V.3.APIPROFILAXIA CLINICĂ
Poate că, o parte dintre cei ce s-ar încumeta să parcurgă lucrarea de față, s-ar întreba dacă este logic ca, în economia acesteia, mai întîi să vorbim despre apiterapie și după aceea despre apiprofilaxie. Într-adevăr, normal ar fi să punem mai întîi in discuție apiprofilaxia. Dacă, totuși, am procedat invers, avem motive care ne-au condus la această ordine.
Așa cum am mai spus, noțiunea de apiprofilaxie ne aparține și a fost introdusă de noi în circuitul științific. Însă, pentru a ajunge la cunoașterea potențialului apiprofilactic al apiterapicelor:
- a fost nevoie de îndelungi observații privind potențialul terapeutic al apiterapicelor, într-o paletă din ce în ce mai largă de afecțiuni umane
- de-a lungul timpului, mai ales mamele care apelaseră la apiterapie pentru infertilitate sau alte probleme de sănătate, au apelat la metoda noastră și pentru fiii sau fiicelor lor, pentru frați ori surori sau chiar pentru părinți; pentru că documentele medicale prezentate de pacienți ante- și post apiterapie, alături de informațiile furnizate de anamneză și de ancheta familială/heredocolaterală rămân în baza noastră de date, am putut face comparații și observații; am putut observa comparativ, în multe cazuri, evoluția stării de sănătate, clinic și paraclinic, pentru două și chiar trei generații din aceeași familie; repetarea constantă a unor dezechilibreîn analizele de laborator, spre exemplu la urmașii mamelor care au avut aceeași afecțiune, ne-au condus la ideea posibilității reechilibrării probelor biologice ale acestora, oprind astfel evoluția înspre debutul uneia sau alteia dintre afecțiuni: vom susține cu un număr suficient de cazuriacest aspect al valențelor apiprofilaxiei;
- de asemenea, documentele medicale din baza noastră de date, care ilustrează afecțiunea/afecțiunile pacienților în evoluția lor, pot evidenția faptul că, întrebuințînd apiterapicele apiprofilactic, am putut opri evoluția previzibilă înspre debutul unei noi afecțiuni, sau evoluția înspre o altă formă de manifestare organică a afecțiunii primare, secundară acesteia;
- succesul apiprofilaxiei a crescut mai ales atunci când am solicitat pacienților ca, între analizele medicale de laborator, să se afle și: proteinele totale (PT), fibrinogenul și electroforeza proteinelor serice cu imunoglobulinele IgA, IgD, IgE, IgG, IgM; determinarea electroliților, iar dintre aceștia înteosebi a calciului ionic (Ca2+) și nu numai a calciului seric total (CaT); determinarea nu numai a colesterolului total, ci și a fracțiilor sale (HDL, LDL și VLDL) care, raportate la lipidemia totală (LT), lipază și trigliceride, interpretate în context clinic, pot furniza informații nu numai despre starea prezentă a sănătății, ci și privind evoluția înspre o viitoare afecțiune; atunci când vom prezenta cazuri concrete, cititorul va înțelege valoarea predictivă a acestor analize; odată mai mult, acestea se constituie într-un argument – așa cum am mai spus și voi mai repeta - , pentru introducerea acestor analize de laborator între analizele medicale de rutină.
Pentru că fie și numai listarea afecțiunilor al căror debut poate fi prevenit prin apiterapie, pentru că vom reveni mai pe larg asupra lor încapitolele următoare, ne vom limita aici să enumerăm numai câteva.
Apariția fibromului uterinpoate fi prevenită îndeosebi prin menținerea sau restabilirea supraunitară a raportului albumină/globuline (A/G) și a unei rate fiziologice de ionizare a calciului seric. Atunci când albumina scade sub o anumită limită, debutează procesul de neoangiogeneză, de sinteză crescută și de acumulare a colagenului și a altor proteine fibrilare; fibromatoza/fibromul uterin pot fi prevenite prin reechilibrarea raportului A/G, iar ridicarea nivelului albuminei serice corespunde unei creșteri proporționale a ratei ionizării calciului; de regulă, apariția fibromatozei/fibromului uterin corespunde apariției unei structuri fibroglandulare a sânilor și, îndeosebi dacă se produce și o creștere a prolactinei (care este cu atât mai pronunțată, cu cât sânii se tensionează mai accentuat antemenstrual), apare mastoza fibrochistică (nodulii mamari), cu risc de neoplazie mamară îndeosebi după instalarea menopauzei (cea mai importantă cauză a cancerului mamar); se poate ajunge la histerectomie - totală sau fără anexectomie -, cu hipoestrogenemie, care reduce și mai mult rata ionizării calciului, cu creșterea resorbției calciului osos și apariția osteoporozei; aceste evoluții se asociază de regulă cu stări de oboseală cronică, iritabilitate crescută, anxietate, depresii etc. Apiprofilactic, reechilibrând raportul A/G, în interdependență cu creșterea procentuală simultană a Ca2+, poate fi prevenită fibromatoza uterină. În aceste condiții nu mai are loc procesul de neoangiogeneză (neovascularizare
