Limba:      
VII.2. PROTEINELE ȘI HOMEOSTAZIA 

Proteinele sunt substanțe azotate prezente în toate organismele vii (animale, plante și microorganisme). Viața nu este posibilă în absența proteinelor. Nici atunci când disproteinemiile sunt severe.

Pentru tema noastră, evident,  prezintă interes proteinele circulante în sânge și proteinele din structura celulelor și țesuturilor corpului uman. Sursa biosintezei lor o constituie cei 20 de aminoacizi proteinogeni. Proteinele - din alimentele ingerate - sunt „fragmentate” digestiv în cele mai mici elemente constitutive - aminoacizii. Aceștia traversează bariera intestinală și, ajungând în „laboratoarele” celulelor, sunt metabolizați în proteinele necesare funcțiilor organismului uman.Aminoacizii, după importanța aportului lor pentru sinteza proteinelor necesare funcțiilor fiziologice ale organismului uman, se clasifică în:

 - 8 aminoacizi esențiali(pot fi sintetizați numai din proteinele aportului alimentar); aceștiasunt: fenilalanina, valina, treonina, triptofanul, izoleucina, metionina, leucina și lizina;

2 aminoacizi semiesențiali(pot fi sintetizați de către organism, dar nu în cantități    suficiente, fiind necesar și aportul lor alimentar); aceștia sunt: cisteina și tirozina;

- 10 aminoacizi neesențiali(pot fi sintetizați și în cazul absenței acestora din proteinele alimentare); aceștia sunt: glicina, alanina, arginina,  serina, prolina, acidul glutamic, acidul aspartic, asparagina, glutamina, histidina.

Fapt de o semnificație excepțională pentru  importanța apiterapiei medicale: toți aminoacizii - esențiali, semiesențiali și neesențiali -, se află în apiterapicele produse de către Apitherapy Medical Center. Aceștia sunt prezenți în produsele apicole, suplimentarea lor din alte surse făcându-se numai în funcție de fiecare caz clinic și numai dacă este necesar.

Sinteza fiecărei proteine din organismul uman este determinată genetic: unirea aminoacizilor din structura fiecărei proteine este controlată de o anumită genă, în funcție de informația existentă în structura acizilor nucleului: acidul dezoxiribonucleic (ADN) și acidul ribonucleic (ARN). Genele determină numărul de aminoacizi din structura proteinelor, ca și ordinea așezării lor în lanțurile de aminoacizi care le alcătuiesc.

După structură, formă și solubilitate, proteinele metabolizate în organismul uman sunt clasificate în:

I) proteine simple (holoproteine):în structura lor intră numai aminoacizi; acestea sunt:

a) holoproteine globulare - au forme sferice sau elipsoide: albumina, serumglobulinele (α1,α2, β1,  β2 și γ), fibrinogenul, calmodulina, troponina, feritina etc.

b) holoproteine fibrilare- au molecule alungite, care formează fibre cu roluri de susținere, protecție și rezistență mecanică: colagenul, elastina, keratina etc.;după solubilitate, acestea sunt:

-holoproteine fibrilare solubile (se află în sânge și mușchi);

-holoproteine fibrilare insolubile (scleroproteine);

II) proteine conjugate (heteroproteine): conțin aminoacizi (proteine) și substanțe neproteice: 

- metaloproteine: conțin aminoacizi și ioni metalici-Fe, Zn, Mn, Cu, Co etc.;1

- hemoproteine: conțin aminoacizi și hem;2

- flavoproteine: conțin aminoacizi și bioflavonoizi;3

- glicoproteine: conțin aminoacizi și glucide;4

- lipoproteine:  conțin aminoacizi și lipide;5

-fosfoproteine: conțin aminoacizi și resturi de fosfat;6

- nucleoproteine:conțin aminoacizi și acizi nucleici (AND și ARN)7.

