Limba:      
IV.5.3.3. APITERAPICELE ȘI CELULELE STEM APICOLE

 

Așa cum am arătat mai sus, într-o expunere care este departe – de fapt foarte departe -, de a fi exhaustivă, cititorul își poate face o imagine oarecum apropiată de adevăr, privind complexitatea substanțelor apicole care intră în structura apiterapicelor pe care le producem. Poate, cândva, vom găsi timpul necesar pentru a descrie toate substanțele pe care produsele apicole le pot oferi producătorului de apiterapice. Mai mult decât atât, în acestea, există și substanțe care nu au fost identificate încă. Intenționăm și o descriere a importanței clinice a fiecărei substanțe, cu eventualele lor interacțiuni sinegice, ca și cu efectele lor farmacodinamice. 

Până atunci însă, credem necesar să spunem câteva cuvinte despre prezența, în apiterapice, a celulelor stem apicole.

Este, din ce în ce mai mare, interesul științific care se acordă celulelor stem (sușe) în medicina viitorului. Acestea sunt celule tinere, nediferențiate și pluripotente, care pot, prin diviziune, să dea naștere la celule fiice. Acestea, traversând un proces de diferențiere terminală, pot da naștere unei diversități de celule, care pot interveni în restabilirea funcțiilor fiziologice ale organelor umane. Nu este, aici, locul unui discurs amănunțit despre celulele stem. Chiar și oamenii care au cunoștințe medicale modice, încep a privi cu interes înspre acest domeniu al medicinei contemporane. Cercetarea științifică fundamentală, ca și cercetarea clinică actuală, în prezent, face eforturi susținute pentru a stabili modalitățile de întrebuințare, în cele mai diverse afecțiuni umane, ale celulelor stem.

Cu certitudine, unele dintre apiterapicele pe care le producem și le întrebuințăm în tratarea unor afecțiuni umane, conțin inclusiv celule stem apicole. Rezultatele obținute în practica clinică ne îndreptățesc – afirmativ, deocamdată – să credem că acestea sunt utilizabile terapeutic. Sunt efecte terapeutice pe care, în absența altor explicații științifice, li le atribuim.

Mijloacele de cercetare de care dispunem, nu ne îngăduie să investigăm, la nivelul cercetării științifice fundamentale, „comportamentul” celulelor stem apicole în organismul uman. Nu am reușit, cel puțin până în prezent, să stabilim o cooperare cu institute de cercetare care, prin investigații specifice, să se pronunțe asupra efectelor in vitro ale celulelor stem apicole. Abia după aceea cercetarea clinică va putea, prin mijloacele sale specifice, va putea confirma sau infirma efectele acestora in vivo.

<< Inapoi la Cuprins Citeste mai departe >>
Copyright ©2010 - 2024 Apitherapy. Toate drepturile Rezervate. | Site realizat de servicii.IT