolecule cu structură proteică sau/și biomolecule în structura cărora intră și proteine: aceste biomolecule sunt identice structural cu cele asigurate organismului prin biosinteză proprie:

a) de tipul holoproteinelor și heteroproteinelor (metaloproteine, hemoproteine, flavoproteine, glicoproteine, nucleoproteine, fosfoproteine);

b) biomolecule de proteine care nu sunt codificate în ADN, formate din aminoacizi derivați, cum sunt 4-hidroxiprolina, 3-N-metil-lizina, acid-γ-carboxiglutamic, 5-hidroxilizina;

c) o gamă largă de amine bioactive;

d) majoritatea hormonilor caracteristici organismului uman- proteici și glicoproteici, în forme direct utilizabile – somathormoni, somatostatină, estrogeni, androgeni;

e) derivați din aminoacizi (dopamină, epinefrină, norepinefrină, histamină, serotonină);

f) peste 800 de enzime cunoscute, în marea lor majoritate ca biomolecule identice cu cele de sinteză organică umană: oxidoreductaze, transferaze, hidrolaze, liaze, izomeraze, ligaze;

g) o gamă largă de zimogeni și de coenzime;

h) precursorii proteinelor fibrilare sau biomolecule de proteine fibrilare deja sintetizate, îndeosebi colagen, elastină, keratină, kitină (simultan cu fibroblaste și aminoacidul glicină- acesta reprezintă o treime din totalul aminoacizilor constituenți ai colagenului, dar și prolină, hidroxiprolină etc).

 

II) la nivelul biosintezei tuturor lipidelor  necesare organismului:

1)apiterapicele oferă toate substanțele precursoare necesare  biosintezei tuturor tipurilor de lipide organice, inclusiv a celor necesare sintezelor de biomolecule și celule proprii;

2)apiterapicele oferă biomolecule de lipide direct utilizabile, ca:

a) lipide simple, care conțin esteri ai acizilor grași (gliceride, ceride);

b) lipide complexe, care conțin resturi de acizi grași și alcooli (fosfogliceride, sfingolipide);

c) lipide derivate, care conțin compușii rezultați din hidroliza lipidelor simple sau complexe (acizi grași, acizi alifatici superiori, steroli, carotenoizi);

d) hormoni steroidieni direct utilizabili sau precursorii lor.

Steroizi apicoli, se clasifică în funcție de numărul de atomi de carbon din molecule.                    

 

         Tabel nr. 4. Steroizi apicoli

Nr.de atomi de carbon din moleculă	Hidrocarburi de bază	Compuşii naturali derivaţi
C18	Estran	Hormoni estrogeni
C19	Androstan	Hormoni androgeni
C21	Pregnan	Hormoni gestageni Hormoni corticosteroizi
C24	Colan	Acizi biliari
C27	Colestan	Steroli

(Adaptare după Andrițoiu V., 2006, Andrițoiu și Andrițoiu, 2010)

 

III)la nivelul biosintezei tuturor glucidelor necesare organismului:

1) apiterapicele oferă cea mai complexă și completă gamă de monozaharide direct asimilabile, fără intervenția biosintezei organice umane: trioze, tetroze, pentoze, hexoze (glucoză, manoză, galactoză), cetohexoze (fructofuranoza sau levuloza și fructoza);

2) derivați ai monozaharidelor ca biomolecule direct funcționale:

a) dezoxizaharuri – cel mai important fiind 2-dezoxiriboza, componentă glucidică din structura acizilor dezoxiribonucleici;

b) aminozaharurile: glucozamină, galactozamină și manozamină din structura heteroglicanilor:

c) glicozaminoglicani sau mucopolizaharide (acid hialuronic, condroitin 4 și 6 sulfat, dermatan sulfat, heparan sulfat, keratan sulfat, heparină);

d) proteoglicani și glicoproteine (au în structura lor monozaharide ca manoză, galactoză, acid sialic, fructoză, glucozamină, galactozamină, xiloză, arahinoză etc.; glicoproteinele au importante roluri biologice: colagenul și elastina au rol structural; sunt implicate în constituirea canalelor necesare circulației ionilor; au rol în comunicarea intercelulară (celulă-virus, celulă- bacterie etc.); pot avea rol de hormoni (exemplu: gonadotropinele) au rol în apărare, ca imunoglobulinele, interferonii, sistemul complement.

 

IV) la nivelul mineralelor:

1) apiterapicele conțin toate mineralele care sunt creditate ca având funcții la nivelul homeostaziei organismului uman (ca macrominerale și oligominerale) în stare de săruri direct asimilabile; interesant este faptul că, în produsele apicole, mineralele se află în aceleași  proporții cantitative care sunt – sau ar trebui să se afle – în organismul uman;

2) apiterapicele conțin biomolecule direct utilizabile de către organismul uman, în structura cărora se află minerale: metaloproteine, metaloenzime, coenzime, antioxidanți etc.

 

V)la nivelul vitaminelor:

 1)în apiterapice se află, ca biomolecule direct utilizabile, toate vitaminele liposolubile (A, D, E,  K) și toate vitaminele hidrosolubile: grupul de vitamine B și vitamina C;

2) substanțe precursoare necesare biosintezei organice a vitaminelor.

