Limba:      
Osteoporoză

Caz 29 – femeie, 75 ani/1,65 m/ 61 kg

Vom începe scurta discuție a cazului de față prin afirmarea faptului că APP (antecedentele patologice personale) sunt sugestive pentru „zestrea” congenitală a pacientei: s-a născut cu rahitism și a făcut scolioză dorso-lombară. Ambele afecțiuni își au originea în disproteinemia și hipocalcemia maternă: un nivel redus al ALB mamei în sarcină, corespunde unui calciu redus, mai ales al celui ionic. Despre scolioză multe studii susțin că ar avea cauze idiopatice (necunoscute). Unii autori afirmă faptul că, profilactic, nu se poate face nimic pentru prevenirea scoliozei. Noi susținem că profilaxia rahitismului, a scoliozei și a altor multor afecțiuni, congenitale sau cu predispoziție congenitală, este posibilă. Această posibilitate este oferită în exclusivitate de reechilibrarea PT anteconcepție a viitoarei mame. Iar această reechilibrare nu este posibilă decât prin reechilibrarea PS, constatată prin EPS. Normalizând nivelul ALB, exprimat în raportul A/G, se normalizează și metabolismul calciului. Nivele normale ale CaT și Ca2+ în sarcină, asigură normalitatea formării oaselor și sistemului osos al fătului. 

Ca și în afecțiunile congenitale, hipolbuminemia și hipocalcemia au un rol important în faptul că pacienta a făcut fibrom uterin (cu histerectomie totală la vârsta de 42 de ani). Prin urmare, putem afirma că hipoalbuminemia și hipocalcemia au întovărășit-o de-a lungul vieții.  Privind antecedentele heredocolaterale (AHC), pacienta afirmă că mama sa a suferit de astm bronșic și hipotiroidită Hashimoto. Ambele afecțiuni ale mamei sunt autoimune și se caracterizează prin hipoalbuminemie și hipocalcemie, orice alte disfuncții biochimice ar mai fi avut.

Fiecare dintre celelalte afecțiuni diagnosticate - hipertensiunea arterială, discartroza și cataracta - au legături demonstrabile cu disproteinemia și hipocalcemia. În cazul pacientei, dislipidemia și steatoza hepatică au propria contribuție la menținerea sa în stare de hipoalbuminemie: ALB, proteina majoră, este produsă în ficat. Steatoza hepatică, prin „depozitele” de grăsime din hepatocite (celulele ficatului), contribuie la reducerea sintezei de albumină. Lista medicamentelor pe care pacienta le ia zilnic, pentru toate aceste afecțiuni și pentru osteoporoză, este impresionantă. Sunt prescrise de mai mulți medici specialiști în fiecare dintre aceste afecțiuni. Unele dintre acestea se exclud reciproc prin contraindicațiile și efectele secundare. Dar, cum nu vrem să „sădim” neîncrederea în unul sau altul dintre medicamente, așa cum am procedat și în celelalte cazuri, nu listăm denumirea fiecărui component al acestei medicații „copioase”. Ne-ar priva și de mult spațiu în economia lucrării.

Prin urmare, osteoporoza are antecedente atât heredocolaterale, cât și personale. Ca afecțiune, osteoporoza constă în scăderea densității osoase printr-un proces de demineralizare - reabsorbția calciului din matricea osoasă -, rarefiind oasele. Sunt mai multe cauze care pot conduce la osteoporoză. În cazul de față considerăm că osteoporoza are și o cauză endocrină (hipoestrogenemia determinată de histerectomia urmată de menopauză), dar și o cauză fiziologică, determinată de înaintarea în vîrstă: apelează la apiterapie la vârsta de 75 de ani.

EPS de mai sus vine să confirme interrelația dintre nivelul ALB (48,9%) și calciul ionizat (Ca2+= 3,6 mg/dL). O anumită prudență în interpretarea analizelor însă, se impune. Este dificil de estimat cât anume (ce cantitate din calciul sanguin) provine din reabsorbția osoasă caracteristică osteoporozei, comparativ cu cantitatea de calciu absorbită în sânge din alimentația curentă. Odată cu înaintarea în vârstă, fiziologic, se reduce și cantitatea de calciu care provine din absorbția intestinală. Oricum, în cazul de față, nivelul calciului total este mult redus (CaT = 8,3 mg/dL).

Obișnuit, osteoporoza feminină se tratează prin administrarea de vitamină D - atunci când laboratorul determină insuficiența sa -, ori hormonal, prin administrarea de estrogeni, care ar fi eficienți mai ales în primul an de menopauză. Dar după primul an ? Literatura medicală, cu excepția celei inutil optimiste, pune în discuție riscurile administrării estrogenilor în menopauză. Noi considerăm că administrarea estrogenilor ca unică terapie hormonală, prezintă unele riscuri. Administrea unor doze reduse de estrogeni în combinație cu steroizi precursori ai hormonilor androgeni, dar cu dozare cantitativă personalizată, în experiența noastră, a dat rezultate bune. Organismul uman este „un bucătar hormonal” mai bun decât fabrica producătoare a hormonilor de sinteză care se pretind a fi identici celor umani. O observație care s-a desprins tot din experiența noastă clinică: este mai eficientă administrarea precursorilor hormonilor estrogeni și androgeni, decât administrarea acestora în forma lor „definitivată.” Întotdeauna organismul „va ști” mai bine cât din precursorii hormonali vor fi transformați în hormoni, după cum va ști și să elimine surplusul.

