Limba:      
Purtător sănătos al virusului hepatitei B (două cazuri privite „în oglindă”)

 

Caz 22 -1: bărbat, 27 ani/ 1,83 m/80 kg

Caz 22-2: femeie, 28 ani/1,64 m/ 54 kg

Oricine s-ar infecta cu virusul hepatitei B - de fapt cu orice alt virus -, pentru un timp mai scurt ori mai îndelungat, rămâne un „purtător sănătos” al acestui virus. Diagnosticul este oarecum inexact: nu poate fi sănătos un purtător al virusului care poate conduce la una dintre cele mai agresive hepatite – hepatita de etiologie virală B (HVB). Literatura medicală, în aceeași stare a infectării, pentru perioada anterioară creșterii transaminazelor peste limita superioară a v.n., mai folosește, ca și medicii clinicieni, denumirea de „purtător  al virusului B inactiv”. Nimic mai inexact ! Mai ales dacă, așa cum ar fi logic, am evalua efectele infectării virale prin prisma a ceea ce numim proteinemie și prin opusul acesteia - disproteinemie. EPS, dacă va deveni analiză medicală de rutină, va deveni un indicator de mare acuratețe al evoluției bolii, încă de la infectarea cu virusul hepatitei B. Cu atât mai mult, cu cât această analiză, alăturată valorilor CaT și Ca2+, este de primă importanță în evaluarea stării sistemului imun, care poate fi:

- imunitate:ALB nu scade sub 60% din valoarea sa procentuală în EPS, iar GL nu cresc peste 40%, cu condiția ca globulina gama (γ) să fie la- sau foarte aproape de jumătatea dintre limita minimă și cea maximă a v.n.;

autoimunitate:ALB scade sub valoarea de 60%, GL cresc peste 40%, iar globulina γ se apropie de limita superioară a v.n. sau cresc peste aceasta; în această situație, anticorpii devin autoanticorpi și contribuie la accentuarea disproteinemiei, caz în care favorizează efectele virusului asupra ficatului și a întregului organism;

- imunosupresie (imunodepresie):oricare ar fi valoarea ALB în EPS (de regulă, procentual, nu scade sub 60%), oricare ar fi valoarea totală a GL, imunoglobulina γ este scăzută foarte aproape de limita minimă a v.n., dar mai ales sub aceasta; în această situație, sistemul imun se află în incapacitatea de a sintetiza, în valori normale, anticorpii antivirali.

Sunt și cazuri particulare ale valorilorEPS, care pot fi normale în oricare dintre cele trei  stări ale sistemului imun. Acestea vor fi interpretate de către medicul imunolog, ori cu cunoștințe temeinice de imunologie, în ceea ce obișnuit se numește „context clinic.” Ne-am abate prea mult de la ceea ce ne-am propus în lucrarea de față și, mai ales, am risca să „rătăcim” potențialul cititor în amănunte mult prea „tehnice”. Acestea fiind spuse, ne putem întoarce la discutarea celor două cazuri de față.

Consecvenți temei propuse, vom „privi” și infectarea cu virusul hepatitei B tot ca pe o manifestare a disproteinemiei la nivelul PT, cel mai fidel indicator al acestei stări fiind EPS.

Proteinemia fiziologică – normală, în stare de homeostazie -, are potențialul de a negativa virusul prin acțiunea propriilor mijloace imunoprotectoare (inclusiv prin acțiunea propriilor interferoni). Specialiștii afirmă: circa 80-90% dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei B, se autonegativează prin intervenția propriului sistem imun.În marea majoritate a cazurilor, subiecții nici nu știu că au traversat o infectare ce acest virus. În teza de doctorat am pus în discuție același efect privind infectarea cu Human Papilloma Virus (HPV). În aceste situații de autonegativare, posibilă numai în condiții de  homeostazie a PT - oricare ar fi virusul-, EPS demonstrează o albuminemie serică de minim 63%, iar imunoglobulina γ se află relativ la jumătatea v.n1. Constatarea aceasta, făcută prin observații și cercetări clinice personale, ne aparține și nu este înscrisă în nici un tratat de hepatologie.