Nu intenționăm să facem un studiu de biologie moleculară. Am făcut aceste scurte precizări privind proteinele, pentru că am ajuns la o concluzie care ar putea prezenta interes. În multe, chiar foarte multe cazuri, sunt întrebuințate medicamente care ar trebui să stimuleze sau să inhibe acțiunile vreunei proteine incriminate a fi cauza uneia sau alteia dintre boli. Noi am ajuns la o concluzie care, real, funcționează: restricționarea sau suplimentarea apiterapeutică a unor aminoacizi precursori ai proteinelor incriminate, are efecte care nu pot fi obținute pe alte căi terapeutice. Pentru această practică însă, este necesară atât cunoașterea structurii în aminoacizi a proteinei, dar și cunoașterea surselor de aport alimentar a acelor aminoacizi, fie cu scopul de a-i suplimenta, fie cu acela de a-i restricționa.  

Funcțiile proteinelor în organismul umansunt multiple: de construcție celulară, energetice, de transport, de enzime și hormoni, de apărare, de asigurare a echilibrului acido-bazic, de asigurare a presiunii coloid-osmotice, de protecție și susținere a țesuturilor etc. etc.

Proteinele au un rol deosebit de important în homeostazia organismului uman. Folosim noțiunea de homeostazie pentru a desemna starea de bine, de sănătate, de funcționare fiziologică (normală) a organismului uman în integralitatea sa. Însăși starea de homeostazie nu înseamnă altceva decât un mediu intern stabil, în condițiile unui mediu extern variabil8Homeostazia presupune capacitatea organismului de menținere, prin autoreglare continuă, a propriilor funcții fiziologice, ca și potențialul de restabilire a perturbărilor ivite prin mijloace proprii și în absența oricărei terapii.

Homeostazia însă,  nu poate fi privită ca „un dat” imuabil. Notând aceste idei,  vrem să se înțeleagă și faptul că homeostazia, ca stare fiziologică, ca stare a normalului, este „un ce” dinamic. Spre exemplu, homeostazia femeii tinere însărcinate, are alte caracteristici față de cea a femeii tinere fără sarcină. Senectutea, spre exemplu, poate fi fiziologică (normală) pentru vârstnicii sănătoși, aflați în afara diagnosticului oricărei boli și, prin urmare, aflați în absența oricărei medicații. Homeostazia acestora însă, înțeleasă ca potențial de autoreglare a funcțiilor organismului lor, se află în declin. Pentru noi, de mai mulți ani, a existat preocuparea identificării celui mai exact marker al debutului îmbătrânirii fiziologice (normale), în condițiile declinului - tot normal - al homeostaziei. Ne-a preocupat atât ideea găsirii posibilității de amânare a debutului declinului homeostaziei prin apiprofilaxie, ca și cea a reabilitării prin apiterapie a homeostaziei deprimate. În ambele cazuri, markerii reușitei au fost două analize de laborator: proteinele totale (PT) și EPS, cărora le-am asociat mai ales evoluția Ca2+. Acestea vor „călători”, împreună cu noi, de-a lungul întregii lucrări de față.

Trebuie să facem precizarea că, la ceea ce numim homeostazie, alături de proteine și în interdependență cu acestea,  participă o multitudine de alte substanțe: lipide, glucide, minerale, vitamine, flavone etc. Așa cum am notat mai sus, numai holoproteinele sunt proteine simple, în timp ce proteinele conjugate (heteroproteinele) au în structura lor lipide, glucide, minerale etc.

Atunci când ne referim la proteine, înțelegem atât pe cele aflate în structura țesuturilor organelor corpului uman, cât și pe cele aflate în „mijloacele de transport” înspre și dinspre celulelele acestora, pentru îndeplinirea celor mai diverse funcții. Proteinele „fabricate” în celule și exudate, au nevoie, pentru a ajunge la „celulele țintă” din organele corpului, de alte proteine: proterine carrier („cărăuși”, proteine transportoare), proteine liganzi (proteine care leagă proteinele transportate de receptorii celulari), proteine receptori (aflate pe membrana celulelor țintă), care  mijlocesc traversarea membranele celulelor de către proteinele transportate.Cel mai important mijloc de transport al proteinelor circulante, ca și a tuturor celorlante substanțe - lipide, minerale, vitamine etc. - este plasma9. Mai sunt încă două  alte două mijloace de transport  a substanțelor  circulante înspre și  dinspre celulele diverselor țesuturi: acestea sunt limfa10 și lichidul interstițial11, cel care irigă matricea extracelulară12.

