Limba:      
IV.5.3. CARACTERUL SINERGIC AL  APITERAPICELOR

 

Mai întîi trebuie să spunem câteva cuvinte despre sinergie. Noțiunea este relativ frecvent întrebuințată cu privire la o variate domenii și are o semnificație apropiată, dar nu identică, de noțiunile sincron, simultan, concomitent și, parțial, cu noțiunea complementar. Spre exemplu, un sportiv care aleargă, realizează acțiunea sinergică a mai multor mușchi ai corpului, care susțin efortul de mișcare. În domeniul medicației clasice, sinergia se referă la suma efectelor sau la efectul total obținut prin administrarea simultană a doua sau mai multe medicamente, care acționează sincron și, eventual, complementar. Dacă se administrează un singur medicament, sinergia se poate referi la totalitatea efectelor obținute simultan. Medicamentele pot avea efecte agoniste – contribuind la obținerea aceluiași efect, dar pot acționa și antagonic, obținându-se efecte contrare, uneori iatrogene.

Aceleași lucruri se pot spune și despre efectele administrării apiterapicelor care sunt aduse în stadiul de medicamente standardizate. Acestea conțin un singur agent terapeutic, iar sinergia se poate referi numai la eventualele efecte obținute sincron, simultan.

Apiterapicele produse de către Apitherapy Medical Center, chiar și cele brevetate, nu sunt medicamente standardizate, ci sunt suplimente alimentare, dar care au certe efecte terapeutice. Pot fi, simultan, alimente și medicamente. Depinde cine le consumă ca alimente, dar și cui, în ce afecțiune, ca și în ce doze, i se prescriu în scop terapeutic. Administrând apiterapicele în scop terapeutic, demonstrabil, se poate urmări o țintă terapeutică precis stabilită, cu rezultate anticipate. Atunci când vom discuta despre afecțiunile tratate exclusiv cu aceste apiterapice,  obținând chiar și rezultate în premieră medicală, investigațiile medicale ante și post apiterapie vor veni să susțină aceste afirmații.

Am putea aduce în discuție eficiența  apiterapicelor standardizate, comparativ cu cea a apiterapicelor care sunt suplimente alimentare. Oricum, apiterapicele standardizate sunt foarte puține în toată lumea, iar noi preferăm suplimentele alimentare apiterapeutice, a căror structură biochimică o cunoaștem și, evident, corespunde țintei terapeutice pe care vrem să o atingem. Apoi, considerăm - și faptul este demonstrabil -, că prelucrările succesive necesare standardizării, aduc un anume grad de depreciere a potențialului lor farmacodinamic. A aluneca însă, în această discuție, care ar necesita un lung șir de argumentări tehnice, ne-ar îndepărta mult de obiectivele pe care ni le-am propus în lucrarea de față.

Intenția noastră, după o introducere poate mai întinsă decât strictul necesar, este aceea de a pune în discuție teoria sinergiei de prezență și de acțiune în apiterapie. Nu neaparat pentru faptul că teoria ne aparține. Atunci când vom aborda eficiența clinică a apiterapicelor într-o mare diversitate de afecțiuni, ne va fi mai la îndemână să explicăm faptul că, în afara țintei terapeutice principale, obținem remisia și a altor afecțiuni sincrone, reechilibrînd simultan funcțiile fiziologice a mai multor organe. Oricum, noi optăm pentru folosirea ca apiterapice a suplimentelor alimentare apicole: substanța ori substanțele care au atributul de agenți terapeutici, dozate pesonalizat,  în funcție de pacientul căruia i se adresează, sunt însoțite, în același flacon, de un complex de alte substanțe, care susțin, amplifică ori limitează, efectele acestora, dar au și propriile lor efecte terapeutice.Dacă așa stau lucrurile, acestea trebuie argumentate.

Caracterul sinergic al apiterapicelor pe care le producem, trebuie privit din două puncte de vedere:

1) ca sinergie a ofertei:

a) conțin substanțe dintre care unele au rolul de agenți terapeutici, iar altele, mult  mai numeroase, au acțiuni complementare acestora;

 b) conțin substanțe din care organismul uman poate sintetiza pe cele necesare menținerii ori restabilirii homeostaziei sale, dar și substanțe care sunt biocompatibile până la identitate cu cele sinetizate organic; o însemnată parte a acestora sunt biomolecule ireproductibile în laboratoarele farmacochimice;

2) ca sinergie de prezență și de acțiune farmacodinamică în organismul uman:

a) apiterapicele pot oferi clinicianului, în funcție de ținta terapeutică urmărită, în combinația conținută în același flacon, unul, doi sau chiar mai mulți agenți terapeutici, aceștia putând să acționeze sincron pentru obținerea unui efect comun, dar putând și să fie destinați unor ținte terapeutice diferite;

b) substanțelele care sunt prezente în flacoanele care conțin agenții terapeutici, mult mai numeroase decât aceștia:

-pot avea rolul de aliment valoros;

 -pot susține, amplifica sau limita acțiunile agenților terapeutici;

-în multe cazuri, pot avea propriile acțiuni terapeutice.

 

Tabel nr.3. Principalele caracteristici ale apiterapicelor produse de AMC

Caracteristicile

  apiterapicelor

Sunt/conțin/acționează

 Caracter

  binom

Sunt simultan:

- veritabile medicamente

- cele mai complete alimente

Caracter

 tridimensional

Conțin substanțe:

- pentru construcție celulară

- pentru protecție celulară

- biomolecule identice celor umane

Caracter

 sinergic

Sinergia de prezență și acțiune:

- conțin agenți terapeutici multipli

- conțin substanțe care le susțin acțiunile

(Adaptare după Andrițoiu, 2006, 2012)

<< Inapoi la Cuprins Citeste mai departe >>
Copyright ©2010 - 2024 Apitherapy. Toate drepturile Rezervate. | Site realizat de servicii.IT