Tot obișnuit, osteoporoza se tratează cu unele medicamente care  „au sarcina” să oprească reabsorbția osoasă: mai ales cele din gama bifosfonaților și alendronaților. În general, față de eficiența unor astfel de terapii, mai toate studiile medicale se încheie cu recomandarea ca vârstnicii să ducă o viață sănătoasă alimentar, cu activitate fizică constantă și adecvată vârstei, fără fumat și alcool. Sfaturile acestea pot fi mai utile chiar și decât orice medicație !

Problemă: ce efect poate avea hormonoterapia osteoporozei, ca și terapia acesteia cu bifosfonați, cu orice altceva, inclusiv apiterapeutic, în absența absorbției intestinale a unei cantități optime de calciu ?Răspuns: nici un efect ! Analizând cazul de față, vom afla și răspunsul, cu atât mai mult cu cât pacienta a încercat și hormonoterapia, a încercat și cele mai diferite medicamente, a încercat și cele mai diverse terapii complementare,recomandate de terapeuți care spuneau ce știau, dar fără să știe ce spuneau1

 Să încercăm lămurirea șaradei.

O anumită pierdere de masă osoasă odată cu înaintarea în vârstă, este o stare fiziologică. Problema este aceea a reducerii cantității calciului reabsorbit, ca și cea a vârstei și „vitezei” cu care se produce aceasta. Atâta timp cît osteoporoza nu este abordată ca fiind asociată efectelor disproteinemiei, tot atâta timp terapia acesteia, oricare ar fi,  va întâmpina dificultăți privind eficiența. Osteoporoza este mai frecventă la femei, dar nu-i ocolește nici pe bărbați. Afectează mai ales persoanele vârstnice, dar devine din ce în ce mai frecventă și la vârste mai mici.  Atunci când laboratorul determină nivelele valorilor  EPS, CaT și Ca2+ , oricare ar fi sexul pacientului cu osteoporoză, valorile acestor analize se aseamănă cantitativ. Oricare ar fi cauzele osteoporozei, trebuie să se țină seama de faptul că sângele este cel care transportă calciul pentru a-l depune în matricea osoasă. Atunci când osteoporoza debutează, reabsorbția calciului se face tot pe cale sanguină. Tocmai de aceea spunem că ar trebui să se poată face diferența între calciul aflat în sânge prin reabsorbție și cantitatea de calciu provenită din alimentație prin absorbția intestinală.

Atâta timp cât în sînge nu se află o cantitate normală de calciu, care să provină din absorbția intestinală, tot atâta timp reabsorbția acestui mineral din oase nu va putea fi oprită, oricare ar fi terapia aplicată. Iar abordarea osteoporozei în afara disproteinemiei, are cele mai reduse șanse să fie redusă și, cu atât mai puțin, să fie oprită. În teza de doctorat am pus în discuție un lung șir de proteine care favorizează sau defavorizează metabolismul calciului. Nu este aici locul să revenim asupra lor.

În cazul analizat aici:

-disproteinemia este evidentă: hipoalbuminemia (48,9% din totalul PS), este însoțită de creșterea nefavorabilă a globulinelor (51,1%), iar creșterea globulinei γ peste limita maximă a v.n., demonstrează instalarea autoimunității de vârstă2; inversarea acestor evoluții, cu creșterea ALB și scăderea valorilor GL, va conduce la limitarea ratei reabsorbției;

-reducerea nivelului calciului total (CaT) - circulant sanguin - prin disproteinemia la nivelul proteinelor care susțin absorbția intestinală a acestui mineral este evidentă (CaT =8,3 mg/dl); este dificil de stabilit cât din această valoare a calciului total provine din absorbția intestinală și cât provine din reabsorbția care determină osteoporoza; atâta timp cât nivelul CaT rămâne sub minimul optim normal, tot atâta timp reabsorbția sa din oase va continua, oricare ar fi tratamentul prescris;

-ionizarea calciului– ca în cazul de față -, se poate verifica la toate cazurile prezentate, oricare ar fi afecțiunea3 – este dependentă de nivelul ALB în EPS.

_____________________

1. I s-a recomandat, între altele, spre exemplu, să consume tărâțe, drojdie sau soia. Acestea însă, pur și simplu, sunt un „detergent” al calciului din organism. Pot fi recomandate în hipercalcemii, dar nu și în hipocalcemii.

2. Autoimunitatea este o afecțiune la orice altă vârstă, dar în cazul vârstelor înanitate este o stare fiziologică, caracterizată prin reducerea treptată a sintezei normale a albuminei, prin creșterea valorilor unor globuline, a unor proteine de fază acută pozitive, ca și prin reducerea absorbției intestinale a calciului și a ratei ionizării acestuia.

 

3. Cu excepția cancerelor și a unor cazuri de imunosupresie. 

<< Inapoi la Cuprins Citeste mai departe >>
Copyright ©2010 - 2017 Apitherapy. Toate drepturile Rezervate. | Site realizat de servicii.IT