VII.1.3 ANALIZELE DE LABORATOR RECOMANDATE DE CĂTRE MEDIC

Regula, dar și percepția generală privind analizele medicale de rutină, este aceea de a fi făcute ca verificare a stării de sănătate, deci în absența unor semne și simptome alarmante. Atunci când apar astfel de semne și simptome, însoțite sau nu de modificări îngrijorătoare, dacă medicul de familie apreciază că se află în fața unui caz care depășește mijloacele sale de intervenție, recomandă apelul la medicul specialist.

Clinicianul - medicul specialist -, în urma anamnezei, cunoașterii antecedentelor patologice personale (APP), eventual și a anchetei heredocolaterale (AHC) în cazurile în care aceasta se impune -, ca și a examinării clinice, pune un diagnostic. În funcție de acesta  recomandă efectuarea investigațiilor medicale pe care le consideră necesare pentru a stabili diagnosticul de precizie. Diversificarea analizelor recomandate de către medicul specialist este necesară și pentru  adoptarea  protocolului terapeutic, în cadrul căruia efectele adverse, contraindicațiile și potențialul iatrogen al medicației sau al altor procedee terapeutice aplicate, să fie excluse sau cel puțin limitate. Pe parcursul efectuării tratamentului prescris, pentru a-i monitoriza eficiența, pot fi recomandate alte analize de laborator și alte investigații medicale, rezultatele putând indica:

-o evoluție favorabilă, staționară sau agravantă;

- o reducere a dozelor medicamentelor administrate, ori o eventuală suplimentare a lor;

- necesitatea excluderii unor medicamente, substituirea unei medicații cu alta etc.etc.

Este relativ cunoscut faptul că, în unele cazuri,  boli diferite pot determina apariția unor semne și simptome asemănătoare. Și invers ! În legătură mai ales cu diagnosticul de precizie, sunt și cazuri care frizează paradoxul, dar în două sensuri:

- în primul dintre acestea, în absența oricărei simptomatologii și a stării de bine netulburate a pacientului, interpretând nalizele de laborator și alte investigații, medicul poate declara că individul este încă bolnav;

-în al doilea sens, în virtutea interpretării analizelor de laborator și a altor eventuale investigații medicale, medicul poate declara individul ca fiind sănătos, în timp ce acesta afirmă, pe baza perpetuării unor semne și simptome, ori a unei stări psihice, că este bolnav în continuare.

Din observațiile noastre, dintre analizele de laborator recomandate de către clinicieni, lipsesc cu o frecvență aproape constantă, oricare ar fi boala, EPS și Ca²⁺. Vă veți întreba: iarăși ALB, iarăși EPS, iarăși Ca²⁺ ?  Într-adevăr, repetând și tot repetând, ne expunem riscului de a semăna  cu fragmentul muzical pe care îl auzim la un patefon sau la un pick-up,al cărui ac a rămas blocat pe un singur „șanț” al plăcii care se rotește năucă. Dar nu este deloc așa.  

Care ar fi legătura, spre exemplu, dintre ALB, Ca²⁺ și oprirea în evoluție a sarcinii ? Restabilirea albuminemiei fiziologice determină, prin acțiuni convergente cu Ca²⁺, diminuarea fibrinogenului (FBG), ca și negativarea anticorpilor „vinovați” de oprirea în evoluție a sarcinii (anticorpii antifosfolipidici). Normalizarea cantitativă a ALB și Ca²⁺, așa cum reușim prin apiterapie, conduce nu numai la normalizarea coagulării sângelui prin controlul pe care îl exercită „în tandem” în această direcție, ci și la negativarea anticorpilor antifosfolipidici. Ceea ce înseamnă aceleași lucruri: normalizarea circulației sanguine - inclusiv a celei periferice -, stabilizarea temperaturii bazale, obținerea unei sarcini și înlăturarea riscului opririi sale în evoluție (ca manifestare a sindromului anticorpilor antifosfolipidici). Astfel de succese le datorăm și complexității analizelor pe care le solicităm pacienților, a căror interpretare orientează în adoptarea protocolului terapeutic adecvat. Dintre aceste analize, în nici un caz nu pot lipsi EPS și Ca²⁺.