Limba:      
Sindrom antifosfolipidic37 ani/1,73 m/ 68kg

Cazul „aparține” unei femei care a pierdut două sarcini prin oprire în evoluție - la 6, apoi la 8 săptămâni -, datorită afecțiunii numită sindromul antifosfolipidic (APS - antiphospholipid. Afecțiunea se poate asocia și cu unele nașteri premature, cefalee,  producerea de tromboze, trombocitopenie, patologie obstetricală, afectări cutanate, purpură trmbocitopenică, anemie hemolitică, accidente vasculare cerebrale etc.

Obișnuit, pentru confirmarea suspiciunii de APS, se investighează pozitivarea anticorpilor anticardiolipinici (IgG, IgM), anticoagulantului lupic, ca și cea a anticorpilor anti - β2 glicoproteina I (IgA, IgG, IgM). Se apreciază că acești anticorpi, atunci când se pozitivează devenind autoanticorpi, medicul se află în fața unui caz clinic de APS. În cele mai multe cazuri însă,  anticorpii nu se pozitivează – așa cum se întâmplă și în cazul de față -, dar sarcina se oprește în evoluție. Apoi, circa jumătate  din femeile afectate de lupus eritematos sistemic - LES – pot prezenta anticorpi anticardiolipinici sau lupus anticoagulant. De asemenea, acești anticorpi pot fi prezenți și în sângele persaonelor care nu fac această afecțiune. Prin urmare, acești autoanticorpi nu sunt specifici numai APS.

Trebuie să se țină seama și de faptul că, în sarcină, organismului matern  este supus unui efort crescut, ca și  „consumului” crescut al unor substanțe - așa cum sunt ALB și Ca -, care se „împart” cu fătul în creștere. Dacă ante concepție aceste substanțe puteau asigura femeii un echilibru fie și precar, în sarcină nivelul lor scade și mai mult. Nu sunt puține cazurile în care, în timpul sarcinii debutează unele boli autoimune, mai ales atunci când ALB și Ca2+ scad înspre- sau sub limita minimă a v.n., iar imunoglobulina γ crește înspre- sau peste limita superioară a v.n.

Simptomul cel mai legat de un posibil sindrom antifosfolipidic, este faptul că femeia are circulația periferică deficitară, fapt care ar trebui să îngrijoreze anteconcepție. Labele picioarelor și mâinilor sunt de regulă reci, iar uneori au stări de amețeală și/sau de oboseală nejustificată, alături de orice alte simptome. Atunci când clinicianul suspicionează sau diagnostichează APS, recomandă tratamentul cu anticoagulantele aspirină sau heparină (sunt și alte medicamente anticoagulante, dar se apreciază că acestea pot dăuna fătului, inclusiv prin determinarea apariției de malformații.

Chiar dacă ne abatem destul de mult de la obiectivul temei generale puse în discuție în studiul de față - stabilirea v.n. reale pentru PT și PS -, încercăm să lămurim motivația pentru care sindromul antifosfolipidic trebuie privit ca disproteinemie la nivelul PT și al PS. Dacă concluziile studiilor noastre clinice sunt corecte, dacă se iau măsuri profilactice debutului acestui sindrom, multe femei ar deveni mămici și, deci, nu ar mai traversa șocul opririi în evoluție a unei sarcini dorite.

Privit ca disproteinemie - existentă și ante concepție -, sindromul antifosfolipidic poate fi suspicionat și abordat profilactic dacă:

-sunt prezente semnele și simptomele prezentate minimal mai sus;

-se pozitivează, dar și dacă nu se pozitivează anticorpii menționați mai sus;

-dacă, în EPS:

- ALB scade înspre minima v.n., sincron scăderii Ca2+înspre sau sub minima v.n.

- GL, ca valoare totală procentuală, cresc peste 40% din cantitatea totală a PS;

- imunoglobulina γ crește cu mai mult de 2% peste jumătatea dintre limitele v.n. (în cazul laboratorului care a făcut EPS de față, jumătatea procentuală este 16%);

- dacă valoarea FBG se apropie de – sau depășește limita superioară a v.n.   

Am afirmat repetat faptul că reechilibrarea PT - cantitativ și structural - este condiționată de reechilibrarea PS. FBG nu face parte dintre PS.  În toate cazurile de sindrom antiosfolipidic, FBG are valori crescute (vezi analizele de mai sus), fapt care conduce la creșterea cantitativă a PT. În valori crescute însă, FBG „alterează” și funcțional PT. Cu sau fără anticorpii care cresc în APS, FBG în valori crescute peste limita superioară a v.n. predispune la hipercoagulabilitatea sângelui și tromboze. Am tot amintit despre importanța Ca2+, în cele mai diverse funcții și disfuncții ale organismului. Cu aplicare la cazul de față, nu trebuie să uităm că acest mineral, în forma sa ionizată, este însuși Factorul IV al coagulării. Scăderea acestui mineral în forma sa ionizată înspre sau și sub limita minimă a v.n., favorizează funcția coagulantă a FBG. Nivelul procentual scăzut al ALB în cadrul EPS, conduce la un nivel scăzut al Ca2+ și atenționează asupra creșterii patogene a unor GL, dintre care creșterea cea mai insemnată o inregistrează globulina γ, fapt care sugerează evoluția înspre autoimunitate.

Am promis, atunci când am început scrierea studiului de față, că nu vom pune în discuție nici eficiența unor tratamente clasice, nici pe cea a apiterapiei în nici o afecțiune. În cazul acesta însă, un ceas mai devreme înseamnă mult pentru multe familii. Anticoagulantele, chiar dacă reduc coagulabilitatea, nu restabilesc nici nivelul ALB și Ca2+, nici nu scad nivelul de risc autoimun al globulinei γ, iar aceste substanțe au o influență importantă nu numai în APS: condiționează atât de multe aspecte ale sănătății mamei și copilului, încât despre acestea s-ar putea scrie tratate întregi.

 

În practica noastră, prin apiterapie, creștem nivelul procentual al ALB în cadrul PS, odată cu creșterea nivelului Ca2+ și scăderea valorii globulinei γ înspre jumătatea dintre limitele v.n., nivel la care anticorpii își exercită numai funcțiile lor normale, asigurând imunitatea organismului. Prin urmare, astfel se previne riscul autoimunității, caz în care anticorpii devin autoanticorpi. Această reechilibrarea a PS și creșterea valorii Ca2+, întotdeauna, fără excepție și fără vreun alt tratament, conduce la normalizarea valorilor PT inclusiv prin restabilirea nivelului normal al FBG. Despre  multiplele interacțiuni molecular-celulare care însoțesc aceste reechilibrări, nu este acum și aici locul să vorbim. Nu vom face nici referiri la apiterapicele întrebuințate. Ne vom limita să reproducem exact analizele de mai sus, dar făcute de pacientă după două luni și jumătate de apiterapie. Nu le mai discutăm – oricine va găsi timp și răbdare sau interes, de voie ori de nevoie -, le poate compara. 

<< Inapoi la Cuprins Citeste mai departe >>
Copyright ©2010 - 2017 Apitherapy. Toate drepturile Rezervate. | Site realizat de servicii.IT