Neoplasm gastric antral operat
Cazul 20 - bărbat, 82 ani, 1,75 m, 70 kg
Pacientul a fost operat de neoplasm gastric antral (gastrectomie subtotală) în 2002, urmând protocolul terapeutic obișnuit. În decembrie 2013 a fost diagnosticat cu multiple metastaze hepatice.
Analizele de mai sus au fost făcute la recomandarea noastră, în ianuarie 2013, atunci când a apelat la apiterapie.
În cazul de față:
-PT la limita minimă (6,6 g/dl), având în vedere importanța ficatului în producerea proteinelor, se datorează atât vârstei, cât și afectării sale de către metastaze;
-ALB sub limita minimă (50,9%), corespunde - ca în orice cancere - creșterii CaT și Ca2+;
-disproteinemia este și mai evidentă dacă avem în vedere și alte disproteinemii pe care le observăm atât în cadrul PT (spre exemplu, creșterea FBG la 457 mg/dl), cât și în cadrul PS (creșterea GL la aproape egalitatea cu ALB, iar în cadrul globulinei γ reducerea potențialului de apărare a organismului prin sistemul său imun relevată de scăderea IgG înspre limita minimă a referințelor de laborator, în timp ce IgA și mai ales IgE cresc mult peste limita maximă a valorilor normale;
-creșterea însemnată a markerului tumoral CA 19-9, acesta fiind o proteină, exprimă tot o disproteinemie.
Reamintim faptul că studiul nostru are ca țintă evaluarea disproteinemiei la nivelul PT și PS în diferite boli, inclusiv în cancere. Așa cum am spus, vrem să încercăm să stabilim acele nivele cantitative și structurale ale PT și PS care corespund celor mai puține boli și disfuncții (vezi tabelul cu propunerile noastre pentru aceste valori). De asemenea, vrem să atragem atenția asupra relației particulare dintre disproteinemia în cancere și creșterile CaT și Ca2+. Spunem că este o relație particulară pentru că în aproape toate celelalte boli, hipoalbuminemia este însoțită de hipocalcemie totală și mai ales ionică. În studiile medicale anterioare acestuia de față, se vorbește de hipercalcemia în cancere, dar nu este deloc raportată la disproteinemie, mai ales la cea evidențiată prin EPS. Față de literatura medicală pe care am consultat-o, cred că punerea în discuție a acestei relații - cancere-proteine-calciu -, ne aparține.
Ar fi deosebit de important dacă, pe baza studierii unei cazuistici relevante, analizele de laborator ale PT , ale PS, ale CaT și Ca2+, alături de orice alte analize, ar putea orienta diagnosticianul înspre suspicionarea evoluției înspre debutul cancerului. Credem că acest lucru este posibil în două condiții care sunt esențiale:
-introducerea acestor analize între analizele de rutină, sau - deși nu la fel de eficient - să fie recomandate de către clinician la prima suspicionare a unei astfel de evoluții;
-suspicionarea de care vorbim însă, nu se poate întemeia decât pe cunoașterea evoluției fiecărui pacient în parte (prin evoluția analizelor de laborator și a istoricului său de sănătate-APP-, ca și, în unele cazuri, a antecedentelor heredocolaterale (AHC).
Pentru aceasta însă, este nevoie ca însuși diagnosticianul să fie instruit în interpretarea corectă a informațiilor medicale pe care le are la îndemână. Ideal ar fi ca interpretarea acestor informații să prevină debutul oricărui tip de cancere, debut care începe cu transformarea primei celule sănătoase în celulă canceroasă, urmată de proliferarea necontrolată a celulelor canceroase.
Încă un argument în sprijinul celor spuse mai sus:apariția primei celule canceroase este tot o disproteinemie (iar prin disproteinemie înțelegemorice dezordine cantitativ-structurală a proteinelor din organismul uman). Cândva cercetătorii vor descoperi mecanismele, procesele biochimice care determină apariția primei celule canceroase. Vom vedea cum vor arăta lucrurile atunci. Această disproteinemie însă, este precedată de un șir lung de alte disproteinemii, implicate - împreună cu disfuncții și dezechilibre ale oricăror altor substanțe cu rol biochimic în organismul uman - într-un șir de alte afecțiuni și disfuncții care preced apariția primei celule canceroase. Descoperirea modului în care prima celulă devine celulă canceroasă, este mult mai puțin importantă, credem noi, decât stabilirea unor criterii clare, care să poată face posibilă suspicionarea evoluției înspre cancer. În primul caz, sarcina revine cercetătorilor din domeniul biologiei moleculare și biochimiei, iar această descoperire pune clinicianul în fața situației de a trata un cancer deja existent (dacă, cumva, nu se va inventa vreun vaccin, vreun medicament anume, care să prevină acel tip de disproteinemie care este „scânteia” apariției primei celule canceroase). Dimpotrivă, în al doilea caz – cel de previzionare a evoluției înspre cancer - sarcina majoră revine clinicienilor, cercetării clinice. Iar oprirea evoluției înspre debutul cancerelor, este cu mult mai importantă decât să așteptăm „scânteia” debutului. Cercetătorii din domeniul cercetării medicale fundamentale - biologi, biochimiști etc. -, caută o țintă, un punct în care se produce o anumită transformare. Clinicianul însă, trebuie să vadă întregul.
Cazul de față se încadrează în tipicul general al cancerelor, dacă este privit ca o disproteinemie - inclusiv la nivelul imunoglobulinelor - însoțită de o evoluție atipică a Ca în condiții de scădere a ALB (vezi analizele de mai sus). Ar fi fost interesant - și instructiv - de știut care era nivelul ALB și Ca la diagnosticarea cu cancerul gastric, în anul 2002. Mult mai important ar fi fost să știm care erau nivelurile acestora imediat înainte de debutul cancerului gastric. Pentru aceasta însă, ar fi fost necesar ca analizele despre care vorbim să fi fost analize meducale de rutină.
Desigur, cercetarea clinică nu se poate reduce numai la aceste substanțe. Evoluția oricăror altor analize, traversarea oricăror altor disfuncții și boli, ar putea contribui la a ști înainte ca răul cel mare – cancerul – să debuteze.