_____________________

1. Metaloproteinele sunt heteroproteine care, pe lângă proteine, conțin și ioni metalici (biometale).Pot avea rol structural, dar au mai ales rol de efectori biochimici. Un rol important îl au metaloenzimele.

2. Hemul este o grupare neproteică care intră în structura hemoglobinei. Fiecare moleculă de hemoglobină conține patru molecule de hem și patru subunități de globină. La rândul ei, fiecare  moleculă de hem este alcătuită din protoporfirină care fixează un atom de fier feros. Hemul, simplu spus, este complexul porfirină-fier care dă hematiilor  (eritrocite, globule roșii) culoarea roșie. Toți aminoacizii necesari sintezei de globină - partea proteică a globulelor roșii-, se află în apiterapicele produse de către Apitherapy Medical Center. De asemenea, apiterapicele conțin și substanțele necesare sintezei porfirinei (glicocol și acid succinic), enzimele care catalizează sinteza sa, ca și fierul care intră în structura hemului. Toate acestea explică suficient potențialul antianemic incomparabil al apiterapicelor: oferă sinergic toate substanțele care intră în structura hemoglobinei. Este foarte puțin probabil, ca orice alt tratament, să ofere o astfel de sinergie.   

3.Bioflavonoizii sunt substanțe ubicuitare în vegerale (sunt, spre exemplu, pigmenții colorați ai florilor și fructelor). Flavonoizii, metabolizați ca flavoproteine, au multiple acțiuni: hepatoprotectoare, antioxidante, spasmolitice, antiagregante plachetar, vasculare (capiloprotectoare, venotone, hipotensive), coronodilatatoare, ionotrop pozitive (favorizează circulația substanțelor prin canalele ionice ale celulelor), coleretice (cresc secreția de bilă), diuretic etc. Potențialul terapeutic al flavonoizilor face, tot mai frecvent, în ultimul deceniu mai ales, obiectul a tot mai multor studii medicale. Ar fi foarte greu ca, pentru oameni, să se găsească o sursă mai bogată, dar și de o diversitate mai mare de flavonoizi și de aminoacizi pentru biosinteza flavoproteinelor, care să poată fi comparată cu apiterapicele. Mai mult decât atât, apiterapicele conțin biomolecule de flavoproteine identice celor obținute prin biosinteză, fapt deosebit de important în cazul disfuncțiilor metabolismului.

4. Glicoproteinele (glucoproteinele) conțin proteine și glucide (îndeosebi ozidele galactoză și manoză). În funcție de structura lor, glicoproteinele pot fi mucopolizaharide (numite și glicozaminoglicani), care conțin glucide și mucoproteine (proteinele predomină față de glucide). Principalii glicozaminoglicani sunt condroitin sulfatul, keratan sulfatul, dermatan sulfatul și hialuronatul. Legați de proteine, glicozaminoglicanii formează proteoglicani. Proteoglicanii intră în structura țesuturilor conjunctive și reprezintă componentele majore ale matricei extracelulare. Proteoglicanii sunt molecule cu caracter acid și hidrofil (cu afinitate pentru apă);apar și în mucus, lichidul sinovial și umoarea vitroasă.

5. Lipoproteinele - molecule formate prin asocierea proteinelor cu lipidele -, reprezintă modalitatea de  transport sanguin a lipidelor. Dată fiind importanța lor, vom reveni asupra acestora.