Faptul că cei doi subiecți ai noștri, de vârste apropiate dar de sexe opuse, au rămas infectați cu virusul hepatitei B, demonstrează faptul că ALB, în ambele cazuri, a avut valori sub 63% din totalul PS în momentul infectării. Prin urmare, avem o stare în care, pe de o parte, sistemul imun nu are potențialul de a negativa infecția. Pe de altă parte  nivelul imunității - la data efectării EPS -, este destul de ridicat, atât cât să nu permită virusului să inițieze hepatocitoliza – distrugerea hepatocitelor -, moment însoțit de creșterea transaminazelor.

Considerăm că, pentru lămurirea corectă a implicării disproteinemiei în infecțiile virale și în hepatite, trebuie urmărită evoluția cantitativă și structurală a PT și PS, evoluție care se corelează cu progresia evoluției înspre debutul hepatitei.

Privind „în oglindă” cele două cazuri de infectare cu virusul hepatitei B, reținem:

-elementele comune ambelor cazuri:

- colesterolul și glicemia au v.n., fapt care indică neimplicarea acestora în influențarea funcțiilor proteinogene ale ficatului;

- creșterea PT înspre- sau peste limita superioară a v.n. -, demonstrează o creștere a valorilor proteinelor de fază acută pozitive, fapt care va determina scăderea valorilor proteinelor de fază acută negative (vezi VII.2.1 și VII.3.2);

- în ambele cazuri, în cadrul cantitativ în creștere al PT (8,2 g/dl pentru bărbat și 8,3 g/dl pentru femeie), ca și în cadrul procentual dat de EPS pentru structura PS,  privind ALB, care este nu numai proteina majoră, ci și cea mai importantă proteină de fază acută negativă, observăm:

- cantitativ: în cadrul PT, ALB are valori normale, acestea fiind de 5,1 g/dl în cazul bărbatului (v.n. fiind 3,5-5,2 g/dl) și de 4,9 g/dl (v.n. fiind 3,5-5,2 g/dl) în cazul femeii;

- procentual: în cadrul PS, ALB are valori procentuale normale, în cazul bărbatului fiind de 61,3% (la v.n. de 54,9-72,9%), iar în cazul femeii fiind de         60,7% (la v.n. de 52-68%);

- transaminazele (TGP,TGO) și enzima gamaglutalmiltranspeptidaza (GGT) au v.n., deci hepatita nu a debutat în nici unul dintre cazuri;

- valorile trombocitelor (PLT)1 și neutrofilelor (Ne)2 sunt în scădere înspre- sau sub limita limita minimă a valorilor de referință, în timp ce valorile limfocitelor (Lym) cresc înspre limita superioară3 a v.n.;

- scăderea valorii procentuale a ALB corespunde nu numai creșterii proteinelor de fază acută pozitive, ci și creșterii sintezei de anticorpi înspre nivelul de autoanticorpi, fapt demonstrat de creșterea globulinei gama înspre limita superioară a v.n.

-diferența dintre cei doi subiecți corespunde nivelelor diferite ale multiplicării virale:

- pentru bărbat: -viremia cantitativă = 79 UI/mL (ALB = 61,3% ; γ = 17,5%; A/G = 1,58);

-nivelul ALB (61,3%) corespunde nivelelor:CaT = 9,3 mg/dl;  Ca2+=3,91mg/dl;

- pentru femeie: - viremia cantitativă = 4.164 UI/ml (ALB = 60,7%; γ = 19,8%; A/G = 1,54);

  -nivelul ALB (60,7%) corespunde nivelelor: CaT = 9,2 mg/dL; Ca2+= 3,89 mg/dL.

Prin urmare, cei doi subiecți se află în stadiul de „purtător sănătos sau, altfel spus, de „purtător al virusului B inactiv”. Virusul B însă, așa cum arată și analizele de mai sus, nu este deloc inactiv. Prezența sa în organism, stimulează sinteza de limfocite,  de anticorpi antivirali, fapt observat prin creșterea globulinei gama (determinarea acestui răspuns al sistemului imun este urmărit și de către vaccinare4). De asemenea, se poate observa faptul că există o corelare între nivelele albuminei și cele ale calciului. Creșterea globulinei gama - stimulată de prezența virusului -  corespunde scăderii valorii procentuale a ALB în EPS. Scăderea sintezei de ALB, având în vedere relația acesteia cu calciul, observabil, conduce la reducerea nivelelor Ca2.