 

VI)factori vitamnin-like (acționează ca substituenți/amplificatori ai vitaminelor):

1) ca biomolecule: colină, ubiquinone – dintre care cea mai impotantă este coenzima Q₁₀ (CaQ₁₀) -, mioinozitol, carnitină, bioflavonoide;

2) în structura altor biomolecule,cum sunt acetilcolina, rutina, acidul litic etc.

 

VII) factori insulin-like (acționează ca substituenți/potențatori ai insulinei):

- vitaminele E, C, B8, biotină (vitamina H);

- mineralele - Se, Zn, Vn, Cr;

-factorul insulin-like din polen, lăptișorul de matcă și apilarnil (sursa lor  este polenul folosit în hrănirea larvelor și albinelor doici).

 

În multe studii privind efectele apiterapiei, atunci când se discută despre echilibrul glucidic al organismului uman, se opinează pentru evitarea folosirii produselor apicole de către persoanele care prezintă diabet. De asemenea, studiile medicale de medicină clasică, la unison, recomandă evitarea consumului, de către persoanele care prezintă hiperglicemie, a dulciurilor concentrate. Dacă se face și o listare a acestora, mierea este enumerată întotdeauna. Atunci când, în lucrarea de față, în capitolul „Afecțiuni, studii și cazuri clinice”, vom prezenta mai multe cazuri de hiperglicemie în care, ca edulcorant sau aflată în dtructura apiterapicelor, pacienții consumă circa 225-230 g de miere pe zi, dar nivelul glicemiei lor scade constant. Acest efect este, între multe altele, unul dintre motivele pentru care considerăm că este necesar ca cercetarea medicală, fundamentală și clinică, ar fi necesar să cerceteze eficiența factorilor insulin-like;

 

VIII) factori de creștere: CSF, cel mai bine reprezentat fiind G-CSF (sinteza de mai sus, foarte departe de a fi completă, este adaptată după Arnold, 1978; Boch, 1979; Caillas, 1973, 1975; Ialomițeanu, 1978; Popravko, 1978; Marin, et al., 1966, 1997; Mladenov, 1972; Sălăjan, 1984; Schmidt, 1982; Nakajin et al., 1982; Oka et al. 2001; Propolis, 1979; Crane, 1979; Păunescu et al., 1988; Nagy et al., 1986; Okamoto et al., 2003; Mateescu, 2007; Canini et al., 2007; Ilieșiu, 1991; Andrițoiu V., 2002, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009; Andrițoiu și Andrițoiu, 2010; Banskota et. al., 2001; Era, 2005; Matsui et al. 2002).  

 

Sunt foarte multe lucruri care nu sunt știute despre produsele apicole, ca și despre eficiența pe care o au acestea în tratarea celor mai diverse afecțiuni de care suferă omenirea. Perdantă, în această stare de lucruri, este omenirea și nu industria farmacochimică. Apiterapia și apiterapicele, cu inestimabilul lor potențial profilactic și terapeutic, acum, și nu numai în România, sunt undeva, într-un loc aflat la marginea cercetării medicale și farmacologiei. Această stare de lucruri este cel puțin nedreaptă. Iar nedreptatea se răsfrânge, în cel mai direct mod, asupra pacienților.

Studierea, la nivelul cercetării științifice fundamentale - coroborată cu cercetarea clinică la nivelul efectelor -, a biochimiei hranei cu care albinele doici cresc „puietul” (matcă, albine, trântori) de la stadiul de ou și larvă, până la eclozarea din celulele fagurilor, ca și în stadiul maturizării – înainte de primul zbor -, ar putea oferi informații de o excepțională valoare.

Aceste informații ar putea îmbogăți tezaurul de cunoștințe acumulate de biologia moleculară și celulară; mai mult, ar putea pune la îndemâna biomedicinei prin apiterapie principii bioidentice structurilor moleculare și celulare umane. Spre exemplu, substanțele conținute în hrana puietului de albine, din primul stadiu de larvă, conține o cantitate mai redusă de somathormoni decât cea aflată în hrana administrată viitoarelor mătci și viitorilor trântori, moderându-le creșterea. În plus, această hrană conține substanțe care androgenizează aparatul genital al albinelor, făcându-l nefuncțional pentru reproducere (cu excepția albinelor „bezmeticite”, care ouă numai dacă stupul a rămas fără matcă, iar din ouăle acestora, nefecundate, cresc numai trântori. Substanțele din această hrană acționează, ca efecte, asemănător contraceptivelor androgenizante farmacochimice (dar fără efectele secundare ale acestora). Atunci când vom prezenta cazurile clinice de endometrioză remisă apiterapeutic, simultan cu restabilirea fertilității feminine, chiar și după mai multe intervenții chirurgicale, însoțite de regulă de inducerea hormonoterapeutică a menopauzei temporare (cu hormoni de sinteză farmacochimică), succesele obținute de noi, în premieră, se datorează întrebuințării unor astfel de substanțe.

Desigur, farmacologia și-ar putea imbogăți zestrea terapicelor prin cunoașterea unor biostructuri care și-au dovedit eficiența multimilenară: albinele apar înaintea oamenilor, pe care i-au însoțit și i-au ajutat de-a lungul intregii istorii.

Acum, prin activitățile lor, oamenii le primejduiesc existența, știind despre aceste extraordinare ființe aproape numai două lucruri: mierea este dulce, dar este păzită de acul albinelor.

Hrănirea și creșterea puietului pot oferi informații de o mare valoare nu numai pentru biologia moleculară și celulară, ci și pentru farmacologie, imunologie și biomedicina clinică.