Meningiom anaplazic gradul III

Cazul 18 -  femeie, 62 ani/ 1,70 m/ 98 kg

Meningele este un ansamblu format din trei membrane cojunctive  care înconjoară nevraxul (encefalul și măduva spinării). Aceste membrane sunt, enumerate de la exteror înspre interior:dura mater, leptomeningele (alcătuit din arahnoidă) și pia mater. Meningele are rolul de protecție și hrănire a țesutului nervos, ca și pe cel al izolării și păstrării lichidului cefalo-rahidian (LCR) în spațiul său fiziologic.

Meningiomul este o tumoră intracraniană extracerebrală a meningelor, cu dezvoltare din vilozitățile arahnoidei. Exercită o acțiune de comprimare a creierului. Este bine vascularizată, bine delimitată de structurile proximale și prezintă un minim edem perilezional. Poate să apară și la copii, dar mai ales între 20 și 60 de ani. Afectează mai frecvent femeile, mai ales după vârsta de 50 de ani (se presupune, dar fără a fi demonstrat, faptul că hormonii estrogeni ar avea o anumită implicare). Se mai presupune a fi implicată o cauză ereditară (neurofibromatoza de tip 2), sau genetică (absența genei NF2 de pe cromozomul 22q). Cauzele acestui tip de tumoră intracraniană sunt puțin cunoscute. Apariția sa poate fi și secundară radioterapei sistemului nervos central, asociată în multe cazuri cu boala Recklinghausen. În general benign, meningiomul poate deveni agresiv, malign. De regulă nu invadează creierul, dar poate invada osul și, uneori, chiar se poate exterioriza.

Acest tip de tumoră poate afecta și copiii:  caz în care aceștia se nasc cu predispoziția congenitală de a o face. Specialiștii recomandă  pentru copii evitarea radiografiilor, care ar trebui să se facă numai atunci când sunt strict necesare diagnosticului de precizie.

Meningioamele, în funcție de localizare, pot fi: parasagitale, olfactive, șelare, de aripă sfenoidală, de convexitate, de fosă cerebrală posterioară etc.

În cazul de față, tumora este un meningiom parasagital (la nivelul suturii care unește cele două oase parietale), mult timp asimptomatic. Meningiomul fost operat în anul 2009, a recidivat și a fost din nou operat  în 2011, de fiecare dată folosindu-se chimioterapia și radioterapia. O nouă recidivă este diagnosticată în 2013, când se constată  un grup de trei meningioame care - și vrem să reținem acest lucru – sunt înconjurate de „o arie de glioză.” Aria de glioză este alcătuită din gliofibrile. Suportul formării gliofibrilelor este proteina fibrilară glială acidă. Proliferarea acestora nu este decât tot o disproteinemie, fiind un proces apropiat de cel al fibrozării în condiții de hipoalbuminemie și de proliferare a oricăror altor proteine globuline fibrilare.

Dacă în EPS de mai sus ALB procentuală are valori foarte bune (65,3%), acest fapt se datorează unei valori procentuale foarte scăzute scăzute a globulinei gama (8,2%), fapt care indică  un grav deficit al imunității pacientei. Imunoglobulina G (IgG),  în analizele recomandate de noi după diagnosticarea celei de-a treia recidive, are o valoare foarte apropiată de limita minimă a  valorilor normale: 589 mg/dl (552-1631). Acest fapt indică un sever deficit al organismului în producerea anticorpilor protectori de tipul IgG (componentă a globulinei γ, alături de IgM, IgA, IgE și IgD). Disproteinemia este marcată și prin creșterea globulinelor α și β la- sau și peste limita maximă a v.n. (vezi EPS). Aceste creșteri cantitative ale globulinelor fibroproteine explică hiperplazia locală a țesutului conjunctiv din care este formată arahnoida. Practic, inițial, este un proces de fibrozare locală benignă, autoimună, care precede malignizarea.

Prin urmare malignizarea este, în succesiunea evoluției bolii, o continuare a unui proces autoimun de fibrozare locală benignă. Pentru științele medicale, pentru fiecare clinician, pentru protocolul unei viitoare posibile profilaxii a meningiomului, ar fi important cum poate fi știut momentul intervenției medicale  - oricare ar fi aceasta -, înainte de debutul malignizării. Cea mai benefică intervenție, în accepțiunea noastră, constă în restabilirea echilibrului PT prin reechilibrarea PS și a metabolismului normal al calciului.

Necesitatea reechilibrării despre care vorbim însă, poate fi decisă numai prin interpretarea clinică a analizelor pe care le propunem spre a fi incluse între analizele medicale de rutină (PT, EPS, CaT și Ca²⁺). Antecedentele patologice ale pacientei - spre exemplu astmul bronșic este boală autoimună -, ar fi putut sugera aceste analize. În stadiul în care documentele medicale ale cazului au ajuns pe masa noastră de lucru însă, ne aflăm în fața unui proces recidivant malign asociat unei imunosupresii severe.

Ca tumoră, meningiomul se încadrează în „regula” generală a debutului cancerelor  din zona intracraniană:

-disproteinemie marcată de imunosupresie;

-dislipidemie severă;

-creșterea  Ca²⁺.

Interesant este faptul că timp de mulți ani, înainte de a face imunosupresie, caracteristica proteinemiei pacientei a fost autoimunitatea. Această stare este marcată de hipoalbuminemie,  hiperglobulinemie și hipocalcemie. Bolile anterioare apariției meningiomului confirmă acest lucru. Autoimunitatea este însoțită de dezorganizarea țesutului conjunctiv prin proliferarea substanței hialine și a fibrozării, ca și prin afectarea metabolismului calciului, caracteristică fiind hipocalcemia. În lipsa analizelor, nu știm când s-a făcut trecerea de la autoimunitate la imunosupresie, de la proliferarea fibrozantă la malignizarea acumulării de fibroproteine.

Dacă și copiii de vârste mici fac tumori intracraniene, acest fapt se datorează faptului că sângele matern transportă înspre țesuturile în formare ale fătului, substanțe cu o structură  asemănătoare celor din sângele adulților și vârstnicilorcare fac tumori intracraniene.

Controlul profilactic al tumorilor intracraniene ar trebui să se facă în funcție de evoluția valorilor PT, EPS, ALB, CaT și Ca², care ar trebui să devină analize de laborator de rutină. Profilaxiei cea mai eficientă a tumorilor intracraniene ale copiilor, ar trebui să se facă ante concepție, prin restabilirea echilibrului PT și PS, ca și a unei calcemii fiziologice (atât la nivelul CaT, cât și la nivelul Ca²⁺).