Ambii subiecți prezintă transaminaze (TGP și TGO), în valori normale. Dar, dacă raportăm nivelul acestora - pentru fiecare caz în parte -, la nivelurile ALB și gama, putem înțelege faptul că între acestea există o relație de determinare reciprocă: transaminazele sunt mai crescute acolo unde ALB este mai scăzută iar globulina gama are o valoare mai mare. Aceste observații ne aparțin și se datorează studierii comparative a cazurilor pacienților care apelează la apiterapie.

S-ar părea că hepatita va debuta mai repede în cazul femeii. Oricât ar fi de experimentat diagnosticianul, nu întotdeauna prognosticul se adeverește. Mai ales dacă ținem seama de faptul că una dintre „armurile” de apărare antiinfecțioasă ale organismului bărbatului este străpunsă: bărbatul, deși majoritatea analizelor sunt în valori mai bune, prezintă neutropenie: Ne – 39,2% (45-80).  

Prin urmare, între infectarea cu virusul hepatitei B și debutul hepatitei, există un interval de timp a cărui durată este dependentă de evoluția structurii cantitative și calitative a PT. Nu putem spune, prin urmare, nici că purtătorul virusului este sănătos, dar nici că virusul este inactiv.Evoluțiile reflectate în analizele efectuate, orice alte cauze li s-ar asocia, sunt efectul „războiului” dintre organismul care se apără împotriva virusului care „pregătește terenul” debutului hepatitei.

_____________________

1. Trombocitele au un rol important în hemostază (oprirea sângerărilor). Se formează în măduva osoasă din celule mari (megacariocite), sub influența hormonului numit trombopoietină, care este produs în ficat. Trombocitele conțin cantități mari de diverse proteine (inclusiv enzime), hormoni, calciu ionic etc. Trombocitopenia – scăderea numărului de trombocite -, poate avea mai multe cauze, inclusiv datorită infecțiilor virale cu scăderea de trombopoietină, scăderea producției lor în măduva ososă, în splenomegalii – caz în care splina infiltrată plasmocitar reține din circulație un număr crescut de trombocite -, în leucemii, limfoame, boli autoimune, diverse medicații etc.

2.Neutrofilele sunt celule albe (leucocite) și fac parte din sistemul imun natural, având un rol major în apărarea antiinfecțioasă a organismului. La apariția infecției – în acest caz agentul infecțios este virusul hepatitei B -, neutrofilele migrează la locul infecției pentru fagocitarea agentului infecțios și distrugerea acestuia.

3. Limfocitele sunt un tip de globule albe (leucocite) cu rol important în răspunsul imun al organismului – în cazul acesta, față de agresiunea exercitată de virusul hepatitei B. Limfocitele T sunt responsabile de imunitatea  la nivel celular, iar limfocitele B sunt responsabile de imunitatea mediată umoral prin sinteza de anticorpi. Creșterea nivelului limfocitelor corespunde creșterii nivelului imunoglobulinelor (anticorpilor), exprimată în creșterea globulinei gama.

4.Deosebirea este aceea că vaccinarea se face înainte de infectare, iar anticorpii antivirali a căror creștere se obține astfel, gata sintetizați anterior, pot interveni și negativa infecția virală produsă după vaccinare. Sinteza acestora însă crește valoarea globulinei gama, fapt care, logic, conduce la scăderea cantitativă, dar și procentuală, a ALB. Acest efect al vaccinurilor poate contribui la inducerea disproteinemiei PT, care devine evidentă prin EPS (ALB scade, în timp de globulina gama  crește). 

<< Inapoi la Cuprins Citeste mai departe >>
Copyright ©2010 - 2017 Apitherapy. Toate drepturile Rezervate. | Site realizat de servicii.IT