6. Fosfoproteinele conțin, pe lângă proteine, resturi de acid fosforic (exemplu- cazeina din lapte și brânzeturi). Acidul fosforic este un acid mineral care intră în structura multor substanțe organice - fosfoproteine, fosfolipide, fosfoglucide -, intervenind și într-un număr de reacții enzimatice. Sub formă de esteri (fosfolipide) participă la generarea compușilor macroergici ai celulelor, iar sub formă de săruri de calciu intră în structura oaselor.

7. Nucleoproteinele sunt proteine bazice celulare, alcătuite din aminoacizi și un acid nucleic (ADN și ARN). Cromozomii sunt formați din nucleoproteine care conțin ADN și aminoacizi - mai ales lizină și arginină -, iar ribozomii sunt alcătuiți din ARN și aminoacizi. Apiterapicele, prin suportul lor apicol, reprezintă cu certitudine cea mai valoroasă sursă de acizi nucleici pentru organismul uman,  fapt care sporește considerabil  valoarea lor profilactică și terapeutică.

8. Aceasta este definirea homeostaziei în literatura medicală. Deși este corectă, noi o considerăm incompletă. În bolile autoimune din cauze endogene (interne), dereglarea mediului intern stabil se datorează unui mediu intern instabil. Prin urmare instabilitatea mediului intern poate fi raportată atât la instabilitatea mediului extern, cât și la cea a mediului intern. Între bolile care destabilizează homeostazia (imunitatea) organismului, noi includem și cancerele. Acestea se pot datora fie autoimunității, fie imunosupresiei, în unele cazuri ambele extreme ale imunității putând să fie implicate.

9. Plasma este un lichid gălbui, cu  pH-ul 7,4, în care se află elementele figurate ale sângelui. Reprezintă circa 4-5% din greutatea corpului și conține 90% apă și 10% alte substanțe (calculate ca reziduu uscat). Acestea sunt:

-substanțe organice, în cantitate de circa 9%, din care 8% sunt proteine plasmatice, iar circa 1% sunt substanțe azotate neproteice și substanțe organice neazotate (în care se includ lipidele și glucoza);

-substanțe anorganice, în cantitate de 1%, acestea fiind reprezentate de cloruri, fosfați și sulfați ai unor minerale (Ca, Mg, Na, K, Fe, Cu etc.). Aceste minerale - numite generic electroliți -, sunt încărcate electric și devin, în părți egale, anioni (ioni încărcați negativ) și cationi (ioni încărcați pozitiv).

10. Limfa - lichidul limfatic - este lichidul care circulă prin vasele limfatice și ganglionii limfatici. Are o culoare galben pal, este transparentă și conține mai ales limfocite, iar într-o cantitate mult mai redusă, aceleași substanțe care se află și în plasmă.

11. Lichidul interstițial este lichidul aflat în interstiții (spațiile dintre celulele organelor). Este, altfel spus, lichidul extracelular al țesuturilor.  Apa lichidului interstițial hidratează celulele (matricea extracelulară a acestora). În acest lichid se află: substanțele transportate în interstiții de către capilarele sanguine și limfatice, substanțe care sunt adsorbite în celule, substanțele exudate de către celule (acestea sunt preluate de către aceste capilare, intrând astfel în circuitul sanguin și limfatic). 

12. Matricea extracelulară (numită uneori și „clei” biologic extracelular), este un stabilizator al structurilor fizice tisulare, cu rol de reglare și stabilizare a celulelelor cu care intră în contact. Matricea extracelulară este formată dintr-o rețea de macromolecule de proteine fibroase - colagen, fibronectină, vitronectină, proteoglicani, laminină, trombospondină -, dispuse într-un gel hidratant de polizaharide. Prin intermediul glicocalixului - o rețea de glicoproteine și glicolipide aflate pe membrana celulelor -, acestea se legă (se ancorează) la matricea extracelulară. Acesată „ancorare”asigură stabilitatea celulelor și, desigur, a țesutului.

<< Inapoi la Cuprins Citeste mai departe >>
Copyright ©2010 - 2017 Apitherapy. Toate drepturile Rezervate. | Site realizat de servicii.IT