Fibromul uterin nu interzice instalarea unei sarcini(decât la anumite dimensiuni și la o anumită poziționare). Așa cum vom vedea din cazuistica pe care o vom supune atenției, sunt cazuri în care mamele fac fibrom uterin în anii de după naștere, fapt care înseamnă că hipoalbuminemia și hipocalcemia ionică, prezente deja în sarcină, nu scăzuseră încă la nivelul la care să determine apariția fibromului uterin. Să nu uităm faptul că, în viața intrauterină, în creșterea sa până la naștere, organismul fătului nu poate beneficia decât de substanțele existente în corpul mamei. Cum calciul ionic crește sau scade proporțional cu creșterea sau scăderea albuminei, hipocalcemia și hipoalbuminemia mamei vor fi prezente și în corpul fătului. Acești copii vor fi plângăcioși, irascibili, cu un posibil rahitism, cu osificări întârziate. Pot face bronșite și chiar astm bronșic de la vârste chiar și de câteva luni post natal, sunt predispuși la rinite alergice, la polipoză nazală (scăderea albuminei determină sinteza patologică excesivă de proteine fibroase, îndeosebi de colagen). Se poate întâmpla chiar să se nască cu boli în care este prezentă fibozarea unor organe ca, spre exemplu, fibroelastoza endocardică (fibroza cardiacă a sugarului). Copiii mamelor cu hipoalbuminemie și hipocalcemie, îndeosebi fetele, evoluează mai ușor înspre poliartita juvenilă și alte boli autoimune. Este aproape o regulă ca fiicele mamelor cu hipoalbuminemie și hipocalcemie să fie inversul lor hormonal. Traversează sindromul ovarelor polichistice (SOPC), au un pronunțat sindrom premenstrual și, mai ales dacă iau estroprogestative – în scop de tratament sau contraceptiv, ajung la endometrioză. Reechilibrarea A/G, care se produce apiprofilactic sincron cu creșterea Ca2+, se poate face la orice vârstă, astfel încât oricare dintre aceste afecțiuni pot fi prevenite.
Litiaza renală și calcificările,sunt „apanajul” persoanelor al căror raport A/G este subunitar. Chiar și în condițiile unui calciu seric total (CaT) aflat la limita minimă a referințelor de laborator, nu numai în calcemiile serice crescute, în condițiile hipoalbuminemiei apar calcificările și litiaza. Reechilibrarea A/G oprește procesul de acumulări litiazice ori de calcificări.
Hepatitele autoimune sau cronicizatepot fi oprite să evolueze înspre ciroză, dacă - se fac investigațiile Fibrotest sau FibroMax – se limitează sinteza proteinelor fibrilare.
Reechilibrarea raportului fiziologic estradiol-progesteron-prolactină,poate interzice acneea, apariția polichitelor ovariene, androgenizarea, infertilitatea, endometrioza etc. etc.
Bolile autoimune pot fi evitate. Debutul vreunei boli autoimune este aproape imposibil dacă albumina (ALB) și Ca2+ se află în organism în limite fiziologice. Dacă se fac analizele la timp, apiprofilactic acestea pot fi restabilite în limite normale. Iar dacă a debutat procesul sintezei de autoanticorpi, fără nici un fel de risc de a ni se putea reproșa cu argumente științifice că exagerăm, afirmăm că apiterapia este unică prin potențialul său de a-i negativa. Metoda noastră privind apiprofilaxia și apiterapia bolilor autoimune este o premieră medicală.
Majoritatea bolilor cardio-circulatorii pot fi evitate apiprofilactic, prin reechilibrarea sitezei proteice și lipidice, prin restabilirea fiziologică a metabolismului calciului etc. etc.
Durata și confortul vieții vârstnicilorse prelungește cu mulți ani prin reechilibrarea
apiprofilactică a raportului A/G, a echilibrului fosfo-calcic și a lipidemiei fiziologice etc.
În stadiul actual al lucrării, toate cele spuse mai sus au numai valoare afirmativă. In capitolul „Afecțiuni. Studii și cazuri clinice”, cu prezentare de cazuri concrete, susținute de documente medicale, vom demonstra veridicitatea afirmațiilor.
Mai înainte însă, credem necesar să punem în discuție necesitatea unor analize medicale care să orienteze mai exact clinicianul în profilaxie și terapie. Nu ne referim numai la apiterapeuți, ci și la medicul clinician clasic.
Vom pune în discuție, acolo unde credem necesar, inclusiv adoptarea - de către laboratoarele de analize medicale -, a unor noi limite de referință ale valorilor diferitelor probe biologice. Limitele de referință inscrise ca normale în buletinele de analize medicale, trebuie să excludă boala ! Or, așa cum sunt stabilite acum limitele minim-maxim ale referințelor de laborator pentru unele probe, sunt inexacte. Valorile uneia sau alteia dintre analize se încadrează în barele referințelor, dar omul evoluează către boală sau deja este bolnav. O astfel de stare nu face nici un serviciu: nici clinicianului, nici pacientului. Ne asumăm riscul observațiilor privind cele afirmate mai sus, dacă acestea vor fi riguros științifice, demonstrabile.